Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Administratie
 
MARI PERSONALITATI ROMANESTI
Adaugat: 04 Iulie 2016
 
StangaStanga
DreaptaDreapta

     Secolul XX, boala și desăvârșirea carierei

     În 1901, măcinat de mizerie, a făcut o expoziție de grup la Ateneu împreună cu o serie de pictori cu care nu avea nimic în comun. După un periplu de schimburi de locuință, s-a internat grav bolnav la Spitalul Pantelimon în clinica neurologului Gheorghe Marinescu. Aici, a fost îngrijit foarte bine timp de mai multe luni și, în final dignosticul care a rezultat din fișa sa clinică a fost Scleroza multiplă. În plină perioadă de tinerețe creatoare, la 33 de ani Luchian a trebuit să se lupte cu paralizia și în timp, era amenințat și cu pierderea vederii. Veșnic optimist, în spital fiind, Ștefan Luchian a aderat la Societatea Tinerimea artistică împreună cu Constantin Artachino, Nicolae Vermont și Gheorghe Petrașcu. În primăvara lui 1902 a participat la prima expoziție a Tinerimii artistice cu opt tablouri, dintre care s-a ramarcat capodopera După ploaie la Băneasa. O dată cu venirea verii, Luchian a părăsit spitalul și a mers la Govora și apoi la Poiana din Bărăgan unde a făcut o mulțime de schițe. La Govora l-a cunoscut pe colecționarul de artă Virgil Cioflec, cu care a legat o strânsă prietenie. Cu Cioflec, Ștefan Luchian a purtat o corespondență intensă, fapt ce l-a determinat pe colecționar să publice în anul 1910 cartea Vorbele unui pictor în Calendarul Minerva. Aceste Vorbe... conțin prețioase opinii ale lui Luchian privitoare la importanța artei. O parte din acestea se regăsesc într-o secțiune aparte și în lucrarea Mărturii - Ștefan Luchian a lui Marin Mihalache din 1966.

      Tot la Ateneu, în 1904 a expus împreună cu caricaturistul Nicolae Petrescu-Găină într-o nouă expoziție.

     „Poet minunat al florilor, mai cu seamă a celor care pălesc și încep să-și scuture petalele, Lukian te îndeamnă la reverie, te înfășoară într-o atmosferă dulce de poezie delicată și melancolică.

       Respectiva expoziție a provocat un scandal în epocă, după ce caricaturile lui Nicolae Petrescu-Găină au fost scoase, din cauza modului cum fusese prezentat într-una din ele prim-ministrul vremii, Dimitrie A. Sturdza.

    „Amândoi, Luchian și Petrescu, pregătiseră fiecare în felul său lucrări serioase, ba și un catalog pe care au apucat să-l tipărească. Cu hazul-i cunoscut, Găină desenase pentru coperta catalogului două efigii: una a lui Gallus Deutatus - aluzie la puterea dinților săi ce puteau îndoi monedele de argint - cealaltă a lui Lucullus Babacus, chipul lui Luchian încununat de lauri și făcându-i augusta poreclă de <<Babac>>...

—Petru Comarnescu: Luchian, București, 1965, pag. 190

      Critica de artă a spus despre Ștefan Luchian că a fost un inovator. Marele aport inovator adus de el în pictura românească din acele vremuri, a fost reprezentat de modul de transpunere a efectelor de lumină, care la el izbucnesc la fiecare tușă de culoare. Studiind comparativ față de Grigorescu și Andreescu unde lumina alunecă pe deasupra culorilor, ca o sărbătoare la primul, sau cu inflexiuni meditative la al doilea, la Luchian, lumina a devenit arbitru al culorii dând prețiozițăți de nestemată picturii finale. Luchian a fost un febril cercetător în rezolvarea situațiilor ce apăreau în și între diferitele tehnici ale pastelului, acuarelei sau ale uleiului. A încercat uneori rezolvarea problemelor și găsirea soluțiilor prin trecerea lor dintr-o tehnică în alta. După anul 1900 caracteristica picturii sale a constat în strălucirea culorilor folosite în obținerea efectelor de lumină prin transparențe cromatice, aceasta după o perioadă semnificativă de căutări în domeniul acuarelei. Vrând să atribuie lucrărilor sale o cromatică de înaltă ținută cu un ecleraj cât mai vibrant, Luchian a preluat din lecțiile impresionismului folosirea culorii pure. El a urmărit să redea realitatea cu caracteristicile sale ce o permanentizează în efemer, respingând în același timp subordonarea imaginilor de lumina mereu mișcătoare a zilei. Ștefan Luchian, fidel unei viziuni proprii, a încercat regruparea imaginilor din realitatea cotidiană în sinteze originale care se bazau tocmai pe construcția culorii ca mediu purtător al spațiului și al luminii.

