I-au girat cu încredere și voturi, iar acum își plâng amarnic decizia luată la alegerile din 2013. Este vorba despre milioane de români care au crezut că USL o să se țină de promisiune și le vor adduce “laptele și mierea”, promise în Campania electorală. În realitate, n-a existat lună în care Guvernul condus de Ponta să nu introducă vreo taxă, să le majoreze pe cele existente, să anunțe concedieri, să înregistreze eșecuri după eșecuri. Cele mai multe decizii fiind luate prin ordonanțe de urgență.
Anul 2014 se anunță unul de coșmar din cauza supraimpozitării. Astfel din ianuarie vom plăti taxe aproape pe tot, începând de la semne de circulaţie, alei, trotuare, iazuri, heleştee, sonde, antene, stâlpi şi ţevi de gaze, până la piscine și alte componente alte proprietăților care, până acum au scăpat neimpozitate.
Asta în loc să-și dea demisia pentru ineficiența guvernării acestei țări timp de un an și jumătate, în care nu au reușit să facă nimic bun, nimic din ce-au promis celor le-au dat votul și celor care le plătesc taxe peste taxe degeaba...
Sursa foto: realitatea.net