Premierul Victor Ponta a prins gustul plimbărilor. După vizita din Statele Unite, acesta vrea să participe, joi, la Consiliul European. Doar că președintele Traian Băsescu nu vrea să mai riște o astfel de delegare, după ce în urma deplasării premierului la Consiliul din vară, pe probleme de energie, proiectul Nabucco a fost ratat de România.
"A venit că vrea să se ducă la Consiliul European pe energie, în luna mai, înainte de a se lua decizia Nabucco sau TAP. A avut mandat să susţină Nabucco în Consiliu. Sigur că în intervenţii a susţinut Nabucco, dar nu a ştiut cum să facă să fie introdus în documentul Consiliului că Nabucco este prioritar, ceea ce a lăsat la libera opţiune a întregii Uniuni Europene soluţia Nabucco sau TAP, dar în mandat a avut clar scris Nabucco şi nu TAP, iar în concluziile Consiliului pe energie din mai veţi constata că nu apare deloc Nabucco, ci apare soluţia Sud. (...) Momentul decisiv a fost Consiliul pe Energie din mai, unde a ţinut să se ducă. I-am dat mandat semnat şi s-a întors cum s-a dus, adică s-a plimbat cu avionul'', a spus Traian Băsescu, într-o emisiune din urmă cu câteva zile.
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu un mandat de participare pentru Consiliul European privind agenda digitală ce va avea loc joi la Bruxelles.
Sursa foto: romanialibera.ro