       Folosind mijloace diferite și beneficiind de alt temperament, experiența artistică a lui Luchian poate fi comparată cu cea a lui Van Gogh. Diferența dintre cei doi, fundamentală de altfel, ține de structură, opera lui Luchian fiind echilibrată, calmă și lipsită de acea fervoare năucitoare care inundă tablourile marelui maestru olandez. În plus față de diferențierea temperamentală, se poate adăuga cu siguranță componentele artei populare românești caracterizate prin intensități cromatice și smalțuri vibrante, fără a uita o suplețe ritmică a jocurilor decorative. Ștefan Luchian a studiat în profunzime, cu metodă și pasiune, tratate de tehnică a picturii din diferitele epoci trecute ale marilor maeștri. Fiind de fel un colorist prin excelență, el a abordat desenul cu deosebită grijă, pictura sa ființând ca rezultat al unei elaborări conștiente și al unor studii riguroase ale compoziției, dublate de accente potrivite acolo unde, ele erau necesare. Luchian a fost preocupat de problemele aferente măiestriei artistice, suplinind cunoștințele practice cu cele dobândite prin lectură și prin vizitarea muzeelor. Ideile sale au fost preluate în parte de la Gustave Courbet, pe care l-a prețuit foarte mult și care susținea că arta trebuie să slujească pe cei mulți.

      Procesul de cristalizare a operei lui Luchian a continuat o dată cu venirea anului 1903, când a deschis la Casa Assan o expoziție care a avut ca vedetă lucrarea Birt fără mușterii. Această capodoperă evocă atmosfera oamenilor simpli care trăiau în mahalalele orașului. Efectele de lumină coroborate cu lirismul grav, sugerează întâlnirea cu toamna târzie când reminiscența amintirii zilelor însorite ale verii cu birtul plin de mușterii te îndeamnă la contemplație. Transpare în aparența imediată a tematicii, dezinvoltura cu care Luchian reușea să descifreze elementele esențiale, precum și transpunerea lor pe pânză cu o deosebită măiestrie. Observarea realității și claritatea exprimării au fost apanajul artistic obținut de artist prin îndelungate munci și experiențe în atelierul de creație.

       În anii următori, Luchian a făcut o mulțime de peisaje în pastel, ulei și acuarelă. În fiecare vară însoțit de familia Cocea în mijlocul căreia a trăit până la sfârșitul vieții, a pictat în mijlocul naturii la Constanța (1903, 1904), la Poiana din Ialomița (1904 și anii următori), la Techirghiol (1903, 1904), Govora (1902), Bărăgan (1902), Filipeștii de Pădure(1903), Brebu (1908), Bărăgan și Moinești (1909). În restul anului a pictat peisaje din București, din locurile unde se muta cu locuința și din comunele Băneasa și Chiajna. Au rămas din această perioadă Colț din strada PoverneiSpălătoreasaCasa vecinului și În fundul curții.

     În cartierul Filantropia unde a locuit (1907), a pictat numeroase peisaje dintre care se remarcă pastelul Gheretă din Filantropia, lucrare care evocă tristețea priveliștii care se vedea din casa sa, friguroasă și cu o lumină incertă. Punând câteva accente de culoare, Luchian a expus în acest tablou nu numai viața grea din cartierele mărginașe ale Bucureștiului ci și o stare de suflet. Casa din Filantropia, unde a stat în chirie, era „mică, friguroasă și cu o lumină imposibilă”, bătea vântul peste tot și de la geamuri se vedea o tristă imagine spre Hanul Galben, Grozăvești și spre bariera Filantropia. Singurele bucurii ale lui Luchian, au fost florile și nepoții săi cărora le făcea portrete.

