Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Administratie
 
MARI PERSONALITATI ROMANESTI
Adaugat: 29 Iunie 2016
 
StangaStanga
DreaptaDreapta

      Ștefan Luchian a fost un pictor român, supranumit poetul plastic al florilor .

     Cu o vocație declarată încă din școala primară, l-a avut în perioada de formare ca maestru nedisputat pe Nicolae Grigorescu. Educația sa plastică a început la Școala de Belle-Arte, dar a fost completată la München și Paris.

      Prin opera sa, Luchian s-a dovedit a fi o personalitate artistică originală, afirmându-se cu o pictură generoasă, vibrantă și care, prin paleta sa cromatică plină de lumină, prin poziția artistică înnoitoare, precum și printr-o scânteietoare expunere a limbajului, a reușit să transmită privitorului un mesaj umanist de mare calitate. Marele aport inovator adus de Luchian în pictura românească din acele vremuri este reprezentat de modul de transpunere a efectelor de lumină, care la el izbucnesc la fiecare tușă de culoare.

      A reușit să fixeze în memorie „splendorile scânteietoare” ale peisajului românesc, pe care l-a redat într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate și de finețe, de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat totodată. Referindu-se la arta picturii, Luchian spunea:

„Natura nu trebuie s-o imiți, nici să o copiezi, trebuie să lucrezi în felul ei... Cum se poate lucra în felul ei? Să știi să observi, asta-i cheia... Natura îți dă povețe, când te pricepi să observi. Noi, artiștii, privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul.”

—Vasile Drăguț: Ștefan Luchian, Editura Meridiane, București, 1968, cop. 3

      Concepția lui Luchian despre artă s-a integrat mereu pe o traiectorie care a contrazis arta academistă a timpului său, artă care era aservită unor gusturi de salon, reticentă oricărei înnoiri și ostilă reprezentării realiste a vieții. Pictura sa a fost în același timp un semn al atitudinii de protest social, prin faptul că a redat viața de trudă a muncitorilor și a evocat condiția mizeră și socială a mahalalelor de odinioară. Regăsim astfel în tematica sa oameni nevoiași și umili, cu personalități de netăgăduit care au găsit în Luchian un perfectrezoneur de o neîngrădită afecțiune. Mai receptiv la nevoile și suferințele altora decât la propria boală, Luchian le-a înfățișat fără ostentație, cu discreție și foarte simplu.

      Cu o stare materială precară și bolnav de scleroză multiplă după 1900, a ajuns să picteze țintuit în fotoliu și cu penelul legat de încheietura mâinii. În această perioadă în care și-a concentrat toată energia creatoare, toată pasiunea pentru natură și toată dragostea pentru viață și pentru frumos spre pictarea florilor, Luchian a alăturat tehnicii uleiului, pentru peisaj și pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care a ajuns la o măiestrie neegalată.

      Denumit poetul plastic al florilor, Ștefan Luchian s-a născut la 1 februarie 1868, la Ștefănești, un sat (azi oraș) din județul Botoșani, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian și al Elenei Chiriacescu. Tatăl său Dumitru Luchian s-a născut în anul 1826 la Galați în familia serdarului Vasile Luchian, boier caftanlău și președinte al Eforiei orașului. Mama sa Elena Chiriacescu s-a născut la Perieți (Ialomița), în familia proprietarului agricol Iamandi Chiriacescu. Dumitru Luchian a fost comandantul Batalionului nr.3 de grăniceri si bun prieten cu Alexandru Ioan Cuza. În aprilie 1873, Ștefan Luchian împreună cu familia sa s-au mutat la București într-o casă pe care au cumpărat-o pe strada Popa Soare nr.15, în vechea și pitoreasca mahala a Mântulesei.

     Vocația viitorului pictor s-a declarat încă din copilărie. Artistul a început să picteze încă din vremea în care a urmat cursurile primare la Școala din Tabaci. Mai apoi a continuat ca elev al Liceului Sfântul Sava, unde a făcut trei clase gimnaziale. După propriile sale declarații, la liceu ajunsese să facă temele de desen pentru toată clasa „pe treizeci de gologani: atât era tariful”. Prima sa lucrare cunoscută este din anul 1884 de la vârsta de 16 ani. Tabloul este pictat în ulei de dimensiuni modeste și înfățișează o casă; ea este semnată Luchian Șt. cl. III.

