Trei mari puteri din Europa au cerut marți Coreei de Nord să reînceapă negocierile cu Statele Unite ale Americii. Este vorba despre Germania, Franța și Marea Britanie care au condamnat, în același timp, ultimele teste efectuate de Phenian, informează DPA, potrivit Mediafax.
„Reiterăm condamnarea unor astfel de lansări care încalcă rezoluţiile Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite” au precizat cele trei țări într-un comunicat prezentat de adjunctul ambasadorului Germaniei la ONU, Jurgen Schulz.
Apelul Germaniei, Franței și Marii Britanii a fost lansat la scurt timp după o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la acțiunile Coreei de Nord. Cele trei state au solicitat Phenianului „să se angajeze să discute cu Statele Unite, așa cum au decis președinții Trump și Kim pe 30 iunie”.
Sâmbătă, Garda de Coastă a Japoniei a anunțat că a detectat un proiectil lansat de nord-coreeni și, în același timp, agenția sud-coreeană Yonhap a transmis că au fost testate două rachete. De la ultimul summit dintre Kim Jong Un și Donald Trump, acesta ar fi al patrulea test făcut de Phenian, potrivit analiștilor.
Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l și urmărește-ne pe Facebook pentru a afla mai multe noutăți. Dă Like paginii noastre printr-un click aici!
Sursa foto: ://www.hotnews.ro/stiri-international-23329981-galerie-foto-coreea-nord-testat-lansator-rachete-multiplu-super-mare.htm