      Mai receptiv la nevoile și suferințele altora decât la propria-i boală, Luchian le-a înfățișat fără ostentație, cu discreție și foarte simplu. Înțelegea necazurile altora și chiar dacă unele tâlcuri ale nedreptăților îi scăpau, ochii săi deprinși cu observația ineditului, se opreau îndelung asupra durerilor concetățenilor săi umplându-l de revoltă. De aici încolo, opera sa a prins din ce în ce mai mult o traiectorie protestară.

     În toamna anului 1905, Luchian a fost martorul arvunirii de către țăranii înfometați de la Chiajna a propriei lor munci viitoare din primăvară în schimbul câtorva traiste de porumb. Cu această ocazie a pictat o lucrare de dimensiuni reduse dar plină de semnificații intitulată La împărțitul porumbului. Lucrarea prezintă o gloată tristă a țăranilor înfometați, sărăcăcioasă, care merge spre conac. Din determinarea și dârzenia figurilor se înțelege prevestirea unei furtuni. Tensiunea de un dramatism evident, rezultă din masa compactă de țărani sugerată în mod genial prin șirul întunecat al căciulilor, întregul efect fiind obținut ușor fără artificii sau o literaturizare a motivului. Beneficiind de o cromatică de excepție unde lumina aurie se distribuie calm într-o atmosferă de toamnă târzie, momentul dramatic este învăluit diafan într-o boare de tristă meditație. În fapt, Luchian a redat aici o situație tragică a țărănimii exploatate și dă în mod artistic glas unui strigăt de revoltă ce pare a izbucni din pieptul lor. Ștefan Luchian a mai pictat lucrări similare ca Dijma în MoldovaMuncitori și „După muncă, spre casă”. În cel din urmă tablou de dimensiuni mici, pictând figurile muncitorilor, Luchian a subliniat oboseala oamenilor după o zi de muncă grea și a pus în evidență caracterul sălbatic al exploatării. În opoziție cu relatarea obidirii țăranilor în 1906 - 1907 a realizat compoziția Cheful unde înfățișează decadența morală a arendașilor.

     A continuat totuși să lucreze cu frenezie și până în anul 1915 a expus neîntrerupt la diverse expoziții. Deși o prezență eminentă în viața artistică a timpului, Luchian nu a cunoscut pentru multă vreme succesul. Astfel, la expoziția sa din 1905 singurul cumpărător al unui tablou a fost pictorul Grigorescu și pentru a putea plăti chiria, Luchian a cedat Ateneului lucrareaVechiul meu atelier (numit în catalog Un colț de atelier). Un grup restrâns de admiratori și prieteni totuși l-au aclamat, dar condiția sa materială a continuat să fie dintre cele mai precare.

„Creația lui Luchian a pătruns cu greu în conștiința publicului. Ani în șir succesul îl ocolește, nefiind apreciat decât de un cerc restrâns de prieteni. La expoziția din 1903 n-a vândut nimic. La cea din anul următor, de asemenea, nici măcar chiria sălii n-o poate plăti, din care pricină se vede nevoit să lase în schimb un tablou. Doar pictorul Grigorescu, singur i-a luat o pânză, cu care prilej bătrânul meșter ar fi spus: Am în sfârșit, un urmaș !”

—Marin Mihalache: Prefața la Mărturii Ștefan Luchian, Editura Meridiane, București, 1966, pag.6

    Între anii 1905 - 1909, creația artistică a lui Ștefan Luchian a atins apogeul, operele sale fiind expuse în marea majoritate a expozițiilor din această peioadă. A fost perioada în care Luchian a realizat cele mai de seamă picturi ale sale, atât în ceea ce privește compozițiile, precum și în ceea ce privește portretele, florile și peisajele. Suferința cauzată de boală s-a contopit cu cea a omenilor împilați și umili, cu iubirea pentru frumusețile României, cu dragostea de om și de natură.

