Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Stiri
 
MINISTRI
Adaugat: 27 Iunie 2013    Actualizat: 14 August 2013

EXCLUSIV! Ponta are ministru plastograf: Impostorul Dan Şova nu are Master de la Londra.

 

         De la celebra expresie „Dottore” - izbucnirea ironică a lui Traian Băsescu la adresa lui Victor Ponta - a trecut peste noi, odată cu plagiatul premierului, şi un referendum năclăit de ură proletară şi oftică balcanică. Ambele evenimente s-au transformat rapid în scandaluri europene, în care numele României a fost târât în mocirlă la Strasbourg din cauza tuturor europarlamentarilor şi politicienilor noştri. Dar aleşilor nici că le-a păsat.
         În războiul referendumului, unul dintre cei mai vehemenţi vorbitori USL şi cel care a orchestrat emiterea celebrelor ordonanţe de urgenţă care i-au făcut să ia foc pe oficialii europeni a fost senatorul Dan Şova, devenit ulterior ministru în Cabinetul Ponta. „Pe sticlă”, Şova nu uită niciodată să facă trimitere la calităţile sale de specialist în domeniul juridic, scoţând mereu în evidenţă titlul de doctor în ştiinţe şi calitatea de profesor la Facultatea de Drept, deşi este doar conferenţiar. Mai mult, Dan Şova afişează întotdeauna o impertinenţă şi o insolenţă patologice faţă de partenerii de dialog. Aşa cum vom vedea însă, mai nou, Şova are şi calităţi reale de plastograf, împopoţonându-se cu un titlu academic inexistent, în propriul CV, falsificat, dar afişat cu mândrie, până ieri, pe site-ul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti.
         După cum ştim cu toţii, Victor Ponta, prietenul şi şeful de partid al lui Dan Şova, s-a pretat la o hoţie intelectuală, comiţând un plagiat ordinar pentru a obţine un titlu academic foarte preţuit în Occident, dar şi pe la noi, acela de Doctor.
         Şova a vrut însă şi mai mult! Pentru că avea deja statutul de Doctor în Drept, în nemărginita sa grandomanie a dorit să primească şi titlul de Master de la una dintre cele mai prestigioase universităţi din lume. Este vorba de London School of Economics and Political Science- pe scurt, LSE. Şi pentru că nu l-a obţinut, l-a plastografiat în CV-ul depus la Universitatea Bucureşti, acolo unde le predă studenţilor de pe poziţia de conferenţiar la Facultatea de Drept. Dar megalomania i-a jucat o festă senatorului-ministru PSD Dan Coman Şova.
         Kennedy a învăţat la LSE
         La binecunoscuta şcoală britanică au studiat oameni celebri, cum ar fi preşedintele american J.F. Kennedy, premierii Lord Attlee - Marea Britanie, Romano Prodi - Italia sau Pierre Trudeau - Canada. De asemenea, 18 dintre absolvenţii LSE şi-au adjudecat Premiul Nobel, dintre care 14 pentru economie. Printre geniile care s-au pregătit la LSE se numără şi George Bernard Show, câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură.
         Aşadar, să deţii un master obţinut la LSE se cheamă că faci parte dintr-un club exclusivist, un fel de “Best of the Best”.
         Numai că grandomanul Dan Coman Şova s-a dovedit incapabil să obţină diploma de Master la LSE, deşi se lăuda peste tot că a urmat cursurile în perioada 2006-2007 şi, mai mult, s-a autosuspendat de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, special pentru a finaliza acest masterat.
         Şova şi-a falsificat CV depus la UB
         Obsedat de titlul de Master, avocatul Dan Coman Şova şi-a cosmetizat CV-ul depus la Universitatea din Bucureşti, fără să-i pese de faptul că va comite un fals, o plastografie ordinară.
         După cum se poate vedea din arhiva foto, senatorul-ministru Şova a scris cu mânuţa lui, în CV-ul publicat pe site-ul Facultăţii de Drept, că a obţinut un Master în Drept Fiscal, la LSE, în 2007. (VEZI FOTO 1)
         Din facsimilul de lângă documentul falsificat de Dan Şova puteţi citi răspunsul oficial al reprezentantului renumitei universităţi britanice,London School of Economics and Political Science, oferit la solicitarea ziarului PUTEREA.
         “Am căutat cu mare atenţie în arhivele noastre şi nu am găsit nici o menţiune care să ateste că Dan Coman Şova a obţinut un LLM in Taxation (titlul de Master în Drept Fiscal) de la LSE”.
         Fiind vorba despre un senator al României şi un ministru al Executivului Ponta, am solicitat reprezentanţilor LES să mai caute în arhive, că poate, totuşi, Dan Coman Şova are vreo legătură cu renumita şcoală londoneză.
