Se strâng rândurile pentru Dan Voiculescu, iar acuzațiile aduse în numeroasele dosare se “fructifică” prin trimiteri în judecată sau chiar sentințe precum închisoarea, cum a fost în cazul ICA.
Săptămâna aceasta, Dan Voiculescu şi fiica acestuia, Camelia, au mai primit o veste proastă. Aceștia au fost trimişi, marţi, în judecată pentru complicitate la şantaj în dosarul în care anchetatorii îl acuză pe directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, că l-ar fi şantajat pe Ioan Bendei, administratorul RCS-RDS.
În rechizitoriu, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie arată că, deşi nu mai are nicio funcţie în trustul Intact, Voiculescu l-a ajutat pe Alexandrescu în demersurile lui şi s-a interesat constant de demersul acţiunii, potrivit B1 TV.
Din stenogramele ataşate la dosar și date publicității reiese ce s-a întamplat în întreaga poveste. Imediat după ce a fost ridicat de DNA, Sorin Alexandrescu i-a trimis un mesaj Cameliei Voiculescu în care îi spune de reţinere. După câteva minute aceasta îl anunţă pe tatăl ei.
Sursa foto: evz.ro