Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Stiri
 
DEPUTATI
Adaugat: 21 Mai 2013    Actualizat: 15 Iulie 2013

Dan Nica și firele șpăgii pentru „112”. EVZ a descoperit veriga lipsă în scandalul mitei de 7 milioane de dolari de la Ericsson

 

         Ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, este tovarăş de afaceri cu un fost manager de la Ericsson România. Un director suedez l-a acuzat pe ministru că ar fi primit o parte din mita uriaşă de şapte milioane de dolari.
         Noi detalii ies la iveală în scandalul "Şpagă de şapte milioane de dolari pentru miniştrii românii". "Evenimentul zilei" a descoperit că asociatul lui Dan Nica, într-o afacere deschisă în 2002, lucra simultan pe o poziţie de conducere la Ericsson România.
         Numele lui Dan Nica (52 de ani), ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), apare în documentele depuse de Thomas Lundin, fost manager al Ericsson România, la Curtea de Arbitraj din Stockolm. Suedezul este cercetat pentru că ar fi deturnat peste şapte milioane de dolari când se afla la conducerea filialei din România. Pentru a demonstra că nu a folosit sumele respective în interes personal, Lundin a declarat că a plătit, la începutul anilor 2000, mai mulţi politicieni români şi l-a dat exemplu pe Dan Nica.          Documentul a fost publicat de jurnaliştii de la RISE Project.
         În schimbul şpăgilor, potrivit lui Lundin, societatea suedeză a primit un contract de 40 de milioane de dolari pentru "realizarea Sistemului Naţional Unic pentru apeluri de urgenţă 112".
         "Evenimentul zilei" a descoperit că Adrian Clement (42 de ani) lucra în 2002 la Ericsson România pe funcţia de director de vânzări. În acelaşi an, pe 9 mai 2002, împreună cu Vasile Nica - tatăl lui Dan Nica, el a pus bazele societăţii viticole Viticom Panciu. Adrian Clement este unul dintre prietenii lui Dan Nica.
         Prietenii din Galaţi
         Originar din Roman (Neamţ), Adrian Clement a absolvit Facultatea de Matematică din Iaşi şi a fost profesor la Galaţi (1994-1996). Următorii doi ani a ocupat funţia de director executiv al unei societăţi de distribuţie telefonie mobilă.
         În acea perioadă, amicul său Dan Nica era profesor de Telecomunicaţii la Facultatea din Galaţi şi lucra la Direcţia Judeţeană de Telecomunicaţii. În 1996, Dan Nica a fost ales deputat, iar în 2000 a preluat conducerea ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.
         În toamna anului 2001, Guvernul a aprobat instalarea Sistemului Naţional Unic pentru apeluri de urgenţă 112. Societatea Romanian Public Safety (RPS) depune oferta şi câştigă.
         Fără licitaţie
         Suprinzător, un an mai târziu, contractul este desfiinţat, iar Dan Nica motivează că RPS nu şi-a îndeplinit obligaţiile. Contractul cu holdingul suedez s-a parafat, în iulie 2003, fără licitaţie, autorităţile române invocând, la vremea respectivă, "regimul de urgenţă".
         În decembrie 2005, Dan Nica admite în declaraţia de interese că deţine 1.511 părţi sociale în valoare de 15.100 de lei, adică 40%, la Viticom Panciu. În prezent, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, acţionarii firmei sunt Dan Nica - cu 40%, tatăl său, Vasile Nica, cu 26 procente, şi un anume Adrian Clement - cu 34 %.
         Primele dividende, încasate pe 2005, au fost în valoare de 18.200 de lei. Un an mai târziu, veniturile familiei au fost completate de alţi 7.270 de lei dividende care au fost încasaţi efectiv în 2008. Ulterior, câştigurile din firmă au crescut an de an: 11.414 de lei în 2007, 61.379 de lei în 2008, 232.317 lei în 2009 şi 316.850 de lei de încasat în 2011.
         Adrian Clement a părăsit Ericsson România în 2006, imediat după ce scandalul a fost făcut public. De altfel, societatea suedeză a dat afară mai mulţi angajaţi din România. El a pus bazele societăţii Innova Solutions, împreună cu fostul director adjunct al Ericsson România, Antoniu- Radu Petrescu (66 de ani). Acţionarul majoritar era un off-shore din Cipru.
         Potrivit Rise Project, Petrescu a fost unul dintre acţionarii WBS Holding Limited din Insulele Virgine Britanice (alături de jurnalistul Bogdan Chirieac şi Thomas Lundin) şi este, la rândul său, acuzat de Ericsson că ar fi pus la punct sistemul de plăţi off -shore prin care i-au fost deturnaţi banii. 
         7 milioane de dolari au plecat din Suedia către mai mulţi demnitari români. Banii au ajuns printr-o filieră de off-shore-uri şi bănci elveţiene
         
