Familia Golestilor

GOLEŞTII (sec. XV-XIX)

Descendenţi din Baldovin Pârcălabul, menţionat în documentele domniei lui Mircea cel Bătran pe la sfarşitul secolului al XlV-lea, Goleştii erau boieri de frunte ai Ţării Româneşti, deţinători de averi mari şi dregătorii importante în sfatul domnesc.

Radu din Goleşti (sec. XV-XVI) a fost mare spătar în timpul lui Radu de la Afumaţi şi, sub Radu Paisie (1535- 1545), mare clucer şi vistier. În lupta de la Fântâna Ţiganului, Radu a salvat tezaurul ţării şi l-a dus domnitorului «făcand astfel ca mult să se bucure şi să se veselească domnia mea».

Fiii lui, Ivaşco Golescu (sec. XVI) şi Albu Golescu (sec. XVI - 1574) s-au afirmat mai cu seamă în vremea lui Alexandru vodă Mircea (1568-1577), care spunea că «au fost foarte bucuroşi să-şi pună capetele lor pentru capul domniei mele». Albu Golescu a plătit cu viaţa credinţa faţă de domnitor. Trupul lui a fost cu cinste înmormantat în ctitoria familiei de la Vieroşi, sub o frumoasă lespede împodobită cu un relief ce-1 reprezenta în luptă, călare.

Stroe Leurdeanu, sau, după căsătorie, Stroe din Goleşti (?-1679) a fost cel mai de seamă reprezentant al familiei din veacul al XVII-lea. Conducător al partidei Bălenilor, Stroe a avut un cuvant greu de spus în desfăşurarea evenimentelor politice contemporane lui. Intalnit în documente cu diferite dregătorii (prima menţiune datată în 1625 îl aminteşte ca postelnic), Stroe a fost unul din apropiaţii lui Matei Basarab şi ai lui Constantin vodă Şerban (1654 -1658), cărora le era. Dealtfel, şi rudă.

La îndemnul lui Stroe, Grigore vodă Ghica a pus, în anul 1663, să fie ucis capul partidei duşmane, bogatul postelnic Constantin Cantacuzino, fapt pentru care domnitorul Antonie din Popeşti (1669-1672) l-a condamnat pe uneltitor. Graţiat şi obligat să se călugărească, Stroe n-a stat mult timp departe de treburile lumeşti, ci, lepădandu-şi sutana şi numele monahal de Silvestru, a fugit în Transilvania. Revenit In Ţara Românească, a ocupat înalte funcţii dregătoreşti.

Stroe Leurdeanu rămane important în istoria familiei şi pentru că, în vremea şi la comanda lui, a fost ridicat acel «palat măreţ şi elegant», cum numeşte călătorul Paul din Alep frumosul conac din Goleşti, astăzi muzeu.

Banul Radu Golescu (1746-1818) era nu numai un om întreprinzător (pe proprietăţile sale a pus să se construiască mori, o sticlărie, poduri, prăvălii, hanuri), dar, aşa cum spunea despre el Ion Heliade Rădulescu, şi un «apreţuitor al învăţăturii». A înfiinţat la Goleşti, «pentru învăţătura copiilor satului», o şcoală în limba română. De asemenea, tot în incinta conacului, a organizat un cămin pentru săraci şi o bolniţă - aşezămant unde cei nevoiaşi îşi căutau sănătatea. Banul Radu Golescu a îngrijit cu atenţie aceste înfăptuiri de interes social, lăsand şi după moartea sa venituri anume pentru întreţinerea lor: «un pod ce m-am apucatu să-l fac peste Argeş, stătătoriu, îl fac pentru oareşicare ajutoriu la săracii ce vor şede în cele şase odăi... cum şi trei roate de moară în apa Argeşului... Aşijdere şi viia de la Negovani, o las să fie totu pentru aceşti săraci».

Dintre cei trei fii ai banului Golescu, doi din ei: Iordache Golescu (1768- 1848) - filolog, dramaturg, organizator de şcoală românească - şi scriitorul Dinicu Golescu (1777-1830) sunt printre marii deschizători de drumuri ai culturii, ai literaturii moderne.

În neamul Goleştilor, sau alăturandu-se prin alianţă lui, au fost, în deceniile ce au urmat, şi alte mari personalităţi. Între ei, la loc de frunte stau Alexandru Golescu Arăpilă, revoluţionarul de la 1848, bun prieten al lui Nicolae Bălcescu, doctorul Carol Davila, organizatorul învăţământului medical românesc, participant activ la războiul pentru independenţă din 1877, dramaturgul Alexandru Davila, autorul dramei istorice în versuri «Vlaicu Vodă».

Sursa foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/85/Alexandru_Davila_si_Ion_Luca_Caragiale.jpg/800px-Alexandru_Davila_si_Ion_Luca_Caragiale.jpg