Voievodul Dragos Voda

DRAGOÅž VODÄ‚ (sec. XIII - 1353)

            În anul 1241, teritoriile româneÅŸti au trecut prin urgia celei dintai mari nă­văliri tătare. De atunci, numeroase expediÅ£ii ale Hoardei de Aur (stat feu­dal tătăresc constituit în Europa răsăriteană ÅŸi în Asia centrală, avand ca­pitala la Sarai Batu, în apropierea As­trahanului de azi) au pustiit Å£inuturile dintr-o parte ÅŸi alta a munÅ£ilor CarpaÅ£i. Pentru a împiedica prădăciunile tăta­rilor, regele maghiar Ludovic cel Mare a organizat, nu mult după înscăunarea sa, o victorioasă campanie militară, care a avut ca rezultat retragerea aces­tora în ÅŸesurile din nordul Mării Negre.       
La expediÅ£ie au participat, se pare, ÅŸi românii din MaramureÅŸ, conduÅŸi de unul din vitejii (cnezii) lor, pe nume DragoÅŸ. AlungaÅ£i, dar nu aduÅŸi la ne­putinţă, tătarii au continuat atacurile ÅŸi în anii următori. Primind sarcina apă­rării teritoriilor de la răsărit de Carpăţi, DragoÅŸ a trecut munÅ£ii ÅŸi s-a sta­bilit cu ai săi pe un plai între BistriÅ£a ÅŸi Tazlău care, veacuri întregi, s-a numit Campul lui DragoÅŸ. Prin izbanzi obÅ£inute asupra tătarilor, voievodul ÅŸi-a consolidat ÅŸi întins treptat stăpanirea în zona cuprinsă între CarpaÅ£i ÅŸi Åžiret. Căpeteniile locale au acceptat ÅŸi ele unirea cu formaÅ£iunea politică ce se crease pe apa Moldovei.

            Noul stat, al cărui centru era la Baia, capitalis Terrae Moldaviensis, se afla însă în stare de dependenţă faţă de Ungaria. În calitate de vasal al regelui maghiar, DragoÅŸ a participat cu oÅŸtile moldovene la expediÅ£iile acestuia, aÅŸa cum a fost aceea purtată împotriva cetăţii galiÅ£iene Belz. Bătran, trecut de 70 de ani, Dra­goÅŸ a murit în 1453. A fost îngropat,se crede, în biserica de lemn pe care o ridicase pe domeniul său, în satul Volovăţ (judeÅ£ul Suceava) ÅŸi care a fost apoi strămutată, din porunca lui Åžtefan cel Mare, la Putna.

            Venirea lui DragoÅŸ în Moldova este evocată în legende ÅŸi în cunoscuta ba­ladă, în care eroul este înfăţiÅŸat, în formă alegorică, asemenea unui Făt- Frumos: «DragoÅŸ mandru ca un soare  a plecat la vanătoare...».

            Capul bourului din legendă avea să fie reprezentat ca principal element heral­dic în stema Moldovei.

Sursa foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/7/7b/DragosIofMoldavia.jpg/200px-DragosIofMoldavia.jpg