Formare

      Ștefan Luchian a rezistat cu încăpățânare eforturilor mamei sale de a-l înscrie la școala militară, astfel că s–a înscris în septembrie 1885 la clasa de pictură a Școlii Naționale de Arte Frumoase (Școala de belle-arte), pe care a absolvit-o în 1889. Aici a obținut medalia de bronz pentru un Cap de expresie și un Studiu după natură. Profesorii săi au fost Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman și Constantin I. Stăncescu la istoria artelor și estetică. Paralel cu Școala de Arte Frumoase a urmat și cursurile clasei de flaut ale Conservatorului din București. Luchian a dorit toată viața să cânte la vioară și așa cum a declarat el însuși, a suferit toată viața că nu putea să execute tremurătura coardei. Pictorul ar fi cedat toată reputația sa și întreaga lui artă dacă cineva l-ar fi putut învăța „să obție banalul tremolo”. Decizia de a urma cursul de flaut, plină de umor de altfel, avea motivația „Mi-erau mîinile prea lungi și m-am apucat de flaut...”.

       Din cauză că mediul de la Școala de belle-arte avea un orizont îngust, prin prisma concepțiilor academiste care erau încă la modă, Luchian a studiat cu metodă dar fără a avea vreun entuziasm deosebit. Profesorii săi erau foarte apreciați și se bucurau de un deosebit respect dar erau tributari academismului, fiind depășiți de nivelul la care se ridicase prin opera sa, Nicolae Grigorescu Pe de altă parte, Luchian a învățat de la Theodor Aman deprinderea pentru studiu, deoarece Aman s-a impus în lumea artiștilor întrecându-l pe Tattarescu, ca fiind creatorul preocupat de aprofundarea metodică a procedeelor tehnice

     Preluând de la profesorii săi disciplina pedagogică, Luchian a considerat academismul promovat de Școala de belle-arte, insuficient și sărăcăcios pentru a exprima noile tendințe în arta de sfârșit al secolului al XIX-lea. Astfel, C. I. Stăncescu din poziția sa de profesor de estetică declara că „arta este o minciună” și că „singurul preț al obiectelor de artă este că ele, depărtându-se pe nesimțite de mizeriile realității din viață, aduc o consolare momentană sufletului nostru”.C. I. Stăncescu era supranumit „vizirul artelor” și susținea că „arta devine periculoasă când lingușește masele” și că ea nu trebuie să oglindească realitatea sau să se inspire din viață. Contrar acestor teorii și datorită preocupărilor timpurii în exprimarea realității înconjurătoare, Luchian a primit îndemnul spre o artă realistă de la maestrul său Nicolae Grigorescu. Astfel, Luchian a afirmat mai târziu că „tot ce știu am învățat de la Grigorescu”. În această perioadă de formare, Grigorescu i-a fost maestru nedisputat de la care Luchian a găsit încurajarea fără să-i împiedice libera dezvoltare a personalității și, de la care a preluat nu numai elemente de limbaj ci și sugestii tematice. „Amatorii” și „criticii” cu naivitate și agresivitate considerau că nu există două moduri de a face pictură și că permis este doar Grigorescu. Ștefan Luchian era admirat de un grup restrâns care-l considera novator, pe când majoritatea era ostilă, etichetându-l că ar fi o nulitate.

      In toamna anului 1889 a plecat la München și a studiat două semestre la Academia de Arte Frumoase, unde i-a avut profesori pe Johann Caspar Herterich și Ludwig Herterich, foarte buni desenatori (dar și ei academiști conservatori). Aici a executat copii după operele lui Correggio și Rembrandt, aflate la Muzeul de artă și i-a avut colegi pe Oscar Obedeanu și pe Ludovic Dolinski. A revenit în țară în 1890, unde a participat la prima expoziție a societății de artăCercul artistic, al cărei președinte era Ioan Georgescu și secretar Constantin Artachino.

