Voievodul roman Litovoi

LITOVOI (înainte de 1247 -1277)

            Acordată de regele maghiar Bela al IV-lea cavalerilor ioaniÅ£i (sau ospita­lieri), cunoscuta diplomă a ioaniÅ£ilor din 1247 menÅ£ionează la sud de CarpaÅ£i existenÅ£a a patru cnezate ÅŸi voievodate româneÅŸti. Într-una din depre­siunile carpatine din nordul Olteniei se afla cnezatul lui Ioan. Tot în nor­dul Olteniei se găsea cnezatul lui FarcaÅŸ. Voievodatul lui Seneslau este men­Å£ionat de diplomă ca stăpânind o forma­Å£iune politică românească care se întin­dea din munÅ£i până în zona de câmpie ÅŸi care îÅŸi avea centrul în depresiunea TiteÅŸtilor sau a Arefului.

            De asemeni, într-o depresiune, mai mare însă, în depresiunea Târgului Jiu, se afla centrul formaÅ£iunii prestatale conduse de Litovoi. Ea cuprindea ambele versante ale CarpaÅ£ilor, întinzându-se la nord până în HaÅ£eg, ÅŸi spre miazăzi până în Å£inuturile câmpiei olte­ne. Pământurile sale mănoase, nume­roasele păşuni, pădurile falnice, bogate în vânat,ÅŸi apele limpezi, cu peÅŸte mult, permiteau locuitorilor să practice agri­cultura, să se ocupe de creÅŸterea vite­lor, de pescuit, de negoÅ£.

            Cârmuitor înÅ£elept ÅŸi oÅŸtean viteaz, Li­tovoi a condus cu pricepere, timp de peste trei decenii, destinele voievodatului său. El a trebuit să înfrunte două mari primejdii care îl ameninÅ£au din afară: tendinÅ£ele de cucerire a terito­riilor româneÅŸti dintre munÅ£i ÅŸi Du­năre - tendinÅ£e manifestate de mo­narhia ungară - ÅŸi năvălirile pustii­toare ale tătarilor. Folosind cu pricepere momentele de slăbire a puterii Hoardei de Aur, Litovoi a acÅ£ionat în sensul întăririi propriei autonomii ÅŸi a extinderii autorităţii sale. Astfel s-au creat premisele constituirii unui stat puternic românesc între CarpaÅ£i ÅŸi Dunăre. ExistenÅ£a lui era neconvena­bilă însă planurilor politice ale monar­hiei maghiare, care îÅŸi vedea stăvilită expansiunea în zonele sud-carpatine. De aceea, între noul rege de la Buda, Ladislau al IV-lea Cumanul, ÅŸi Litovoi au izbucnit conflicte. PretenÅ£iile de su­zeranitate ale lui Ladislau asupra Å£inu­turilor româneÅŸti unite sub conducerea lui Litovoi au fost respinse. Regele a trimis atunci, în anul 1277, o puternică oaste. În timpul luptei, voievodul ro­mân a căzut eroic, răpus de numărul mare al adversarilor.

            Memoria lui Litovoi rămâne legată în istorie de un moment important al pro­cesului de constituire a statului feudal al Ţării RomâneÅŸti, proces care avea să fie desăvârÅŸit jumătate de veac mai apoi, în timpul lui Basarab I Întemeietorul.