În deceniile de după jumătatea veacului al XVIII-lea, situaÅ£ia românilor din Transilvania s-a înrăutăţit, opresiunea socială ÅŸi naÅ£ională devenind tot mai greu de suportat. ObligaÅ£iile populaÅ£iei faţă de carmuire, de nobili ÅŸi biserică sporeau an de an. Dările nu încetau să crească. Ţăranii trebuiau să muncească de multe ori întreaga săptămînă în folosul proprietarilor de pamant, zilele de robotă fiind în mod abuziv aproape dublate. MoÅ£ilor - locuitorii munÅ£ilor Apuseni - li s-au luat puÅ£inele drepturi pe care le mai aveau.
Li s-au luat păşunile, li s-au luat pădurile. «Regimul feudal ale cărui trăsături oribile s-au ÅŸters aproape pretutindeni pe pămant - scria atund un publicist francez, J. P. Brissot de Warville -îÅŸi păstrează încă toate rigorile în sanul acestui... Å£inut. Negrii din insulele noastre nu duc o existenţă atat de infernală...»
Românii transilvăneni s-au răsculat în toamna anului 1784. în fruntea lor au fost, eroi ÅŸi martiri, Horea, CloÅŸca ÅŸi CriÅŸan.
Vasile Ursu Nicola (circa 1730-1785) era iobag fiscal, adică iobag al statului. Născut la Arada, cătun al Albacului, Vasile Ursu a îndrăgit de tanăr cantul la fluier. Åžtiind să horească frumos, moÅ£ii l-au numit Horea. Tot de tanăr a îndrăgit oamenii în mijlocul cărora trăia. Împreună cu ei a suferit greul asupririi feudale, al exploatării exercitate de stăpânirea habsburgică. În mai multe randuri a plecat la Viena să ceară împărătesei Maria Tereza ÅŸi apoi urmaÅŸului ei, împăratul Iosif al II-lea, uÅŸurarea stării românilor. Bărbat drept ÅŸi darz, Horea era, cum îl descrie un contemporan « de talie mijlocie, mai mult uscăţiv ÅŸi zvelt...; îmbrăcămintea după croi valah; Å£undră valahă pană la genunchi, tivită pe două margini cu postav roÅŸu, cioareci strimÅ£i... cisme în picioare, iar pe cap căciulă neagră. StraÅŸnic poruncitor. Precum se vede din întreaga lui înfăţiÅŸare ÅŸi din faptele sale... era născut pentru) stăpanire» (pentru a conduce).
În toamna anului 1783, Horea ÅŸi o delegaÅ£ie de moÅ£i au plecat încă o dată la Viena - a patra oară. N-a putut ajunge în faÅ£a împăratului decat după o lungă aÅŸteptare, abia în primăvara următoare. În audienÅ£a ce a avut loc la 1 aprilie 1784, Iosif al II-lea va fi făcut promisiuni de îndulcire a traiului românilor.
Horea ÅŸi membrii delegaÅ£iei s-au întors în Transilvania, unde au găsit mare fierbere. La îndemnul nobilimii ce se vedea cu moÅŸiile nelucrate, administraÅ£ia locală împiedica pe ţăranii ÅŸerbi, uneori cu forÅ£a, să se înroleze în armată (conform unui decret imperial emis de curand, decret care a găsit ecou larg în randul ţărănimii dependente, iobagii care se înscriau de bună voie în regimentele grănicereÅŸti scăpau de greaua muncă pe pămîntul stăpanilor lor ÅŸi deveneau liberi). La 1 noiembrie 1784, în satul Curechiu din preajma Bradului, autorităţile au atacat pe ţăranii porniÅ£i, sub conducerea lui CriÅŸan, la Alba Iulia, pentru încorporare. Incidentul de ia Curechiu a declanÅŸat marea răscoală a ţăranilor din 1784. Flăcările ei au cuprins munÅ£ii, întinzandu-se apoi repede pană în părÅ£ile Banatului, la apus, ale Sibiului, spre sud, ÅŸi, la miazănoapte, pană către MaramureÅŸ. Alături de moÅ£ii din Apuseni ÅŸi ţăranii români de pe Târnave, de pe MureÅŸ sau din Å£inutul Clujului, la răscoală au participat ÅŸi mulÅ£i iobagi maghiari, numeroÅŸi saÅŸi ÅŸi secui.
Mania răsculaÅ£ilor s-a îndreptat împotriva reprezentanÅ£ilor aparatului administrativ opresor, împotriva bisericii, a nobilimii. În sufletele asupritorilor s-a cuibărit spaima faţă de ţăranii răzvrătiÅ£i, de căpeteniile acestora, de Horea.
«Pân-a fost Horea împărat
Domnii nu s-au desculţat.
Nici în pat nu s-au culcat
Pranz la masă n-au mancat.»
Biruitori peste tot, răsculaÅ£ii au trimis, la 11 noiembrie 1784, nobililor refugiaÅ£i la Deva, în numele lui Horea, un ultimatum. Prevederile acestuia însemnau în fapt desfiinÅ£area oranduirii feudale: «Nobili să nu mai fie - glăsuieÅŸte documentul - ci fiecare, dacă va putea găsi undeva o slujbă împărătească, din ea să trăiască. (Nobilii)... să plătească dare ca ÅŸi poporul de rand. Păminturile lor să se împartă între poporul de rand».
