Familie de veche origină, GhiculeÅŸtii au dat Ţării RomâneÅŸti ÅŸi Moldovei zece voievozi cu douăzeci ÅŸi cinci de domni ÅŸi cu peste trei sferturi de veac de guvernare (după Basarabi ÅŸi MuÅŸatini, GhiculeÅŸtii au fost neamul cu cei mai mulÅ£i domnitori ÅŸi cu cea mai lungă domnie în cele două principate române). Ei s-au făcut remarcaÅ£i ca autori ai unor reforme cu caracter sodal, ca apărători ai autonomiei ţărilor române, ai hotarelor, ca personalităţi ce au contribuit la dezvoltarea artelor ÅŸi culturii.
Primul domnitor din familia GhiculeÅŸtilor, întai în Moldova (1658-1659), apoi în Å¢ara Românească (1659-1660) a fost Gheorghe Ghica. În tinereÅ£e fusese neguţător, iar sub Vasile vodă Lupu;boier cu diferite dregătorii: mare ÅŸetrar, mare medelnicer, mare stolnic, mare vornic al Ţării de Jos. Loial principelui său ÅŸi bun diplomat, «om cuntenit (cumpănit) la vorbă ÅŸi scumpu de credinţă» - cum îl descrie Miron Costin - Gheorghe Ghica a primit de la Vasile Lupu sarcina unor solii la Poartă, în Transilvania, la tătari. Sub Gheorghe Åžtefan (1653-1658) cu care, dealtfel, era rudă, Gheorghe Ghica a fost capuchehaie la Poartă. Cu sprijinul marelui vizir Mehmed Koprulii, de care - cum scrie Ion Neculce - se legase cu jurămant în anii tinereÅ£ii «să se ajute unul pe altul ÅŸi care din ei va reuÅŸi... să nu dea uitării nici pe celălalt», Gheorghe Ghica a primit domnia (1658). După o ÅŸedere de mai bine de un an în Moldova, Ghica vodă a venit domnitor la BucureÅŸti. Å¢ara Românească trecea atunci printr-o perioadă grea, armatele străine pornite împotriva viteazului Mihnea al III-lea provocandu-i răni adanci. Ghica vodă a luat degrabă măsurile ce se impuneau.
« Iar Ghica vodă deaca s-au aşăzat la scaun în BucureÅŸti scrie LetopiseÅ£ul cantacuzinesc trimis-au poruncă în Å£ară ca să să strangă cine va fi rămas ÅŸi să-ÅŸi meargă cineÅŸi la moÅŸiia lui, să se apuce de hrana lui... Åži arăta milă mare asupra săracilor ÅŸi le făcea judecată dreaptă. Niminea nu se întorcea obidit de la divanul lui. AÅŸijderea ÅŸi slujitorilor le făcu căutare... Åži iertă pre toÅ£i greÅŸiÅ£ii.»
Starea grea în care se afla Å£ara l-a determinat pe domnitor să nu mai trimită haraciul ÅŸi, prin această hotărare, a intrat în conflict deschis cu sultanul. Curajoasa poziÅ£ie politică, apropiată de aceea a lui Mihnea III ori Gheorghe Rakoczy II, exponenÅ£i ai luptelor deschise cu turcii pentru independenÅ£a ţării în acea epocă, l-a costat pe Ghica vodă domnia.
