Principalul opozant al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, a fost internat joi într-un spital din orașul Omsk (Siberia) cu suspiciunea de otrăvire, după cum a transmis purtătoarea sa de cuvânt, Kira Iarmuș.
În vârstă de 44 de ani, Navalnîi a fost dus inconștient la spital, după ce a început să se simtă rău în timpul zborului de întoarcere spre Moscova, dinspre Tomsk. „Presupunem că Aleksei a fost otrăvit cu ceva ce a fost pus în ceaiul său. Aceasta este singura băutură pe care el a consumat-o în această dimineață” a scris Iarmuș pe rețelele de socializare.
Purtătoarea de cuvânt a opozantului rus a amintit de incidentul de anul trecut, atunci Aleksei Navalnîi a făcut o reacție alergică extrem de violentă care, potrivit medicilor, a fost cauzată de o otrăvire cu o substanță chimică necunoscută.
Aleksei Navalnîi a fost închis de mai multe ori în ultimii ani pentru că a organizat proteste împotriva regimului de la Kremlin. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că pedepsele cu închisoarea la care a fost supus Navalnîi în anii 2012 și 2014 au fost motivate politic și i-au încălcat drepturile. Moscova contestă decizia CEDO.
Citește și: S-au aprobat normele de aplicare ale programului Prima Casă!
Urmărește-ne pe Facebook dacă ți-a plăcut articolul. Dă Like paginii noastre pentru a afla mai multe noutăți sau descarcă aplicația gratuit din Google Play!
Sursa foto: ://www.clasicradio.ro/opozantul-rus-aleksei-navalnii-ar-fi-fost-otravit/