La începutul lunii iunie, bugetarii vor avea o minivacanță de 5 zile, deoarece Guvernul a decis ca pe 2 iunie (vineri) să nu se lucreze: 1 iunie este Ziua Copilului, iar pe 4 și 5 iunie se sărbătoresc Rusaliile.
În acest context, ministrul Muncii, Marius Budăi, a dat asigurări că pensiile vor fi livrate la timp, chiar dacă vor exista aceste zile libere. Poștașii vor lucra inclusiv în ziua liberă prin lege.
„Pensiile se vor plăti în calendarul stabilit, 1-15 iunie, fără niciun fel de rezervă. Da (n.r. poștașii muncesc și în vinerea de legătură). Nu va exista nicio zi de întârziere” a transmis ministrul potrivit romaniatv.net.
La rândul său, șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a declarat că instituția pe care o conduce are o convenție cu „Compania Națională Poșta Română în care sunt stipulați foarte clar termenii atât de plată, cât și de distribuire a pensiilor. Este o problemă la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie privind acele zile libere. Am vorbit personal cu șeful companiei Poșta Română. Ei vor lucra pe 2 iunie, vineri. Am primit asigurări că vor începe să distribuie pensiile pe 2 iunie pentru acei beneficiari care au ales plata prin mandat poștal, urmând ca după data de 6 să intrăm în program normal.
Noi primele tranșe de bani le vom livra încă de la sfârșitul lunii mai, să aibă cash să livreze pensiile începând cu data de 2 iunie, vineri. Până la data de 15 trebuie achitate toate pensiile pentru cei care au optat pentru plata pensiei prin mandat poștal”.
Te-ar putea interesa: Stroe, despre incidentul cu AUR: Au încercat cu droguri, azi cu gloanțe… Ce va urma, o mitralieră?
Ne poți urmări pe Facebook sau poți descărca aplicația gratuit și te anunțăm noi când apare ceva nou!
Sursa foto: https://olt-alert.ro/2023/01/04/postasii-aduc-pensiile-marite-cu-o-zi-mai-devreme-nicolae-ciuca-sunt-bani-pentru-plata-pensiilor-si-a-ajutoarelor/