Ovidiu Silaghi, urmărit penal
Fostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi este urmărit penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru trafic de influenţă.
Silaghi a ajuns joi dimineaţă la sediul DNA, pentru a fi audiat.
Potrivit procurorilor, Silaghi ar fi primit 200.000 de euro de la omul de afaceri Nelu Iordache pentru a nu rezilia mai multe contracte cu statul.
Potrivit procurorilor, Silaghi, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de omul de afaceri, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa.
Silaghi i-ar fi promis în schimb lui Nelu Iordache derularea contractelor pe care SC Romstrade SRL le încheiase cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, şi pentru ca plăţile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil.
Ovidiu Silaghi a fost nominalizat în iulie pentru funcţia de ministru al Transporturilor, după demisia lui Relu Fenechiu, în urma condamnării sale, în 12 iulie, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul".
Pe 19 august, Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru al Transporturilor. Ulterior, şeful statului a avizat începerea urmăririi penale pe numele acestuia.
Sursa foto: http://www.cotidianul.ro/images/stiri/0813/1376916856ovidiu-silaghi-ghimpele.jpg