Un alt membru important al familiei, domnitor timp de 21 de ani (în Moldova între 1726-1733, 1735-1741, 1747-1748, ÅŸi în Å¢ara Românească între 1733-1735 ÅŸi 1748-1752), a fost Grigore al II-lea Ghica, strănepot al bătranului Ghica, cel înainte menÅ£ionat. « Afabil, exact, activ ÅŸi deÅŸtept» - cum îl apreciau diplomaÅ£ii străini la Constantinopol, pe cand era acolo mare dragoman - Grigore II Ghica a căutat să fie un bun gospodar al pămantului românesc. La Cotnari a înfiinÅ£at o slobozie a transilvănenilor ce trecuseră munÅ£ii din pricina cruntei exploatări exercitate de stăpînirea austriacă. Prin aÅŸezămantul dat în 1751, a reinstituit darea unică din vremea predecesorului său Constantin Mavrocordat, dare mai uÅŸor de suportat. A reorganizat, în 1733, vama din BucureÅŸti ÅŸi, după un an, vama întregii Ţări RomâneÅŸti. Ca domn al Moldovei, a înfiinÅ£at, în înÅ£elegere cu starostele CameniÅ£ei, iarmaroacele de hotar, în număr de opt, prin această măsură stimulandu-se schimburile comerciale moldo-polone. A întărit armata, creand noi corpuri de oaste. Om de cultură ÅŸi artă, a înfiinÅ£at în 1728, la IaÅŸi, trei ÅŸcoli cu predare gratuită (de română, elină ÅŸi greacă modernă), unde veneau spre învăţătură ÅŸi tineri din alte ţări. A ctitorit curÅ£ile domneÅŸti de la Frumoasa. A ridicat sau a dăruit monumentele moldoveneÅŸti Balica, Galata, Bărboiul, iar în Å¢ara Românească, la BucureÅŸti, Pantelimonul.
Un reprezentant de seamă al familiei a fost ÅŸi Grigore al III-lea Ghica, domn în Moldova (1764-1767), în Å¢ara Românească (1768-1769) ÅŸi apoi din nou în Moldova (1774-1777). În politica internă a adoptat o atitudine de protecÅ£ie a celor nevoiaÅŸi. În prima circulară dată ispravnicilor săi, poruncea acestora «să fie cu mare dreptate săracilor, neîngăduind pe nimeni să-i calce ÅŸi să-i năpăstuiască ; căci de va auzi cat de puÅ£in că au păzit hatarul cuiva ÅŸi va veni un sărac să se jăluiască, atuncea cu mare pedeapsă îl va pedepsi (pe slujbaÅŸul vinovat), făcand mari dreptăţi tuturor». Pentru a îngrădi accentuarea exploatării feudale, domnitorul a stabilit, prin aÅŸezămantul de la 1 ianuarie 1766, obligaÅ£iile ţăranilor la 12 zile de clacă, iar pentru cei din Å£inuturile de margine, ameninÅ£ate de atacuri, doar la jumătate. (Constantin vodă Mavrocordat fixase în Moldova 24 zile de muncă). Mărită, la presiunea boierilor, cu încă două zile, claca ţăranilor stabilită de Grigore III Ghica a rămas neschimbată pană în secolul XIX. A înfiinÅ£at o manufactură de postav la Chipereni (judeÅ£ul IaÅŸi), a pus să se podească unele străzi, a construit ciÅŸmele publice la poarta Spiridoniei ÅŸi a Goliei din capitala Moldovei. A stimulat învăţămantul, creand clase de română ÅŸi greacă veche ÅŸi modernă. A dăruit Academiei domneÅŸti din IaÅŸi un rand nou de clădiri.
Imperiul habsburgic a ocupat în 1775 partea de nord a Moldovei, teritoriu cunoscut de atunci cu numele de Bucovina. Protestand cu vehemenţă, Grigore III Ghica ÅŸi-a atras mania austriecilor care, făcand presiune la Constantinopol, au determinat trimiterea la
Iaşi a unui capugiu cu caţiva oameni care au luat, la 1 octombrie 1777, viaţa domnitorului:
«Åži aÅŸa s-a săvarÅŸit
Ghica vodă cel vestit,
Cu o moarte-atata de cumplită,
StraÅŸnică ÅŸi necinstită »
Din trunchiul familiei aveau să apară mai tarziu, în veacul al XlX-lea, ÅŸi alÅ£i oameni de seamă, fruntaÅŸi ai vieÅ£ii politice, ÅŸtiinÅ£ifice ÅŸi culturale româneÅŸti.
Sursa foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/fd/114_-_Gheorghe_Ghica.jpg/483px-114_-_Gheorghe_Ghica.jpg