Anul acesta a început cu variații destul de mari de temperatură, din această cauză au apărut și atât de multe cazuri de gripă și viroze. Medicii specialiști spun că trecerea de la 15 la 0 grade Celsius, în doar două zile, slăbește organismul.
Avem de a face cu o vreme foarte capricioasă, oamenii nu mai știu cum să se îmbrace pentru a ține pasul cu schimbările de temperatură. După câteva zile de căldură, frigul ne ia prin surprindere și starea de sănătate are de suferit, mai ales copii sunt în pericol.
Specialiștii atrag atenția că frigul și umezeala sunt factori de stres pentru organismul nostru și ne fac vulnerabili în fața răcelilor și virozelor. „Dacă nu ne protejăm, atunci ne răcim. Nu ne răcim din cauza frigurilor, ne răcim din cauza virusurilor și bacteriilor. Dar faptul că suntem expuși la frig, aceasta scade imunitatea organismului, fiind un factor stresor”.
Să fim precauți, este principala recomandare a medicilor pentru această perioadă. De asemenea, ar trebui să consumăm multe lichide, fructe și legume proaspete și să ne îmbrăcăm corespunzător. Specialiștii spun că cel mai indicat este să ne îmbrăcăm în straturi, cu mai multe articole vestimentare, astfel încât să ne fie mai ușor să ne adaptăm la schimbările de temepratură. În același timp, nu trebuie să uităm acasă fularul, mănușile și căciula.
Meteorologii anunță până vineri frig, iar în weekend temperaturi de primăvară.
Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește-ne pe Facebook pentru a afla mai multe noutăți. Dă Like paginii noastre printr-un click aici!
Sursa foto: ://www.google.com/search?biw=1920&bih=888&tbm=isch&sa=1&ei=6ihlXJOuJamqrgSyr6hw&q=vreme+schimbatoare&oq=vreme+schimbatoare&gs_l=img.3..35i39.87154.90257..90417...0.0..0.94.1543.18......1....1..gws-wiz-img.......0j0i30j0i8i30j0i24.7qz4wEedcBk#imgrc=2lLzQffJLuDxOM: