Din vara anului 2016 și până la începutul acestui an, Primăria Galați, condusă de social-democratul Ionuț Pucheanu, a vândut nu mai puțin de 30 de terenuri proprietate privată a orașului pentru suma de 2.274.255 lei, adică puțin peste 480.000 de euro.
Potrivit legii, Primăria municipiului Galați nu are dreptul să vândă nici măcar un centimetru din terenul orașului fără aprobarea Consiliului Local. Aceștia trebuie să fie de acord atât cu transferul imobilului din domeniul public în domeniul privat al orașului cât și cu prețul de vânzare și, de asemenea, este nevoie de votul favorabil a cel puțin două treimi din numărul consilierilor locali, adică cel puțin 18 voturi.
La ultima ședință a Consiliului Local, vânzarea a trei terenuri a fost blocată de votul negativ al consilierilor PNL, PMP și de abținerea consilierei independente Simona Vreme. Terenurile care au făcut subiectul votului sunt situate pe strada Apolon, nr. 7 (suprafață de 221,5 mp), strada Călinului nr. 19A (91 mp) respectiv Calea Prutului nr. 11C (4.012 mp). Numai consilierul local liberal Onuț Atanasiu a avut obiecții, acesta solicitând Primăriei să prezinte sumele încasate în urma vânzării, concesionării, închirierilor și planul pentru banii obținuți.
Majoritatea terenurilor vândute se află sub construcții cu destinația de spațiu comercial. Spre exemplu, terenul de 215,6 mp din cartierul Micro 19, strada Oțelarilor, sub cazinoul `Lisboa` a fost cumpărat de SC Neidan SRL, iar Primăria a încasat pentru el suma de 125.501 lei, informează publicația viata-libera.ro.
Sursa foto: ://www.expressdedunare.ro/s-a-facut-imparteala-in-consiliile-de-administratie-ale-societatilor-de-interes-local/