Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Oana Schmidt Hăineală, a declarat că modificările aduse Codului penal vin în contradicție cu cerințele Comisiei Europene. Totodată, aceste schimbări ar putea avea consecințe toxice asupra fenomenului de combatere a corupției. Declarațiile au fost făcute marți, în cadrul emisiunii ”Evenimentul Zilei”.
”Clar aceste modificări vin în contradicție nu doar cu SNA-ul, dar vin în contradicție și cu ceea ce Comisia Europeană ne solicită prin fiecare raport de evaluare. Și anume, stabilitatea cadrului legislativ, ce înseamnă legislație de anticorupție, ce înseamnă credibilitate. Noi trebuie să avem predictibilitate în conținutul normelor și în aplicarea lor. Ori în condițiile în care noi venim cu niște modificări atât de radicale și care ar putea să aibă consecințe toxice asupra fenomenului de combatere a corupției și a lipsei de integritate, nu văd în ce măsură mai reușim să ne ridicăm standardele pe care le dorim”, a spus președintele CSM.
Aceasta a precizat că nu s-a purtat nicio discuție cu reprezentanții Parlamentului, deși CSM a adresat o scrisoare Camerei Deputaților prin care avertiza că modificările adoptate vor avantaja politicienii penali.
”Singura comunicare pe care am avut-o a constat în scrisoare pe care am adresat-o Camerei Deputaților cu punctul nostru de vedere. Eu vreau să cred că va învinge rațiunea în acest proces de modificare intempestivă a codurilor și vreau să cred că se va renunța la aceasta. Cred că trebuie să primeze interesul național al României”, a completat Hăineală.
Sursa foto: ampress.ro