Asăneştii au fost întemeietorii şi conducătorii - între anii 1186 şi 1258 - ai unui puternic stat care se întindea de la Dunăre pană la Balcani, şi chiar dincolo de ei. Incorporat în graniţele Imperiului bizantin la începutul veacului al XI-lea, teritoriul pe care avea să se formeze statul Asăneştilor a cunoscut din plin asuprirea Constantinopolului. Afectaţi de o nouă dare impusă de împăratul Isaac al II-lea Anghelos, vlahii (românii) de aici au delegat din rândurile lor doi oameni de seamă, pe fraţii Petru şi Asan, să protesteze împotriva tratamentului la care erau supuşi. Neobţinand rezultatul dorit, fiind chiar şi umiliţi, Petru şi Asan au ridicat la Tarnovo, în anul 1185, steagul răscoalei. Înfranţi la început (în aceste momente au trecut la nord de Dunăre, de unde s-au întors cu ajutor), cei doi fraţi au izbutit în 1187 să impună bizantinilor recunoaşterea lor ca stăpani ai ţinuturilor de la miazănoapte de Balcani. Asăneştii au obţinut, în timpul ostilităţilor care au continuat, alte victorii importante. In preajma oraşului Berroe (azi Stara Zagora), împăratul Isaac al II-lea Anghelos a fost învins, izbutind cu greu să scape prin fugă. Urmaşul său, Alexis al III-lea Anghelos, a fost şi el bătut de Asăneşti într-o luptă din jurul oraşului Seres.
In anul 1196, în palatul său din «cea mai tare şi mai de frunte dintre cetăţile din Haemus» (Balcani) - aşa cum descria scriitorul bizantin Nicctas Choniates localitatea Tarnovo - Asan (denumit si Belgun) a fost asasinat de un boier, Ivanco. De o conjuraţie a boierilor nemulţumiţi a murit ucis, un an mai apoi, si Petru.
Ioniţă (1197-1207), fratele şi succesorul lui Petru şi Asan, a organizat armata, dotand-o cu arme perfecţionate pentru acea epocă. A stăvilit tendinţele de dezbinare, de anarhie ale boierimii. A lărgit hotarele statului, cuprinzand vestita cetate din munţii Rodope, Constanţia, cetatea Varna de pe malul Mării Negre ş.a. Prestigiul, autoritatea, puterea lui Ioniţă, numit de bizantini Kaloianis, şi a statului condus de el, au impus contemporanilor. Papa Inocenţiu al III-lea, prin trimisul său, cardinalul Leo, a încoronat la 8 noiembrie 1204 pe Ioniţă ca rege al bulgarilor şi vlahilor («rex Bulgarorum et Blacorum»).
Cruciada a IV-a a întemeiat, pe ruinele Bizanţului înfrânt, Imperiul latin de răsărit (1204-1261), condus întai de Balduin de Flandra. Intrand în conflict cu Ioniţă, Balduin a fost biruit de acesta sub zidurile Adrianopolului (15 aprilie 1205), luat prizonier şi dus la Tarnovo, în închisoare, unde şi-a sfarşit zilele. Victoria de la Adrianopol a fost ultimul eveniment memorabil din timpul domniei lui Ioniţă; el şi-a aflat moartea la 8 octombrie 1207, în timpul asediului Salonicului, ucis fiind prin trădare de Manaster, comandantul cumanilor.
Asan al II-lea sau Ioan Asan (1218-1241), fiul lui Asan cel omorat de Ivanco la Tarnovo, a fost un viteaz şi înţelept carmuitor, discipol şi continuator al politicii lui Ioniţă. El a supus boierimea potrivnică. A întreţinut bune relaţii cu vecinii.
In timpul domniei lui, statul a cunoscut cea mai mare putere şi cea mai mare întindere teritorială: de la Adriatica la Marea Neagră, de la Dunăre la Adrianopol. Cu Căliman al II-lea (1256-1258) se stinge dinastia românească a Asăneştilor.
Sursa foto: http://www.certitudinea.ro/articole/istorie/view/istoria-asa-cum-n-am-invatat-o-la-scoala-imperiul-romano-bulgar-si-dinastia-asanestilor-ii