Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că profesorii care vor continua să facă meditații cu elevii de la clasă vor fi sancționați drastic. La fel va fi și cazul dascălilor care se arată agresivi în orice fel; pentru toți, ministrul spune că detitularizarea pentru 5-10 ani ar fi o pedeapsă potrivită.
„Doar o sancțiune: detitularizarea. Pe de o parte facem efortul să mărim salariul, să îi atragem în sistem pe cei mai buni (n.r. profesori), dar cu o sancțiune care să nu le mai permită accesul pentru o perioadă, o să vedem ce spun juriștii, pentru că fapta trebuie să fie corelată cu sancțiunile, 5-10 ani, ceva care să doară, să te gândești. La fel să fie taxați și acei profesori, îmi place să cred foarte, foarte puțini, care au tendința după această criză sanitară, stare de nervozitate mai accentuată, să manifeste agresiune față de elevi. În momentul în care ai pe undeva un astfel de risc, cred că te gândești de două, trei ori înainte să te manifești în sfera bullying-ului sau a altor forme de agresiune” a explicat ministrul.
Te-ar putea interesa: USR mai rămâne fără un membru: „Nu pot rămâne într-o construcție politică fără o strategie și o viziune de viitor!”
Ne puteți urmări pe Facebook sau puteți descărca aplicația gratuit și vă anunțăm noi când apare ceva nou!
Sursa foto: https://www.antena3.ro/tag/sorin-cimpeanu-206049.html