     Pe vremea când locuia în cartierul Filantropia, Luchian a recepționat cu groază știrile care veneau de la sălbatica represiune a țăranilor din anul 1907. Mărturiile despre cum a înțeles artistul durerea țăranilor răsculați, stau în câteva lucrări de compoziție intitulate 1907 (acuarelă), 1907 (sanguină) și pastelulSfârșit 1907, în care sunt figurate convoaiele escortate de țărani zgribuliți care înaintau printre nămeți și viscol. Prin acest manifest artistic protestatar, Ștefan Luchian se afirmă ca artist-cetățean împreună cu alți artiști revoluționari din 1848, Gheorghe Tattarescu fiind un exponent în acest sens, și alături de Alexandru Vlahuță, I. L. Caragiale și alți oameni de cultură ai timpului său. Atitudinea de protest afișată plenar de către Luchian în toată activitatea sa artistică a stimulat alți pictori tineri ca Francisc Șirato, Camil Ressu, Iosif Iser și Tonitza, de a merge pe o cale națională în artă.

     Împreună cu familia Cocea, Luchian a plecat să picteze la Brebu în vara anului 1908. De aici i-a scris unui prieten:

„Sunt două săptămâni de când mă aflu la Brebu... Sunt foarte mulțumit și lucrez cu atâta dragoste cum nu-mi aduc aminte să fi lucrat vreodată. Dar numai eu știu cu câtă greutate pot să înjgheb cîte un peisăjel. Drumurile sunt rele și lungi și sunt silit să le fac cu carul cu boi. Vezi și tu acum, cum îți vine după vreo trei ceasuri în căruță cu genunchii la gură. Când mă dau jos nu mai simt picioarele de amorțeală. Cred că e ultima încercare pe care o mai fac cu peisajele; e prea greu, prea peste puterile mele. Și ce lucruri frumoase; nu te mai saturi uitându-te la ele: mai ales pe lunca Doftanei, este o minune, nu altceva. Ce folos că drumul până acolo mă zdrobește și dacă n-ar fi spleandoarea naturii, care să mă mai învioreze, n-aș mai mișca.

     Aici, la Brebu, Luchian a pictat peste douăzeci de peisaje în pastel, multe dintre ele aflându-se pe cele mai înalte culmi ale genului. În curtea Mănăstirii Brebu, Luchian a avut parte de una dintre cele mai prolifice perioade ale creației sale artistice.

     La capodoperele sale de până atunci: Colț în strada Povernei, Mahalaua Dracului, Sălciile de la Chiajna, Potecă spre cimitir sau Ghereta din Filantropia, s-au adaugat Fântâna de la Brebu, Turnul din Brebu, Casa lui Moș Gheorghe, Bucătăria călugărească.Aceste lucrări îl situează pe Ștefan Luchian printre marii pictori în pastel ai lumii.

    Legat de pastel, Luchian a spus: „Cu pastelul lucrezi repede. Fumul argintiu care împrăștie din sălcii în lumina de amurg, în pastel îl prinzi mai ușor”. Momentul creației sale de la Brebu, poate fi considerat ca fiind un exponent al pastelului din care se identifică realizarea sintezei dintre lumină și culoare spre care s-a îndreptat în tot parcursul carierei sale și care se constituie în final ca marea inovație adusă de pictura sa. În lucrările sale, Luchian a evitat întotdeauna perspectivele panoramice și s-a oprit asupra colțurilor intime care îndeamnă la poezie prin sugerarea prezenței omului, natura fiind un prilej de comunicare și nu un refugiu. Într-o epocă de plină dezvoltare industrială, Luchian nu a fost cu preponderență un pictor al naturii, ci mai degrabă un rapsod al peisajelor citadine. Până la Luchian, în pictura românească universul urban a fost aproape inexistent și pentru pictorii care l-au urmat, această temă devine importantă și din ce în ce mai prezentă.

