Cununa grîului

     Cununa grîului
     1. Ceremonial agrar la trecerea spiritului grîului din ciclul vieţii (plantă) în ciclul morţii (sămînţa). Drumul spre nemurire al spiritului grîului intersectează trei adăposturi (lumi) succesive: preexistenţa, de la sămînţa semănată la sămînţa încolţită; existenţa de la sămînţa încolţită la sămînţa recoltată; postexistenţa cu două destine, de la sămînţa recoltată la sămînţa semănată şi de la sămînţa recoltată la sămînţa măcinată şi transformată în pîine sacră. Prin analogie, naşterea şi moartea perpetuă a graului a generat, înca din neolitic, şi generoasa idee a nemuririi spiritului uman. Atît viaţa omului, cît şi viaţa plantei (grîului) sunt retezate de aceeaşi unealtă preistorică, secera, din care a derivat, în epoca medievală, coasa mînuită de moarte. Asemănător obiceiurilor de înmormîntare, cînd apar acte rituale menite să păstreze „aici" tot ceea ce a avut mai bun mortul, oamenii încercau să se asigure şi la moartea grîului (seceratul) că rodul nu se va pierde prin două tehnici: lăsarea unor spice nerecoltate (netăiate) numite Barba Pămîntului, Barba lui Dumnezeu, Barba Ogorului, Barba Popii, Coada Popii, Iepurele în ţinuturile romaneşti extracarpatice şi prin tăierea şi păstrarea ultimelor spice sub formă de mănunchi, snop, împletitură numită Cunună, Buzdugan, Peană, în ţinuturile intracarpatice. Ceremonialul Cununa Grîului, mai spectaculos la seceratul cu claca, decît cel familial, are următoarele secvenţe: Confecţionarea Cununei Grîului la terminarea secerişului, din ultimele spice la care se adaugă, uneori, flori de cîmp. Fetele participante la claca secerişului, uneori femeile iertate şi pricepute împleteau spicele de grîu precum cosiţele miresei la căsătorie. Feciorii, dacă participau, alegeau cele mai frumoase spice; Purtatul Cununei Grîului de la lanul secerat la gospodăria din sat a celui care a organizat claca de secerat, de obicei pe capul unei fete frumoase, candidată la căsătorie. Persoana care poartă Cununa Grîului trebuia să îndeplinească anumite condiţii: să fie fecioară, harnică, frumoasă, să-i trăiască ambii părinţi şi altele. În zonele în care Cununa Grîului a fost înlocuită cu Buzduganul sau cu Peana, substitutul ritual al spiritului grîului este purtat în mîini de un fecior. Dacă în interiorul Cununei Grîului se împleteşte o cruce din spice, aceasta este purtată, în mîini, de două persoane: două fete, un fecior şi o fată, un soţ cu soţia. Mai rar apare o mască, numită Matahala sau Papalugara, care duce Cununa Grîului la gazda secerişului; Alaiul Cununei Grîului cuprindea participanţii la claca secerişului, în special fete şi feciori. Pe drum, între holda secerată şi gospodăria gazdei din sat şi, uneori, secerătorii din alai erau udaţi din abundenţă cu apă. Gazda aşteapta secerătorii cu porţile deschise şi cu găleţile pline cu apă cu care uda Cununa Grîului la intrarea în curte. Alaiul ocolea de trei ori masa din casă pe care se găsea un colac şi o sticlă de vin. În final, Cununa Grîului era asezată solemn pe masă de unde o ridica apoi gazda; Cîntecele Cununnei Grîului sunt interpretate de secerători în diferite momente ale ceremonialului (începutul secerişului, în pauza pentru masa de amiază, în timpul secerişului, la confecţionarea Cununei Grîului, în drum spre casa gazdei, la cina Cununei Grîului) şi cuprind texte rituale de mare vechime. Din cîntecele Cununei Grîului este nelipsită disputa dintre Sora Soarelui, a cărei arşiţă puternică din zilele lungi de vară istovea secerătorii, şi Sora Vîntului, care răcoreşte oamenii şi le împrospătează puterea. Cîntecele Cununei Grîului atestate numai în Transilvania, poartă mai multe denumiri locale: Cîntecul Buzduganului, Dealul Mohului, Pana Mohului, Gogea, Cîntecul Grîului, Alduitul şi altele; Jocul Cîntecului Grîului este executat de secerători dimineaţa, la plecarea de la gazdă, la amiază, în pauza de masă, la sfîrşitul secerişului, la poarta gospodăriei şi în alte momente semnificative ale ceremoniei. Unele rosturi ale jocului au dispărut, altele pot fi descifrate din contextul general al obiceiului. Cununa Grîului se păstra ca un obiect cultic de mare valoare pînă la intemeierea noii culturi de grîu (semănatul) sau pînă la seceratul din anul viitor. Cununa Grîului în întregime, spicele împletite şi seminţele scuturate din spice erau nelipsite în actele magice menite să fertilize oamenii, holdele şi animalele. (cununa grîului a supravieţuit, în forma tradiţională, pînă în anii cooperativizării agriculturii. Elemente dispărute pot fi întîlnite şi astăzi în peisajul spiritual al satului romanesc din Transilvania şi Banat).
     2. Colac împletit din ultimele spice de secerători în ceremonialul agrar cu acelaşi nume în care se adăposteşte spiritul grîului din momentul trecerii lui din ciclul vieţii (plantei care încolţeşte, creşte şi rodeşte) în ciclul morţii (seminţei) pînă la semănat sau pînă la noua recoltă. Cununa Grîului, simbol al fertilităţii şi rodului bogat, se păstra, precum icoana, ca un obiect sacru, de mare valoare cultică. Împreună cu seminţele obţinute din scuturarea spicelor împletite, Cununa Grîului se folosea în practicile magice menite să fertilizeze ogoarele, oamenii şi vitele: îngroparea sub brazda plugului la semănatul grîului; amestecarea boabelor scuturate cu sămînţa ce urma să fie semănată; aşezarea pe masa festivă de Crăciun, peste colacul ce urma să-1 primească ceata feciorilor colindători; împodobirea steagului de nuntă şi a cununii purtată pe frunte de tineri în timpul cununiei şi altele. De altfel, Cununa Grîului şi sinonimele ei zonale (Buzduganul, Peana) sunt simboluri specifice ceremonialului nupţial (Transilvania, Banat).