         Ieri am primit un răspuns detaliat, aşa cum rezultă din e-mailul semnat de directorul adjunct LSE Press Office, Jessica Winterstein:
         “Dan Coman Şova este în acest moment student la LSE, urmând cursurile pentru obţinerea unui MSc în Politics and Government in the EU, în calitate de student part-time începând din 2011. Datele noastre arată că domnul Şova a început un MSc în Drept şi Contabilitate în 2006, înainte de a se transfera la cursurile pentru un LLM in Taxation (Master în Drept Fiscal) în 2007”.
         Studii pe care, niciodată, nu le-a încununat cu Master!
         Jessica Winterstein ne-a confirmat telefonic că nu există în arhivele LSE nici o dovadă oficială care să ateste că Dan Coman Şova a obţinut diploma de finalizare a studiilor. Conform oficialilor LSE, atunci când universitatea se confruntă cu astfel de situaţii dubioase, care pot afecta imaginea celebrei instituţii britanice, falsul absolvent este contactat în particular, pentru lămurirea situaţiei.
         Masterul contrafăcut, pe post de alibi
         După cum se vede treaba, Senatul UB şi-a murdărit imaginea cu Victor Ponta şi Dan Coman Şova. Primul şi-a plagiat teza de doctorat şi şi-a falsificat CV-ul, iar Dan Şova, mai modest, doar şi-a măsluit CV-ul.
         Trebuie să vă spunem că, pe site-ul Senatului României şi pe blogul personal, Dan Coman Şova şi-a eliminat din CV masterul pe care nu l-a obţinut niciodată la LSE. Şi nici nu avea cum să-l obţină, pentru că, în perioada respectivă, Şova s-a mutat la Londra nu pentru a studia la LSE, aşa cum s-a lăudat în presă şi la televizor, ci pentru a petrece mai mult timp cu iubita care locuia în acea perioadă în capitala Angliei.
         Când a dorit să explice de ce nu este implicat personal în contractele canceroase dintre societatea sa de avocatură “Şova şi Asociaţii” şi complexurile Turceni şi Rovinari, Şova a găsit un alibi intelectual pe care l-a plasat într-un comunicat oficial: “La momentul obţinerii contractelor eram masterand la Londra, la London School of Economics (am studiat în perioada 1 octombrie 2006-1 octombrie 2007)”.
         Ca să dea greutate alibiului, Şova a mai scris în comunicatul către presă:“În aceeaşi perioadă, pe motiv de studii, am fost suspendat şi din activitatea didactică de la Universitatea din Bucureşti. Mentionez că aceste lucruri au fost aduse la cunoştinţa ziariştilor, dar nu au fost luate în considerare”.
         Ei bine, PUTEREA i-a respectat dorinţa senatorului-ministru Dan Coman Şova. Am verificat informaţia şi am dovedit că nu a obţinut titlul de Master la LSE. Ba, mai mult, am probat prin documente că şi-a plastografiat CV-ul depus la Universitatea din Bucureşti.
         Fără jenă, conferenţiarul Dan Şova şi-a minţit, practic, studenţii, induşi în eroare cu titlurile sale academice. El şi-a păcălit şi profesorii din conducerea Facultăţii de Drept, care i-au permis să absenteze un an de la catedră pentru a-şi efectua nişte studii pe care, de fapt, nu le-a finalizat. Şi, ca să nu se facă de râs în faţa colegilor universitari, pentru că nu a fost în stare să se ţină de carte la Londra şi să obţină mult râvnitul Master, Dan Şova şi-a falsificat CV-ul de pe site-ul facultăţii.
         În acelaşi comunicat, Şova a mai scris: “De derularea efectivă a relaţiei contractuale cu Rovinari şi Turceni s-a ocupat exclusiv fostul meu asociat Radu Cernov, fapt atestat atât de documentele interne ale fostei «Şova şi Asociaţii», cât şi de prezenţa exclusivă a domniei-sale de-a lungul relaţiei contractuale cu cele două societăţi”.
         Aici, plastograful Dan Şova îl dă în gât de-i sar fulgii pe fostul său asociat. Dar noi nu-l credem când spune asta, pentru că era asociat, şi nu angajat. Dacă nu dorea “să pună botul la banii publici”, putea să-i interzică lui Cernov să încheie contractele respective, de sute de mii de euro, cu Turceni şi Rovinari. Aşa, s-a bucurat de borcanul cu miere, iar acum huleşte albina care l-a umplut. Halal asociat!
         Pacostele plastografului Şova
         Despre senatorul-ministru Dan Coman Şova s-au spus şi demonstrat multe lucruri urâte. Le enumerăm pe scurt pe cel mai cunoscute isprăvi care au făcut carieră în presa românescă şi l-au umplut de ridicol pe Şova.
         La ordinul lui Victor Ponta, l-a decapitat pe Mircea Geoană, fără ca “preşedintele de o noapte” să fi avut posibilitatea să se apere în faţa Comisiei de Etică a PSD. Şova a închis şedinţa cu un sfert de oră înainte de ora la care Mircea Geoană fusese invitat chiar de el să se prezinte în faţa Comisiei de Etică.