    În luna august 1909, Ștefan Luchian a plecat cu familia Cocea la Moinești, unde a executat o serie de peisaje în tehnica uleiului: Pe valea Hânganilor, După ploaie, Lunca de la Poduri, Priveliștea Moineștilor și altele. Tot aici, Luchian a realizat portrete cu adevărat remarcabile cum este Hahamul din Moinești cu o atitudine gravă și interiorizată sau pastelul Cap de evreu, în care se poate observa expresia plină de voioșie și bunătate a personajului. Lumina mătăsoasă și aerul curat ca și vibrația deosebită a peisajului local l-au făcut să declare:

„Tu o să râzi, dar simt că locurile astea mă iubesc. Au trecut trei săptămâni de când mă aflu aici și abia am făcut vreo cinci-șase pînzișoare. Și ce lucruri frumoase sînt prin partea locului. <Frumos> e un biet cuvînt searbăd și neînsemnat care nu spune nimic de splendoarea scînteietoare a peisajului din Moinești. Am colindat și eu multe ținuturi din țara noastră și chiar din alte țări, dar nu se potrivesc cu ce am găsit aici.

—Virgil Cioflec: Vorbele unui pictor, Calendarul Minervei 1, (10)

    În anii care au urmat, boala s-a agravat și de la sfârșitul anului 1909 și până la sfârșitul vieții a fost țintuit în fotoliu. A fixat însă în memorie „splendorile scânteietoare” ale peisajului românesc, pe care l-a redat într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate și de finețe, de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat totodată. Tehnicii uleiului Luchian i-a alăturat, pentru peisaj și pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care a ajuns la o măiestrie neegalată. Fluiditatea contururilor și delicatețea catifelată a petalelor, le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului. Luchian începuse să picteze flori mai dinainte, dar abia din 1908 el și-a concentrat în această direcție toată energia creatoare, toată pasiunea pentru natură, toată dragostea pentru viață și pentru frumos. Iată de ce „florile” lui Luchian au acea intensitate aproape dramatică a sentimentului, acea lumină interioară, acea simplitate gravă care fac din multe dintre ele - este de ajuns să menționăm Anemonele - adevărate capodopere.

     La un moment pictorul dat a început totuși să aibă succes, fenomen pe care Tudor Arghezi l-a atribuit ascensiunii de moment a politicianului Take Ionescu(Ionescu devenise un reper în ceea ce privește moda și un subiect de imitație și, a fost printre primii care au cumpărat mai mult de unul dintre tablourile lui Luchian). Pe măsură însă ce boala a avansat și incapacitatea fizică a artistului a devenit notorie, s-a răspândit zvonul că Luchian a permis altora să picteze în numele său. Scandalul declanșat a dus la arestarea lui Luchian sub acuzația de fraudă, dar acesta a fost eliberat în scurt timp.Arghezi a fost mândru să fie unul dintre puținii săi apărători, în acest caz.

„În această nemaiauzită tragedie, desfășurată ceas cu ceas de 9 ani de zile, de ore și de minute, în mijlocul nostru, publicul snobismului ajunsese sa recunoască mai mult decât în pictura ieșită din zbuciumul mut, un semn și un destin, compatibile cu favorabile plasamente de fonduri. Nu era încă recentă încrucișarea la o răspântie din Paris a unui somptuos convoi funebru de mare proprietar comercial, cu moștenitorii în zdrențe ai unui pictor francez, de la care defunctul cumpărase pe nimic, la un termen de chirie, o compoziție celebră, trecută în testament cu o valoare de milioane, vândută de moștenitori cu un preț îndoit chiar decât valoarea testamentară? Lumea începuse să cumpere „Luchieni” și să revândă, câștigând supra-valuta.”

