Manastirea Teghea

Manastirea Teghea

Ce pustiu ar fi spatiul daca n-ar fi punctat de biserici !, exclama odinioara Petre Tutea. Si într-adevar, ce pustie ar fi câmpia care însoteste râul Crasna în curgerea lui lina catre care vesnicii, daca n-ar strajui în mijlocul ei un asezamânt monahal ca o rugaciune înflacarata si neîntrerupta, care risipeste prin sfintenia lui întreaga monotonie a câmpiei.

Aici, unde în prezent se afla Sfânta Manastire Teghea, nu exista pâna în vara anului 1995 decât o câmpie verde si o traditie în popor care amintea de vietuirea în aceasta zona a unui pustnic smerit si nevoitor, cândva în jurul anului 1300. Înflacarati si încurajati de amintirea vietii sfinte a acestui om al lui Dumnezeu care traise cu multe secole înainte si dornici de a reînvia în prejma lor marele ideal al desavârsirii crestine, localnicii au propus înfiintarea unei manastiri în afara satului, în locul denumit popular Sen-Rit, adica Loc Sfânt, acolo unde se aflase, probabil, vatra vechii sihastrii.

Cu acordul Episcopiei, în vara anului 1995, S-a pus piatra de temelie a actualei manastiri de maici, reînodându-se astfel firul traditiei strabune pentru acest mic sat transilvanean.

Cu mari eforturi si sacrificii, cu ajutorul Bunului Dumnezeu si cu sprijinul credinciosilor, soborul de maici a reusit sa ridice aici un adevarat complex monahal care cuprinde: o bisericuta de lemn în stil maramuresean, un altar de vara, o casa monahala cu doua nivele si cu un Paraclis încorporat, precum si atelire de pictura si croitorie în care, împletind munca cu rugaciunea, vietuitoarele manastirii îsi dovedesc priceperea si rabdarea specifice vietii monahale.

Cine poposeste pentru a se ruga sau cel putin pentru a admira linistea, parca cereasca, a manastirii, nu poate pleca fara bucuria sufletului odihnit în duhul rugaciunii care se împlineste aici continuu si fara ca o scânteie de nadejde sa se aprinda în inima apasata de povara necazurilor si a durerii.

Rugându-se în Sfânta Biserica, sarutând cu credinta racla cu particele din moastele celor 40 de sfinti mucenici care au patimit în Iezerul Sevastiei, ale Sfântului Ghelasie de la Râmeti, precum si ale cuviosilor Vichentie Malau si Antim Gaina, participând la sfintele slujbe patrunse de duhul evlaviei si al smereniei monahale, ascultând fosnetul copacilor si trilurile minunate ale pasarilor, calatorul ostenit pe marea vietii descopera în interiorul lui acea farâma de credinta, acoperita, poate, de negura prea multelor griji lumesti si regasind-o, primeste în inima acea bucurie cereasca a nadejdii si a pacii sufletesti de care înseteaza atât de mult omul zilelor noastre.

Sursa foto:http://www.crestinortodox.ro/admin/_files/newsannounce/bis1M.jpg