Cărțile de identitate ale tuturor cetățenilor europeni vor fi modificate deoarece Uniunea Europeană va introduce măsuri de securitate mult mai stricte. Schimbările au fost hotărâte în cadrul unui acord informal referitor la un regulament care va mări securitatea cărților de identitate ale cetățenilor UE, la care au ajuns reprezentanții Președinției române a Consiliului și Parlamentului European.
Conform acordului, cărțile de identitate vor semăna cu cardurile de credit, vor avea o zonă de citire optică și vor respecta standardele minime de securitate stabilite de OACI (Organizația Aviației Civile Internaționale). De asemenea, vor include o fotografie și două amprente digitale ale posesorului, stocate în format digital, pe un cip fără contact, informează News.ro.
Ministerul Afacerilor Interne transmite că, aceste propuneri vor îmbunătăți securitatea cărților de identitate, prin introducerea unor standarde minime, atât pentru informațiile conținute, cât și pentru elemetele de securitate comune tuturor statelor membre care le emit. Pe documente va fi inscripționat, de asemenea, și codul de țară al statului emitent.
Noile cărți de identitate vor fi valabile cel puțin 5 ani și maxim 10. Se vor putea elibera cărți de identitate de către statele membre UE cu o perioadă mai mare de valabilitate numai pentru persoanele cu vârsta de peste 70 de ani. În cazul minorilor, cărțile de identitate vor fi valabile chiar și mai puțin de 5 ani.
„În noile cărți de identitate ale cetățenilor români vor fi introduse elemente de siguranță în plus față de cele actuale în scopul de a facilita călătoria în afara țării, dar și pentru a facilita accesul la anumite sisteme informatice ale unor instituții publice. De asemenea, după modificarea legislației vor putea fi eliberate cărți de identitate și pentru minorii cu vârste sub 14 ani, la solicitarea părinților sau a reprezentanților legali” au transmis reprezentantții MAI.
Aceștia au precizat că mandatul de negociere prevede că noile norme vor intra în vigoare la 2 ani de la adoptare, aceasta însemnând că până la acea dată, toate documentele noi eliberate trebuie să îndeplinească noile criterii.
Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește-ne pe Facebook pentru a afla mai multe noutăți. Dă Like paginii noastre printr-un click aici!
Sursa foto: ://www.impactpress.ro/2017/03/20/premiera-carti-de-identitate-si-pentru-copiii-cu-varste-sub-14-ani-la-cererea-parintilor-noile-buletine-se-pot-elibera-la-orice-varsta/