      A plecat în anul următor la Paris la Academia Julian unde a studiat la atelierul lui William-Adolphe Bouguereau, academist și el. Bouguereau avea o cromatică fără viață și încătușa forma în rotunjimi rigide și arbitrare, afișând un academism cu care Luchian nu se putea pune de acord. William Bouguereau împreună cu alți pictori, transmiteau studenților de la Academia Julian principii conservatoare de desen dobândite de la Jean Auguste Dominique Ingres și Jacques-Louis David. Adevărata revelație a fost pentru Luchian cunoașterea operelor lui Vincent Van Gogh și Paul Cézanne. A putut cunoaște astfel, în muzee și expoziții, viața artistică pariziană aflată în acea perioadă în plină efervescență impresionistă. De altfel, Luchian a declarat: „...Nu m-am împăcat niciodată cu școala... Am învățat mai mult de la Grigorescu și prin muzeele și expozițiile din străinătate”.

       Anul 1891 petrecut la Paris a fost unul de intensă activitate artistică, an în care s-a deschis prima expoziție a „Artiștilor independenți”, unde au expus Paul Signac, Georges Seurat, Toulouse-Lautrec și alții. A fost deasemenea, anul de consacrare a lui Édouard Manet cu tabloul său controversat Olimpia; a fost și anul primului Salon al refuzaților și, bineînțeles, a fost anul retrospectivei Vincent Van Gogh. În acest mediu efervescent și plin de emulație artistică, Luchian și-a format elementele de limbaj propriu, potrivite exprimării mesajului său în domeniul picturii. Tabloul Ultima cursă de toamnă arată influența evidentă a lui Manet și a lui Degas, dar este și ecoul unor predilecții mondene, pe care Luchian va continua să le aibă pentru o vreme și la București. Similar în guașa La curse, transpar influențele lui Lautrec.1

      Din cauza morții mamei sale petrecută pe data de 9 februarie 1892, Ștefan Luchian a revenit la București și s-a dedicat picturii. În 1893 s-a mutat pe strada Aristide Briand și și-a amenajat un atelier, iar în octombrie a expus pentru a doua oară laCercul Artistic. În 1894, prin eforturi coordonate de Take Ionescu, s-a născut „Salonul Oficial” care a durat neîntrerupt până la 1916, sub conducerea directorilor Școalei de Bele Arte, pictorii Stăncescu și Mirea Una dintre lucrările expuse la ediția din 1893 a fost Păstorița, cu o tematică grigoresciană. În anul 1894 a expus la Salonul oficial de arte plastice, intitulat Expoziția artiștilor în viață, și din nou la Cercul Artistic, lucrări din epoca pariziană cum a fost Ultima cursă de toamnă, sau cele cu tematică românească precum micul tablou intitulat Liniște (Amurg) și altele ca Nebună de dragoste, Idilă cazonă, Transport primitiv, Un conac, Fructe, Vedere din Tg. Jiu, Primul suspin și Cap de expresie (un portret de fată – probabil cel cunoscut azi ca Portret de femeie).

      Criticile oficiale din anul 1895 au încercat să-l discrediteze pe Luchian catalogându-l un dandy oarecare, aluzie la ținuta sa îngrijită sau un leneș distins. La astfel de opinii, Ștefan Luchian a răspuns cu o muncă de creație deosebită și, în spațiul public cu o susținere importantă în acțiunile mediului artistic bucureștean împotriva artei de tip academist. Astfel, în acest an a pictat în ulei tabloul Safta Florăreasa, a deschis în propriul său atelier împreună cu Titus Alexandrescu o expoziție personală și a participat la Expoziția pictorilor în viață. Tot în 1895 a fost ales în funcția de vicepreședinte al Cercului artistic. Concepția lui Luchian despre artă s-a integrat mereu pe o traiectorie care a contrazis arta academistă a timpului său, artă care era aservită unor gusturi de salon, reticentă oricărei înnoiri și ostilă reprezentării realiste a vieții. Aceste stări care erau din ce în ce mai mult prezente în arta plastică au făcut ca Luchian să fie indignat de orânduirea socială care favoriza o astfel de artă de agrement, astfel că unul dintre criticii din 1896 l-a caracterizat în următorul mod:

„... alminteri, el este un gânditor, unul dintre acei obsedați de ideea realizării unei alte lumi, un indignat contra actualei stări de lucruri, contra acestei societăți nedrepte și apăsătoare, un refractar, un revoltat, în sfârșit, un luptător pentru libertate.”

—Alexandru Bogdan-Pitești: Impression d'art, Revista Orientală, mai 1896, pp. 8-29

      În 1896 s-a produs o mișcare de secesiune, împotriva președintelui „Salonului Oficial”, C. Stăncescu, intitulată „Salonul artiștilor independenți”, care amintea de „Salonul Independenților” de la Paris.

