Consilierii municipali ai PNL au venit cu o propunere legată de înființarea a șase centre de permanență medicală în Brăila, având în vedere că nu există nici unul în municipiu, dar inițiativa lor a fost respinsă de primarul pesedist Marian Dragomir precum și de majoritatea PSD-ALDE, care conduce administrația locală.
„Oportunitatea deschiderii unor astfel de centre nu poate fi contestată de nimeni. Știm cu toții cât de aglomerată este Unitatea de Primiri Urgențe, mai ales pe timpul nopții sau în zilele de la sfârșitul săptămânii. Centrele ar degreva UPU de cazurile care nu sunt cu adevărat urgente. Pentru o injecție sau un roșu în gât, nu este nevoie să ajungi la UPU. Numai că, în acest moment, nu există alternative. Greu de înțeles poziția primarului de Brăila, care a refuzat această alternativă a medicinei primare, în condițiile în care activitatea medicală este decontată integral din bugetul Casei de Asigurări de Sănătate. Eforturile municipalității ar fi fost minime și ar fi însemnat amenajarea unor spații.” transmite deputatul PNL de Brăila, medicul Antoneta Ioniță.
Acum câteva zile, a fost făcută o modificare legislativă prin care înființarea centrelor de permanență va fi dispusă de către direcțiile de sănătate publică județene, cu acordul consiliilor locale. Deputatul PNL de Brăila a atras atenția că brăilenii au dreptul la asigurarea continuității asistenței medicale, și a anunțat că va face demersuri la Ministerul Sănătății cu ajutorul directorului DSP Brăila unde speră că „va găsi mai multă deschidere și situația va fi înțeleasă la adevărata sa importanță.”
Sursa foto: //www.google.ro/search?q=marian+dragomir+psd&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwiMvdO0rc7eAhXKDOwKHSJxD7UQ_AUIDigB&biw=1920&bih=938#imgrc=qic7l0wOjaBRHM: