Scriitorul Mihai Beniuc

BENIUC, MIHAI

Mihai Beniuc s-a născut la data de 20 noiembrie 1907, în comuna Sebiș, județul Arad.

Poet.

Fiu de țărani.

Studii liceale la Arad; Facultatea de litere și filosofie (secția psihologie) a Universității din Cluj.

Debut literar în revista Laboremus a Liceului «Moise Nicoară» din Arad (1926) cu traducerea unei poezii din Thomas Mooreși două recenzii. În continuare colaborează la Falanga și Bilete de papagal. După obținerea licenței (1931), este angajat preparator la Institutul de psihologie experimentală din Cluj.

Frecventează cenaclul literar al lui Victor Papilian.

Obținând o bursă își continuă studiile la Hamburg, sub îndrumarea lui J. Von Uexküll, specializându-se în psihologia animală și comparată.

Publică lucrări științifice în limba germană.

În anul 1934 obține doctoratul, cu teza Învățare și inteligență la animale. Formarea drumului indirect la peștele combatant. Colaborează cu studii de specialitate și cu articole de pedagogie școlară și de filosofie la publicațiile Satul și școala și Anale de psihologie. Contribuie la elaborarea volumului III (1938) din Istoria filosofiei moderne. Concomitent cu munca științifică și didactică, desfășoară o tot mai intensă activitate literară.

Îi apar poezii, articole, cronici în Abecedar, Pagini literare, Societatea de mâine, Gând românesc, Șara nouă.

Din 1934 activează și pe tărâm politic.

Primul volum de versuri: Cântece de pierzanie (1938). Următoarele culegeri, apărute în ajunul și în timpul celui de-al doilea război mondial, reunesc poeme de atitudine civico-patriotică, ce condamnă fascismul, războiul, vestind aluziv «zorii unei alte ere».

Dupa 1944, Mihai Beniuc se află în primele rînduri ale intelectualității revoluționare, anagajată în lupta pentru democrație și socialism.

Secretar, prim-secretar, președinte al Uniunii Scriitorilor ( 1949-1965). Deputat în Marea Adunare Națională , membru al Academiei, profesor la Facultateade filosofie (secția psihologie)a Universității din București (1965-1974).

Tipărește numeroase volume de poezii, precum și romane, volume de articole, piese de teatru. Traduce din Pușkin, Esenin, Apollinaire.

Asemenea versurilor, proza și dramaturgia sa atacă teme social-politice.

Beniuc este un poet-cetățean prin excelență.

OPERA:

Cântece de pierzanie, Sighișoara, 1938; Cântece noi, Sighișoara, 1940; Orașul pierdut, Poezii, București, 1943; Un om așteaptă răsăritul, București, 1946, Versuri alese, București, 1949; Steaguri, București, 1951; Poezii, București, 1952; O seamă de poeme, București, 1953; În frunte comuniștii, Mărul de lângă drum, Partidul m-a-nvățat, Frăția dintre poporul român și minoritățile naționale, București, 1954; Versuri alese I-II, Ură personală (nuvele), Păcală, slugă la primar, București, 1955; Azimă, Poezii, Poezia noastră, București, 1956; Inima bătrânului Vezuv, Călători din constelații, București, 1957; Meșterul Manole. Cronici și studii literare, 1934-1957, București, 1957; Cu tineretul spre viitor, București, 1958; În valea cucului, comedie în trei acte, Cu un ceas mai devreme, Pe muche de cuțit, București, 1959; Poezii, Cântecele inimii, București, 1960; Materia și visele, București, 1961; Culorile toamnei, Întoarcerea, piesă, Poezii, București, 1962; Pe coardele timpului, Dispariția unui om de rând (roman), București, 1963; Cu faruri aprinse, București, 1965; Alte drumuri, București, 1967; Mozaic, București, 1968; Imima-n zare, București, 1969; Poezii 1938-1968, București, 1969; Lumini crepusculare, București, 1970; Etape, Cluj, 1971; Explozie înăbușită, roman, Arderi, București, 1971; Poezia militantă, eseuri, Turn de veghe, București, 1972; Un bătrîn către un tânăr cărturar, București, 1973; Scrieri, București, vol.I-IV, 1972-1975; Pământ! Pământ!, București, 1973; Focuri de toamnă, București, 1974; Rămâne pururi vatra, București, 1974.

Sursa foto: http://www.cotidianul.ro/presedintele-academiei-romane-un-secretar-de-partid-in-literatura-2-117458/