Cronologia unui scandal de mită
         August 2001. Este anunţat primul câştigător pentru Sistemul Unic de Urgenţă- Romanian Public Safety.
         Mai 2002. S-a înfiinţat firma Viticom SRL din Panciu, judeţul Vrancea.Aasociaţi erau Adrian Clement- manager de vânzări la Ericsson - şi Vasile Nica- tatăl ministrului Dan Nica.
         Iulie 2003. Compania Ericsson semnează cu Guvernul român contractul de 40 de milioane de dolari.
         Decembrie 2005. Dan Nica declară că deţine 40% din Viticom SRL. Tatăl său, Vasile Nica, are 26%, iar Adrian Clement - 34 are %.
         Iulie 2012. Thomas Lundin- fostul şef al Ericsson România - acuză din Suedia că a plătit aproximativ şapte milione de dolari unor politicieni români, pentru parafarea acestui contract.
         Lundin: "Şpagă fără chitanţe!"
         Thomas Lundin  arată în documentele depuse la Curtea de Arbitraj din Suedia că banii au ajuns în buzunarele oficialilor români, dar că nu are dovezi deoarece politicienii români "nu i-au dat chitanţe". El susţine că înalţii oficiali ai Ericsson România erau la curent cu aceste plăţi făcute prin intermediul unor firme off-shore şi bănci elveţiene.
         "Faptul că, spre exemplu, Thomas Lundin a plătit sume importante de bani, aşa cum reiese din documentaţia procedurii de arbitraj, către ministrul comunicaţiilor din România de la vremea respectivă, Dan Nica, este aproape de la sine înţeles o măsură luată pentru a apăra interesele LME. Prin procedura de arbitraj nu s-a clarificat modul în care Thomas Lundin ar fi putut beneficia personal de pe urma acestor tipuri de plăţi", se arată în cererea lui Thomas Lundin.
         Brokerul fugar: Banii s-au distribuit politicienilor
         Ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, ne-a comunicat, ieri, că ştia că Adrian Clement a lucrat la Ericsson, dar că acesta nu a avut nicun rol în negocierea contractului. El susţine că nu s-a pus problema vreunei incompatibilităţi, deoarece partenerul său de afaceri "nu a avut poziţii de responsabilitate în compania Ericsson, fiind un simplu angajat, dintre nenumăraţii angajaţi ai companiei, recrutat de către Ericsson prin mijloace proprii, înainte ca eu să fiu ministru şi a plecat din companie la multă vreme după ce mi-am încheiat mandatul".
         Cristian Sima a fugit după ce a pierdut banii clienţilor
         Acest scandal a pornit de la brokerul fugar Cristian Sima, care a dezvăluit că oameni de afaceri îşi depozitau averile în conturi din străinătate sau îi dădeau lui banii să-i gestioneze pe bursă. Pentru dezvăluirile lui, făcute în mass-media Cristian Sima a afirmat că a fost ameninţat.
         "Da, m-au ameninţat, dar nu în mod direct. Au pus pe altcineva să mă ameninţe! Am fost ameninţat prin alte telefoane, prin alte mesaje şi, chiar când am părăsit România, am fost ameninţat, prin telefon, ziua următoare, când am ajuns în Elveţia. Am plecat pe 29 septembrie, am ajuns în Elveţia, iar după 3-4 zile am plecat în Islanda".

GALATI
Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
Borrell: Țările UE să trimită urgent sisteme antirachetă în Ucraina, altfel rețeaua de electricitate va fi distrusă
Șeful politicii externe a UE îndeamnă țările europene să trimit...
 
Climatolog, despre schimbarea radicală a vremii: E un semnal de alarmă!
„E un semnal de alarmă că aceste fenomene se repetă”.
 
Ciucă spune de ce armata NU va fi obligatorie în România, în următorii doi ani
„Nu avem pregătită infrastructura necesară ca în următorii doi ...
 
De la anul va intra în vigoare obligativitatea colectării textilelor. Prețul hainelor ar urma să crească
Ministrul Mediului a anunțat că de la 1 ianuarie 2025, va intra în ...
 
Medic psiholog, despre consumul de droguri: Provoacă distrugere de neuroni și de sinapse
Un psiholog atrage atenția că marijuana comercializată la noi în ...
 
Deca, despre testarea antidrog în școli: Trebuie să existe un program național, accesibil din punct de vedere al costurilor
Ministrul Educației susține că școlile și liceele din țara noast...
 
Poșta Română: Program special între 1-6 mai. Detalii despre livrarea pensiilor
Cu ocazia minivacanței de 1 Mai și de Paște, Poșta Română va ave...
 
Studiu: Românii stau 9 zile din lună pe telefon. Medic: Apar probleme de sănătate fizică și psihică
Medicii avertizează că prea mult timp petrecut pe telefon poate cauz...
 
 
 
 
EDUCATIE
 
Elevii, scrisoare deschisă pentru candidații alegerilor locale: Să se angajeze să prioritizeze educația!

» 30 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
DECONCENTRATE
 
ANSVSA: Neconformități între ce scrie pe eticheta produselor lactate și ceea ce conțin de fapt

» 29 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
SANATATE
 
Licopenul - Un fitonutrient prezent în roșii, cu o mulțime de beneficii pentru sănătate

» 30 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
S-a deschis Parcul Liniei Faza II, parte a celui mai lung parc liniar din Europa

» 29 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL TELEORMAN
 
Fostul prefect al Teleormanului candidează pentru funcția de primar al Municipiului Alexandria

» 29 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL NEAMT
 
Principalele proiecte ale candidatului PNL la Primăria Poiana Teiului

» 26 Aprilie 2024 | Comentarii 0