Vicepreședintele Federației Sanitas, Iulian Pope, a declarat că desființarea spitalelor CFR ar fi un dezastru, pentru că acestea asigură „siguranța circulației” în țara noastră.
„Ministerul Transporturilor a hotărât desființarea rețelei CFR, așa cum este cunoscută, cele 15 spitale din subordinea Ministerului Transporturilor. Spitale care asigură siguranța circulației în România și vorbim de rutier, naval, CFR și tot ce înseamnă transport în România. De ce suntem aici? Pentru că există o lipsă cruntă de dialog. Adică ministrul Grindeanu nu s-a întâlnit niciodată cu reprezentanții colegilor noștri să ne spună în ce condiții vor fi transferați către universități, către autorități locale. Spitale MapN înțeleg că sunt interesate de aceste instituții. Colegii mei care lucrează în aceste rețele spun că desființarea acestor spitale ar fi un dezastru. Și așa România nu o duce foarte bine la asta. România are niște angajamente europene, trebuie să facă niște raportări în ceea ce înseamnă siguranța transporturilor în România” a declarat Pope, pentru Agerpres.
Un alt motiv pentru care nu ar trebui desființate aceste unități medicale, atrage atenția reprezentantul Sanitas, ar fi că „avem cele mai multe accidente pe șosele. Suntem primii. Ar fi foarte complicat” dacă s-ar desființa.
Te-ar putea interesa: Netanyahu: Nu cred că va exista o încetare generală a focului în Gaza
Ne poți urmări pe Facebook sau poți descărca aplicația gratuit și te anunțăm noi când apare ceva nou!
Sursa foto: https://www.replicaonline.ro/pope-sanitas-desfiintarea-retelei-de-spitale-cfr-ar-fi-un-dezastru-exista-o-lipsa-crunta-de-dialog-573853