Ministrul Mediului, Mircea Fechet (PNL), a anunțat că nu și-a mai cumpărat noul model de iPhone și a optat pentru un „telefon recondiționat de pe Flip.ro” din două motive foarte importante: protejarea mediului și susținerea firmelor românești.
Într-o postare pe rețeaua de socializare, Fechet a spus că decizia îl „entuziasmează foarte mult” și vrea să împărtășească „motivele din spatele acesteia”.
„Nu mai este un secret pentru nimeni că ne aflăm în mijlocul unei crize climatice semnificative și, din acest motiv, cred că fiecare pas pe care îl facem pentru a reduce impactul asupra mediului contează. Renunțând la un telefon vechi, de patru ani, am optat pentru unui recondiționat. De ce am făcut asta? Pentru că reutilizarea și recondiționarea dispozitivelor electronice sunt pași esențiali către un mediu mai curat și mai sustenabil.
Am așteptat noul model de iPhone, dar am făcut o alegere conștientă să investesc într-un model precedent, pentru a susține ideea de reutilizare și pentru a promova gândirea durabilă. Nu doar că am făcut o achiziție rațională, dar am și sprijinit o companie românească, Flip.ro, un start-up pasionat de crearea de locuri de muncă și de inovație verde” a scris liberalul pe Facebook.
Acesta a făcut un apel către români să ia „în considerare recondiționarea și reutilizarea” echipamentelor electronice, pentru că „fiecare gest contează și putem face schimbări pozitive pentru viitor”.
Te-ar putea interesa: Peste 1 milion de lei se vor aloca pentru „reducerea violenței în mediul școlar”
Ne poți urmări pe Facebook sau poți descărca aplicația gratuit și te anunțăm noi când apare ceva nou!
Sursa foto:https://www.g4media.ro/mircea-fechet-avizat-cu-35-de-voturi-pentru-la-ministerul-mediului-una-dintre-prioritatile-ministerului-va-fiadoptarea-noului-cod-silvic.html