„Cei mai importanți dintre revoltați erau: Luchian, Vermont, Artachino, Grant – toți în faza grigoresciană atunci - și caricaturistul Nicolae Petrescu-Găină. Între ei ca mentor trebuie să menționez pe amatorul și criticul de artă Al. Bogdan-Pitești, care a fost ferment de disoluțiune ori pe unde a trecut. Gestul de independență al acestora s-a transformat într-o societate de artă care a fost grupul „Ileana”. Societatea avea un program; a scoate o revistă și de a face conferințe. Apărau arta nouă simbolistă, de natură creștină-catolică a mișcărei din Paris „Les Rose-Croix”. Magul Sar Pèladan, șeful acelei mișcări, a conferențiat și la București, producând tulburare. Cu un om ca Bogdan-Pitesti, inteligent, dar inconsecvent, mișcarea trebuia să avorteze."

Revenit la București, pictorul a fost în 1896 principalul inițiator al „Expoziției artiștilor independenți”, care s-a deschis chiar în fața Salonului Oficial. În anul respectiv împreună cu Constantin Artachino, a organizat în februarie o expoziție, după care s-a implicat din ce în ce mai pregnant în manifestări publice a așa numiților artiști independenți care s-au opus artei oficiale. Luchian împreună cu Nicolae Vermont, C. Artachino și mulți alții s-au constituit într-un comitet de organizare care a pregătit deschiderea unei expoziții simultan cu cea de inaugurare a Salonului Oficial, într-o clădire învecinată. Catalogul expoziției s-a dorit a fi un manifest prin care organizatorii spuneau:[35]

„...Vrem să rupem cu trecutul și să ne declarăm independenți... Arta trebuie să fie liberă, arta trebuie să fie independentă iar artiștii nu trebuie să se ridice decât prin conștiința și opera lor... Jos gașca, jos bisericuțele și cercurile de admirație reciprocă! În fața artei oficiale, noi suntem arta independentă!”

—Catalogul expoziției din 1896

Având în vedere ostilitatea celor care dirijau viața artistică din acele timpuri, această expoziție a „independenților” inaugurată de Nicolae Grigorescu, a avut succes și contribuția pictorului Ștefan Luchian a fost foarte apreciată, iar critica artistică a fost plină de elogii. Cu această ocazie, critica și consumatorul de artă au recunoscut în Luchian pe adevăratul artist independent cu „o tehnică largă și nețărmurită de nici un prejudiciu... cu un simțământ adînc și o concepție simplă dar puternică”.

Căutând să exprime o dimensiune poetică a realității, Luchian s-a zbătut să afirme un set de principii ale artei care să cuprindă axiome ca simplitatea și adevărul vieții, el fiind inițiatorul unei atitudini de frondă împotriva artei academiste tradiționale. Grupul independenților, din care făcea parte, a arborat steagul roșu ca simbol al răzvrătirii în semn de protest. Ridicându-se deasupra desăvârșirii formale a imaginii, el spunea că „... este mai bine inegal, cu greșeli, decât corect și uscat” și că „... poți să desenezi bine, să ai culoare cât de frumoasă, dacă nu pui simțire, nu iese nimic

      Societatea Ileana și atitudinea de protest social

      În această perioadă starea materială a artistului s-a degradat, cu toate că averea (modestă de altfel) pe care o moștenise de la părinții săi, i-a permis ca timp de câțiva ani să trăiască fără griji. Tot în acest timp, devenit un obișnuit al cercurilor literare și artistice bucureștene, Luchian a reușit să fie apreciat pentru discuțiile pline de combativitate și duh la care a participat. A fost un obișnuit al cercului poetului Alexandru Macedonski și a frecventat cafenelele artistice și literare La Fialkowski și "Kũbler". Curând din păcate, a fost victima unor șarlatani care l-au lăsat pe drumuri.

„... Avea chipul prelung, osos, gura mare, expresivă, obrajii „aliciți” de vărsat, ochii căprui cu priviri adânci, totul întregit printr-o expresie de bunătate sufletească, de dârzenie și de hotărâre în același timp. Bun și înțelegător față de cei umili, era dârz în relațiile cu reprezentanții claselor exploatatoare care aduseseră poporul la sapă de lemn.”

