USL: Mii de șomeri până la sfârșitul anului, fără niciun salariu compensatoriu!
Lista persoanelor care vor rămâne fără serviciu, până la sfârșitul anului, crește de la o lună la alta. Aproape 10.000 de români, angajați la companiile de stat, vor rămâne fără job până de Sărbători. Iar vestea disponibilizării pe care guvernanții USL le-o transmit acestor persoane, care i-au girat cu votul lor , fiind sigur că se vor ține de promisiunea oferirii unui trai mai bun, vine la pachet și cu anunțul că nu vor primi salarii compensatorii.
Conform legii, dacă una dintre companiile de stat va depune un plan de redresare cu mai puţin de o mie de disponibilizări, angajaţii nu vor primi niciun leu.
În cazul în care compania anunţă peste o mie de concedieri colective, angajaţii vor primi un venit de completare, pe lângă ajutorul de şomaj. Acest venit reprezintă diferenţa dintre indemnizaţia de şomaj şi salariul pe care l-au avut la locul de muncă.
Perioada va fi calculată în funcţie de vechime, iar aceste venituri pot fi acordate între 12 și 24 de luni.
Disponibilizările anunţate pentru 2013 sunt la CET Bacău - 120 de angajaţi, Hidroelectrica - 600 de angajaţi, Electroserv - 1.000-1.800 de angajaţi, Poşta Română - 3.500 de angajaţi, CFR Infrastructură - 1.000 de angajaţi, CFR Călători - 1.000 de angajaţi, CFR Marfă - 1.500 de angajaţi.
Autor: Ana-Maria Gheorghe