Scriitorul Tudor Arghezi

ARGHEZI, TUDOR

Tudor Arghezi, pseudonimul lui Ion N. Theodorescu,  s-a născut la data de 23 mai 1880 la București și a murit pe 14 iulie 1967, la București.

Poet.

Fiul lui Nicolae Theodorescu, militar, comerciant, mic funcționar și al Mariei (născută Nițescu).

Cursul primar în orașul natal, la Școala «Petre Poienaru»; gimnaziul «Dimitrie Cantemir» (1891-1896).

Debutează în ziarul lui Macedonski, Liga ortodoxă (1896), cu poezia Tatălui meu. Colaborează sub numele Ion Th. Arghezi, la revista modernă și Viața nouă.

Tehnician la fabrica de zahăr Chitila (1897-1899); novice la mănăstirea Cernica (1899); diacon (1900) la Mitropolia Ungrovlahiei din București.

Între 1905 și 1910 locuiește în Elveția și călătorește în Franța. 

În 1910 N.D. Cocea îi publică versurile la Viața socială; după întoarcerea în țară (1910), colaborează la Facla (1912), Viața românească și Rampa; redactor (1913-1914) la ziarul Seara; din 1915 conduce săptămânalul Cronica.

Rămas în București în timpul ocupației germane, Arghezi devine redactor al unei gazete oficiale, ceea ce-i atrage condamnarea la închisoare (1918). Este grațiat (1919) prin intervenția lui N. Iorga; colaborează (1919-1920) la Hiena; redactor-șef al revistei Cuget românesc (1922-1923); director al ziarului Națiunea (1923).

Primul volum de versuri, Cuvinte potrivite, îi apare în 1927. În 1928 editează ziarul, mai apoi săptămânalul Bilete de papagal, cea mai caracteristică publicație a sa din perioada de maturitate. Publică Icoane de lemn (1929), Poarta neagră (1930), Flori de mucegai (1931), Cartea cu jucării (1931), Tablete di Țara lui Kuty (1933), Ochii Maicii Domnului (1934), Cărticică de seară (1935), Cimitirul Buna vestire (1936), Ce-ai cu mine vântule? (1937), Hore (1939).

În paralel ediția de versuri (1936, 1940 și 1943) adună aproape toate poeziile publicate anterior în volumul Premiul Național (1934). În perioada războiului scoate romanul Lina (1942); colaborează la ziarul Informația zilei (1943), deținând o rubrică permanentă: «Bilete de papagal».

Publicarea pamfletului Baroane (septembrie 1943) atrage suprimarea publicației și internarea autorului în lagărul de la Târgu-Jiu.

După 23 august 1944, publică volumele Bilete de papagal (1946), Manual de morală practică (1946), Una sută una poeme (1947) și i se joacă piesa Seringa.

Laureat al Premiului Național pentru literatură (1946). După o eclipsă dureroasă, în 1954 reintră într-o fază de sporită activitate. Publică plachetele Prisaca (1954), 1907 Peizaj, (1955), Cîntare omului (1956), Stihuri pestrițe (1957), Frunze (1961), Poeme noi (1963), Cadențe (1964), Silabe (1965), Ritmuri (1966),  Noaptea (1967) și pregătește ediția Scrieri (proiectată în 61 volume), care începe să apară în 1962.

Membru al Academiei Române (1955), deputat în MAN (1957), laureat al Premiului de Stat în 1957.

Postum apar Frunzele tale (1968), Crengi (1970), XC (1970) și Călătorie în vis (1973).

Premiul internațional Heder  (1965).

Sursa foto: http://www.romania-actualitati.ro/pagini_de_istorie_radio_universitatea_radio-26131