Biserica Evanghelică Fortificată din Sânpetru a fost recent restaurată și merită vizitată. Aflată la doar câțiva kilometri de Brașov, biserica se află printre cele mai importante atracții turistice ale zonei, alături de Dealul Lempeș și aerodromul din Sânpetru.
Există și un traseu turistic ce poate fi parcurs în trei ore, ce pornește din Hărman, urcă dealul Cetății – Lempeș, coboară în Sânpetru și apoi străbate o pădure pentru a ajunge la biserică. La câteva minute distanță se poate vedea turnul Bisericii Fortificate, în jurul căreia există o legendă cu un sâmbure de adevăr.
Se spune că un pașă și armata sa au invadat localitatea, forțându-i pe sași să se retragă în cetate. Din cauza atacurilor neîncetate ale turcilor, apărătorii au rămas fără muniție, iar otomanii și-au dat seama și au început să escaladeze zidurile. În acest timp, pașa s-a așezat pe un bolovan în fața cetății și aștepta ca armata sa să devină învingătoare. Legenda vorbește despre o femeie din cetate tânără și curajoasă care și-a smuls acul ce îi ținea marama pe cap și a încărcat flinta cu el, după care a tras spre pașă. Acul l-a nimerit și l-a omorât pe pașă, iar armata văzându-se fără conducător a renunțat la atac și cetatea a fost salvată.
În Sânpetru au avut loc mai multe atacuri turcești, în 1421, 1437, 1479, 1501 și 1526, iar legenda poate fi atribuită oricăreia dintre ele, scrie bizbrasov.ro.
Te-ar putea interesa: Trei cele mai bune zone ecoturistice pentru cicloturism din țara noastră!
Urmărește-ne pe Facebook dacă vrei să fi la curent cu cele mai interesante știri!
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_fortificat%C4%83_din_S%C3%A2npetru