         Când se afla în opoziţie, a conceput o lege care bloca activitatea Curţii Constituţionale a României (CCR), pentru ca, în momentul în care a ajuns la putere, să retragă legea, pe motiv că nu-i mai convine. Senin, Şova a spus de la tribuna Parlamentului că a greşit prima dată când a solicitat şi obţinut blocarea activităţii CCR!
         A ajuns pe lista persoanelor indezirabile pentru Israel, după ce a declarat că în România evreii nu au suferit nici un pogrom. Şi-a cerut scuze de ochii lumii.
         Prin intermediul casei sale de avocatură “Şova şi Asociaţii”, Şova s-a înfruptat din banii publici de la Turceni şi Rovinari. A spus că nu el a semnat contractul. Alibiul senatorului a fost un aşa-zis master pe care l-a obţinut la LSE din Londra, unde, în acelaşi timp, prietena lui avea domiciliul. PUTEREA a dovedit că Şova nu are nici un titlu de Master la LSE.
         A fost descoperit că juca alba-neagra cu vile. Afaceri imobiliare ciudate în care, pe rând, când el, când deputatul PSD Cristian Rizea deveneau proprietarii unor vile scumpe sau ieftine, în funcţie de cumpărător. Şova şi Rizea au învârtit sute de mii de euro cu o uşurinţă demnă de magicienii Circului Globus. Şi nu au dorit să comenteze faptul că în această şaradă cu vile s-au folosit de numele fratelui deputatului PSD Cristian Rizea, Bogdan Rizea. Ulterior, când a aflat ce afaceri ilicite comite fratele lui în numele său, Bogdan Rizea l-a reclamat pe acesta la Parchet, pentru o fraudă de 1,088 milioane de euro!
         Dan Şova s-a mai remarcat prin lipsa crasă de cunoştinţe elementare de aritmetică, atunci când, în noaptea de după referendumul din 29 iulie, din adunarea lui rezulta că au votat peste 56% dintre românii cu drept de vot. Tentativa premeditată de a acoperi furtul de voturi nu i-a reuşit, iar acum Dragnea şi alţi şefi PSD din teritoriu dau cu subsemnatul la DNA.
         Grandomanul Şova, prins cu fofârlica de Google
         Contactat, ieri, de oficialii London School of Economics pentru a da explicaţii privind situaţia jenantă în care se află, Dan Şova a intrat în panică şi, informat fiind de iminenta publicare a unei investigaţii jurnalistice pe tema falsului său masterat, a sunat angajaţii de la Facultatea de Drept şi a cerut modificarea imediată a CV-ului aflat pe site-ul universităţii.
         Schimbarea intempestivă a CV-ului s-a petrecut la ora 14.05, autor fiind un anume Mihai Zaharia, iar noua variantă, aflată acum pe site-ul Universităţii Bucureşti este de-a dreptul comică, ţinând cont că vorbim de un conferenţiar universitar. Nu numai că masteratul de la LSE a dispărut ca prin farmec, dar CV-ul lui Dan Şova este probabil singurul din istoria universităţilor româneşti care abundă în studii în curs sau nefinalizate cu o diplomă.
         Despre celebrul LLM în Fiscalitate din 2007, Şova recunoaşte acum că nu a susţinut examene şi nici dizertaţia finală, deci nu are statutul de absolvent al LSE, aşa cum incorect a susţinut timp de 5 ani în CV-ul său de conferenţiar.
         Mai mult, Dan Şova menţionează şi faptul că, probabil încurajat de succesul primei minciuni, şi în prezent “lucra” la un masterat, tot la LSE, de data aceasta în regim de part-time şi în cu totul alt domeniu: ştiinţele politice.
         Se pare însă că minciuna are rădăcini adânci la Universitatea Bucureşti, din moment ce Şova crede că îşi poate acoperi impostura prin modificarea panicatăa CV-ului aflat pe site.
         “Profesorii nu au nevoie de aprobarea Senatului sau a Rectoratului pentru a-şi modifica CV-ul. Fiecare cadru didactic are posibilitatea să-l modifice fără vreo autorizaţie prealabilă. Nu am sesizat nimic suspect pentru că Universitatea Bucureşti are peste 1.200 de cadre şi e foarte dificil să le poţi monitoriza pe toate”, ne-a declarat senin Vlad Nistor, preşedintele Senatului Universităţii Bucureşti.
         Dacă şi o instituţie care ar trebui să îşi apere prestigiul, precum Universitatea Bucureşti, este îngăduitoare cu plagiatorii şi impostorii, fie ei şi demnitari, nu putem să spunem decât “Slavă Domnului că există Google!”, care reţine toate urmele lăsate pe net, de către oricine, inclusiv de către plastografi. Aşa încât, CV-ul iniţial al lui Dan Şova, dovada falsului, este în mâini sigure. Dacă nu ne crede pe cuvânt, ministrul plastograf poate suna la numitul Google, să îi ceară să-l modifice…