—Vasile Drăguț: Șetfan Luchian, Editura Meridiane, București, 1956, pag.24

      Pentru a-și întregi veniturile, în perioada 1897 - 1900 s-a asociat cu Constantin Artachino și cu alți pictori și a pictat biserici din Tulcea (Catedrala Sfântul Nicolae din Tulcea, 1897), Alexandria (Catedrala Sfântul Alexandru din Alexandria, probabil 1899) și București (Biserica Brezoianu, 1900). La Alexandria a cunoscut-o pe Cecilia Vasilescu de care s-a îndrăgostit, dar planurile privind viitorul mariaj s-au destrămat în scurt timp, din cauza bolii sale care a recidivat pentru prima oară. Perioada sa de creație artistică dinaintea manifestării bolii (1901), este mai puțin cunoscută și plină de erori în exactitatea informațiilor, prima și cea mai veche monografie a lui Virgil Cioflec fiind săracă în detalii. Cele mai multe lucrări din acea perioadă sunt încă risipite prin colecții particulare sau dispărute. A decorat de asemenea salonul unui vapor fluvial, precum și saloanele lui V. Antonescu, ministru de justiție din București, cu panouri pictate cu marchize și peisaje de „stil”. Semnificativ de menționat este că Antonescu i-a plătit doar o parte din bani, iar pentru restul sumei datorate i-a trimis niște pantaloni uzați pe care Luchian i-a refuzat indignat. Astfel arăta societatea bucureșteană, situație cunoscută prea bine de Luchian când scria: „Dragă Clavel, din ajunul Anului Nou nu mai știu nimic de domnul Antonescu, deși eu i-am scris vreo două scrisori prin care îi ceream un mic rest ce mai am de primit. Nu știu ce soartă va avea scrisoarea mea, mai ales când este știut de ce considerație se bucură un biet pictor în societatea bucureșteană”.

      S-a înscris la concursul pentru ocuparea catedrei de pictură a Școlii de Belle-Arte din Iași, de la care s-a retras însă, protestând împotriva mașinațiunilor de culise. A participat în 1899 la Expoziția artiștilor în viață și a făcut în aprilie o expoziție personală cu Nicolae Vermont, unde a expus mai ales peisaje rurale și pictură de gen. O dată cu venirea anului 1900 a plecat la Paris la Expoziția Universală, unde a participat cu două pasteluri.

      Inițiatorii Expoziției artiștilor independenți din 1896, dorind a da o importanță mai mare manifestării lor au înființat pentru dezvoltarea artelor în România o organizație pe care au intitulat-o Societatea Ileana. Prima expoziție a acestei organizații a avut loc la data de 21 februarie 1898 și a avut printre expozanți pe Nicolae Grigorescu cu cinci lucrări și pe Ștefan Luchian cu douăzeci de tablouri. Printre acestea s-a regăsit și lucrarea intitulată Mahalaua Dracului. Tematica motivului și pretextul pictural ale acestui tablou au reușit să evoce condiția mizeră și socială a mahalelor de odinioară, astfel că lucrarea a ajuns să se ridice la înălțimea atitudinii de manifest protestatar. Léo Bachelin, critic de artă, a făcut următoarele precizări: „... am ajuns la Luchian, de netăgăduit cel mai genial dintre artiștii noștri. Pare a-și căuta drumul de-a lungul diferitelor genuri, care îl solicită în același timp... Ceea ce dă unitate expoziției sale... este, pe de o parte, o tratare amplă, o tușă sumară și sigură, o lovitură de penel plină de vervă, iar pe de alta, un sentiment foarte personal al naturii, al culorii și al motivului tratat.

      A avut parte și de opinii rezervate, din care se pot deduce cu ușurință tendințe cu privire la pictura lui Luchian care începea să redea viața de trudă a muncitorilor, rezultând din aceasta o atitudine de protest social. Luchian nu s-a temut de critici și Expoziția Ileana i-a fost un indiciu privind drumul pe care l-a ales. Financiar, ajunsese să o ducă foarte prost, salariul foarte modest pe care-l avea ca flautist în orchestra Teatrului Național abia-i ajungându-i. În plină maturitate creatoare la 34 de ani, Luchian s-a dovedit prin opera sa a fi o personalitate artistică originală, afirmându-se cu o pictură generoasă, vibrantă și care prin paleta sa cromatică plină de lumină, prin poziția artistică înnoitoare precum și printr-o scânteietoare expunere a limbajului, a reușit să transmită privitorului un mesaj umanist de mare calitate.

