Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării au elaborat mai multe metode prin care se vor relua cursurile pentru elevii care susțin în acest an examenele naționale, dar și modul în care se va încheia situația școlară pentru semestrul doi. Spre exemplu, la elevii din învățământul preșcolar nu se pune problema încheierii mediilor, însă educatorii vor continua să țină legătura cu copiii, potrivit „Adevărul”.
„Segmentul de vârstă corespunzătoare acestor niveluri este însoțit de cele mai mari riscuri, atât în organizarea procesului educațional din unități, cât și din cauza faptului că majoritatea copiilor sunt însoțiți, spre unități, de persoane cu risc sau care prezintă risc pentru contacte în cadrul unităților de învățământ” se arată într-un document al Ministerului Educației.
În cazul elevilor din învățământul primar care au cel puțin două calificative în semestrul al II-lea, media se poate încheia, iar dacă nu au două note, pot primi calificative pe baza activității avute în mediul online. Pentru elevii care nu au avut posibilitatea cursurilor online, vor primi un calificativ echivalent cu media de pe semestrul I, iar dacă nu au niciun calificativ, media anuală va fi cea de pe semestrul I.
În ceea ce îi privește pe elevii de gimnaziu, liceu, învățământ profesional sau postliceal, dacă au două note, li se poate încheia media, iar dacă nu, primesc o notă pe activitatea online. În lipsa posibilități de a participa la cursuri online și au doar o notă, a doua va fi egală cu media de pe semestrul I. În cazul în care elevii nu au nicio notă, se procedează ca la învățământul primar.
Dacă un elev are media de pe primul semestru mai mică de 5, va decide împreună cu profesorul când poate susține o lucrare scrisă sau un proiect prin care să poată fi notat. Rezultatul va deveni media anuală.
Elevii de clasa a VIII-a și a XII-a se vor întoarce la cursuri începând cu data de 2 iunie, în vederea recapitulărilor pentru examenele naționale.
Citește și: Ce spune ministrul Sănătății despre deschiderea cabinetelor stomatologice!
Dacă ți-a plăcut articolul distribuie-l și urmărește-ne pe Facebook pentru mai multe noutăți. Dă Like paginii noastre sau descarcă aplicația din Google Play!
Sursa foto: ://scoalagadinti.ro/2018/11/23/raport-privind-starea-si-calitatea-invatamantului-la-scoala-gimnaziala-gadinti/