 

Sursa foto: facebook.com


Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
Borrell: Țările UE să trimită urgent sisteme antirachetă în Ucraina, altfel rețeaua de electricitate va fi distrusă
Șeful politicii externe a UE îndeamnă țările europene să trimit...
 
Climatolog, despre schimbarea radicală a vremii: E un semnal de alarmă!
„E un semnal de alarmă că aceste fenomene se repetă”.
 
De la anul va intra în vigoare obligativitatea colectării textilelor. Prețul hainelor ar urma să crească
Ministrul Mediului a anunțat că de la 1 ianuarie 2025, va intra în ...
 
Ciucă spune de ce armata NU va fi obligatorie în România, în următorii doi ani
„Nu avem pregătită infrastructura necesară ca în următorii doi ...
 
Medic psiholog, despre consumul de droguri: Provoacă distrugere de neuroni și de sinapse
Un psiholog atrage atenția că marijuana comercializată la noi în ...
 
Poșta Română: Program special între 1-6 mai. Detalii despre livrarea pensiilor
Cu ocazia minivacanței de 1 Mai și de Paște, Poșta Română va ave...
 
Deca, despre testarea antidrog în școli: Trebuie să existe un program național, accesibil din punct de vedere al costurilor
Ministrul Educației susține că școlile și liceele din țara noast...
 
Studiu: Românii stau 9 zile din lună pe telefon. Medic: Apar probleme de sănătate fizică și psihică
Medicii avertizează că prea mult timp petrecut pe telefon poate cauz...
 
 
 
 
DECONCENTRATE
 
Mii de restaurante din stațiunile turistice au fost controlate de ANSVSA: S-au dat amenzi de peste 2 milioane de lei

» 01 Mai 2024 | Comentarii 0
 
ACTUALITATE
 
ANM anunță vreme caldă în minivacanța care urmează, dar și precipitații în unele zone

» 30 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
SANATATE
 
Alimente care conțin mai mult zahăr decât crezi

» 01 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
Dâmbovicioara, comoara de pe culoarul Rucăr-Bran

» 01 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL VASLUI
 
A fost aprobat proiectul Secției de îngrijiri paliative din cadrul SJU Vaslui

» 30 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL TELEORMAN
 
Fostul prefect al Teleormanului candidează pentru funcția de primar al Municipiului Alexandria

» 29 Aprilie 2024 | Comentarii 0