—Tudor Arghezi

     Luchian a murit la 28 iunie 1916 și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. Către sfârșitul vieții nu a mai putut ține penelul cu degetele paralizate, astfel că ajunsese să pună pe cineva să i-l lege de încheietura mâinii. Din relatările Laurei Cocea, Virgil Cioflec l-a convins pe George Enescu în anul 1915 (după terminarea expoziției Salonului Oficial), să-i facă o vizită lui Luchian și să-i cânte la vioară.Tudor Arghezi a relatat într-un interviu vizita compozitorului George Enescu la patul unde era imobilizat Luchian:

„Luchian plângea, plângea de o emoție fericită. Mi-a povestit că venise noaptea o umbră cu pelerină, strecurată în odaia lui mută. Umbra a scos din pelerină o vioară și a cântat. I-a cântat două ore întregi, parcă o muzică din altă lume. Apoi umbra și-a luat vioara și pelerina, s-a apropiat de patul răstignitului și i-a spus «Iartă-mă, te rog, sunt George Enescu».”

—Tudor Arghezi

     Astfel s-a sfârșit, consumată de flacăra unei inepuizabile pasiuni pentru arta sa, viața pictorului.

sursa foto:http://www.tablouri-de-vis.ro/files/images/Stefan%20Luchian%202.jpg,http://www.tablouri-de-vis.ro/files/images/Stefan%20Luchian%202.jpg,http://www.historia.ro/sites/default/files/Stefan_Luchian__Autoportret.jpghttp://stefanluchian.ro/wp-content/gallery/flori-stefan-luchian/Vizdoage.jpg,https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2b/Stefan_Luchian_-_Autoportret05.JPG,http://clasate.cimec.ro/medium/ARP_7024500_17-10.jpg,http://clasate.cimec.ro/medium/ARP_6960900_677-2.jpg


Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
Primăria Sibiu a cumpărat laptop-uri și web cam-uri pentru a dota 34 de școli și licee din municipiu
Primăria Sibiu a cumpărat 695 de laptopuri și 706 web cam-uri pentr...
 
67 de primari din Buzău vor da Guvernul în judecată
Guvernul interimar al României va fi dat în judecată de grupul prim...
 
Municipiul Constanța va avea un Acvariu nou, la standarde europene
Vicepreședintele CJ Constanța a declarat că a fost semnat contractu...
 
Primăria Giurgiu: De astăzi se pot depune cererile pentru ajutorul de încălzire
Primăria Giurgiu a anunțat că începând cu data de 18 octombrie se...
 
Anunț al Primăriei Dârmănești: Vaccinare fără programare, inclusiv doza 3!
Primăria Dârmănești anunță că la Casa de Cultură Racovița - M...
 
Președintele CJ Botoșani: S-au turnat covoare asfaltice pe patru sectoare importante de drumuri
Consiliul Județean Botoșani a asfaltat zeci de kilometri de drumuri ...
 
A fost inaugurată sala de sport din Blagesti, o investiție prin CNI
Sala de sport de 1,5 milioane euro din Blagesti a fost inaugurată în...
 
Consiliul Județean al Elevilor Galați, recrutează pentru posturi în cadrul Biroului de Presă
Biroul de presă al Consiliului Județean al Elevilor Galați, recrute...
 
 
 
 
SHOWBIZ
 
Violeta vorbește despre relația cu tatăl ei, Ștefan Bănică Jr.: „Tata nu vorbește prea mult”

» 26 Octombrie 2021 | Comentarii 0
 
SANATATE
 
Medic, scrisoare către decidenți și Arafat: Agresivitate, amenințări și șantaj sunt cuvintele de ordine/ Arafat, polițist de oprimare și abuzuri

» 26 Octombrie 2021 | Comentarii 0
 
SANATATE
 
Lucruri mărunte care îți vor da o stare de bine

» 26 Octombrie 2021 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
Amfiteatrul roman de la Drobeta Turnu Severin
MEHEDINTI
» 26 Octombrie 2021 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL BRAILA
 
Primăria Brăila, ajutor în lemne pentru Asociația `Anton Pann` și Grădina Zoologică

» 26 Octombrie 2021 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL BACAU
 
A fost inaugurată sala de sport din Blagesti, o investiție prin CNI

» 25 Octombrie 2021 | Comentarii 0