Împreună cu armatele imperiale venite în ajutor, nobilii au izbutit să înfrângă pe răsculaÅ£i la Mihăleni, la 7 decembrie 1784.
După o săptămînă de noi lupte, Horea a dispus întreruperea ostilităţilor, el ÅŸi ceilalÅ£i conducători retrăgându-se, în aÅŸteptarea primăverii, în pădurea ScoruÅŸet din munÅ£ii Gilăului. Autorităţile au pus preÅ£ 300 galbeni pe capul lui Horea. Trădat de pădurarul Anton Melzer din Abrud, Horea ÅŸi ai lui au fost prinÅŸi la 27 decembrie 1784. FerecaÅ£i în lanÅ£uri, au fost duÅŸi la Alba Iulia ÅŸi zvarliÅ£i în celulele de deasupra porÅ£ii cetăţii.
Uitandu-ÅŸi promisiunile, împăratul Iosif al Il-lea dispuse comisarului regal ca prinÅŸii «să fie purtaÅ£i prin locurile unde au făcut cele mai mari ticăloÅŸii, pentru a fi arătaÅ£i, ca o înspăimântătoare pildă, poporului de rand ÅŸi complicilor lor amăgiÅ£i, ÅŸi apoi să fie executaÅ£i într-un chip spectaculos, într-o zi dinainte anunÅ£ată, într-un loc capital, unde să se poată strange cat mai mulÅ£i supuÅŸi ÅŸi unde se găsesc ÅŸi cele mai neastampărate capete».
Porunca împăratului s-a împlinit. Horea a fost purtat pe jos prin satele cuprinse între Alba rulia ÅŸi Deva. La 26 februarie 1785 a fost condamnat la moarte. Două zile mai tarziu, Horea - alesul moÅ£ilor, tribunul lor - a fost executat conform procedurii codului terezian, prin frângerea corpului cu roata.
Ioan Oargă, zis CloÅŸca (1747-1785), a fost ÅŸi el iobag fiscal. Era originar din preajma Abrudului, de la CărpiniÅŸ. A făcut, împreună cu Horea, de trei ori drum la Viena, ca delegat al satelor de români din Å¢ara MoÅ£ilor. În timpul răscoalei a fost numit căpitan. A condus operaÅ£iile din zona Abrudului, cucerind Campenii, Abrudul, RoÅŸia, precum ÅŸi satele de pe valea ArieÅŸului. La 12 noiembrie 1784 a încheiat la Tibru, în condiÅ£ii favorabile răsculaÅ£ilor, un armistiÅ£iu cu austriecii. În clauzele lui se prevedeau, printre altele, eliberarea răsculaÅ£ilor întemniÅ£aÅ£i ÅŸi emanciparea ţăranilor din iobăgie, prin înrolarea lor sub steaguri.
CloÅŸca a fost cel mai de nădejde prieten al lui Horea. ÎmpărÅ£ind acelaÅŸi destin cu eroul din Albac, CloÅŸca a sfarÅŸit împreună cu el, la Alba Iulia, în trista zi de 28 februarie 1785.
CriÅŸan (Marcu) Giurgiu (1733-1785), s-a născut pe Valea CriÅŸului, în satul Vaca, azi CriÅŸan. A trăit o vreme la CărpiniÅŸ, probabil ca iobag fugit. La 1 noiembrie 1784, la Curechiu, unde se afla în fruntea ţăranilor porniÅ£i la Alba Iulia să se înroleze, caÅ£iva soldaÅ£i au tras asupra lui. GloanÅ£ele nu l-au nimerit, dar fapta soldaÅ£ilor a declanÅŸat mania celor de faţă. AceÅŸtia au tăbărât degrabă asupra cătanelor, i-au dezarmat, bătut ÅŸi alungat, căpeteniile lor - doi juzi ai nobililor ÅŸi un gornic - fiind ucise. Răscoala a început. La 3 noiembrie, CriÅŸan a zdrobit împotrivirea armată a nobililor din RibiÅ£a.
Împreunându-ÅŸi cetele cu cele ale lui Horea ÅŸi CloÅŸca, a luptat apoi cu ei în zona Zarandului. Minte ageră ÅŸi fire activă, CriÅŸan nu a pus temei pe vorbele înÅŸelătoare ale Habsburgilor. După încheierea armistiÅ£iilor cu aceÅŸtia (Tibru, Valea Bradului), CriÅŸan a continuat lupta, înfrângînd armatele imperialilor la Brad (27 noiembrie 1784). Retras în munÅ£i după înăbuÅŸirea răscoalei, a fost prins prin trădare la 30 ianuarie 1785.
Două săptămani mai târziu, la 13 februarie, ÅŸi-a luat viaÅ£a într-o celulă a temniÅ£ei din cetatea Alba Iulia.
Sursa foto: http://2.bp.blogspot.com/-rf3Qz04gvn4/UTivkmy3kWI/AAAAAAAAAQ4/N4POKQpcxdY/s1600/Horea-Closca-si-Crisan.jpg