      Din acest an au început de fapt la Luchian realizările cele mai importante în activitatea sa artistică. Ochii săi "de o frumusețe de împărătească bijuterie neagră" au reușit să străbată viața înconjurătoare și lumea în ansamblul său, rămânând ațintiți îndelung asupra zonelor unde omul prin prezeța sa transmite evocările cele mai tulburătoare. Astfel, regăsim în tematica sa oameni nevoiași și umili, cu personalități de netăgăduit care au găsit în Luchian un perfect rezoneur de o neîngrădită afecțiune. Arta sa a devenit mereu mai bogată în vibrații lăuntrice investită cu puteri nebănuite; din nevoia comunicării, decantările cromatice transmit intense emoții rezultate din congruența intrinsecă dintre bucuria și tristețea existenței din acel început de secol al XX-lea.

     sursa foto: http://stefanluchian.ro/wp-content/uploads/2013/03/Luchian_-_Un_zugrav.jpg,https://purromanesc.files.wordpress.com/2011/02/luchian_-_anemone.jpg,https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/52/Stefan_Luchian_-_Peisaj_de_la_Moinesti.jpg,http://patriotii.ro/wp-content/uploads/2011/09/Stefan_Luchian-Pastorita.jpg,http://clasate.cimec.ro/medium/ARP_7024500_17-13.jpg,http://clasate.cimec.ro/medium/ARP_7024500_17-13.jpg,http://2.bp.blogspot.com/-dmAkg8YJk1s/UB6b9ZOIZCI/AAAAAAAADHY/RJwf9rBAZMg/s1600/1-februarie-144-de-ani-de-la-nasterea-lui-Stefan-Luchian.-Care-sunt-celelalte-evenimente.jpg,https://g1b2i3.files.wordpress.com/2010/06/albastrele2.jpg?w=604


Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
67 de primari din Buzău vor da Guvernul în judecată
Guvernul interimar al României va fi dat în judecată de grupul prim...
 
Municipiul Constanța va avea un Acvariu nou, la standarde europene
Vicepreședintele CJ Constanța a declarat că a fost semnat contractu...
 
Echipamente medicale pentru Policlinica Târgu Neamț, din fonduri europene
Cu câteva zile în urmă, Policlinica Târgu Neamț a primit aparatur...
 
Primăria Giurgiu: De astăzi se pot depune cererile pentru ajutorul de încălzire
Primăria Giurgiu a anunțat că începând cu data de 18 octombrie se...
 
Anunț al Primăriei Dârmănești: Vaccinare fără programare, inclusiv doza 3!
Primăria Dârmănești anunță că la Casa de Cultură Racovița - M...
 
Primăria Sibiu a cumpărat laptop-uri și web cam-uri pentru a dota 34 de școli și licee din municipiu
Primăria Sibiu a cumpărat 695 de laptopuri și 706 web cam-uri pentr...
 
Primăria Vaslui, demersuri pentru construirea unei noi creșe în municipiu
Primarul municipiului Vaslui a anunțat că s-a găsit o locație pent...
 
Președintele CJ Botoșani: S-au turnat covoare asfaltice pe patru sectoare importante de drumuri
Consiliul Județean Botoșani a asfaltat zeci de kilometri de drumuri ...
 
 
 
 
EDUCATIE
 
Cu cât vor crește alocațiile copiilor din ianuarie 2022

» 24 Octombrie 2021 | Comentarii 0
 
SANATATE
 
Arafat, despre finalul valului 4: Săptămâna viitoare aflăm dacă suntem pe platou

» 23 Octombrie 2021 | Comentarii 0
 
SANATATE
 
Ce să mănânci când ești răcit

» 23 Octombrie 2021 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
S-a deschis un nou parc în București: Parcul Sticlăriei
BUCURESTI - ILFOV
» 24 Octombrie 2021 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL SIBIU
 
Primăria Sibiu a cumpărat laptop-uri și web cam-uri pentru a dota 34 de școli și licee din municipiu

» 24 Octombrie 2021 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL ALBA
 
Primarul Pleșa, la finalizarea proiectului „Pauză de joacă”: Voi încuraja tot mai mult implicarea albaiulienilor în proiectele administrației locale

» 23 Octombrie 2021 | Comentarii 0