Stolnicul Constantin Cantacuzino, di­plomat, geograf, istoric ilustru

CANTACUZINO, CONSTANTIN (circa 1650-1716)

            Stolnicul Constantin Cantacuzino, di­plomat, geograf ÅŸi istoric ilustru, a fost cel mai de seamă umanist din Å¢ara Ro­mânească de la sfârÅŸitul veacului al XVII-lea ÅŸi începutul celui următor. Prin erudiÅ£ie, prin temeinicia învăţătu­rii dobandită în centre ÅŸi ÅŸcoli de presti­giu, poate fi comparat cu marele său contemporan Dimitrie Cantemir.

            Stolnicul Cantacuzino a avut o viaţă agitată, cu întamplări care i-au primej­duit-o deseori, dar ÅŸi cu epoci de mă­rire egală în autoritate cu cea a dom­niei. A avut prieteni mulÅ£i, care l-au preÅ£uit, dar ÅŸi duÅŸmani înverÅŸunaÅ£i.

            Nestatornicia vremurilor a cunoscut-o de tanăr. După pierderea tatălui său, postelnicul Cantacuzino, ÅŸi, un an mai tarziu, a fratelui mai mare, spătarul Drăghici Cantacuzino, care a fost ucis ÅŸi el, copilandrul Constantin a fost trimis de familie peste hotare, la adă­post ÅŸi la învăţătură (1665). Întai la Adrianopol ÅŸi apoi la Å¢arigrad, s-a consacrat spudiei (studiului) cărÅ£ii, avand ca dascăli pe Dionisie ÅŸi Gherasim Cretanul. Dornic de instruire la ÅŸcoli ÅŸi mai înalte, în primăvara anului 1667 a pornit spre Italia, Å£ara de origine a umanismului, a RenaÅŸterii europene. Aici, în renumita Padova, oraÅŸ cu o nu mai puÅ£in renumită universitate, Constantin Cantacuzino a urmat cursu­rile de logică, filozofie, matematică, astronomie, fizică predate de profesori cu faimă ca Albanio Albanese sau Valerino Bonvicini. După terminarea în­văţăturii, s-a întors în anul 1669 în Å£ară. Antonie vodă din PopeÅŸti (1669-1672) l-a aÅŸezat în cinste, alături de scaunul domnesc.

            Sub Grigore vodă Ghica (1672-1673), ÅŸi apoi sub Gheorghe Duca vodă (1673-1678), Constantin Cantacuzino a fost însă întemniÅ£at ÅŸi chiar supus la pedepse corporale.

            Urcarea fratelui său Åžerban Cantacu­zino în scaunul Ţării RomâneÅŸti a în­semnat pentru stolnic începutul unor vremi noi, ferite de primejdii. În timpul lui Brancoveanu - care îi era nepot bun, de soră - Constantin Cantacuzino s-a bucurat de aleasă pre­Å£uire ÅŸi multe favoruri (cronica scrie că domnitorul «langă alte bunătăţi ce-i fă­cea lui ÅŸi casei lui îl numea tată, că de multe ori ÅŸi noi am auzit pe Constantin vodă zicand că ...pe dumnealui tata Constantin, l-am cunoscut părinte în locul tătane-mieu...»). Fire ambiÅ£ioasă, iubitoare de putere, stolnicul nu s-a mulÅ£umit cu locul ÅŸi rostul important pe care-1 deÅ£inea la curtea lui Branco­veanu. Plănuia pe ascuns să aducă domn la BucureÅŸti pe fiul său Åžtefan Cantacuzino. Visul ÅŸi l-a împlinit în 1714. Doi ani mai tarziu avea să sfâr­ÅŸească însă ÅŸi el, ÅŸi Åžtefan vodă Cantacu­zino, în împrejurări dramatice. Acu­zaÅ£i de necredinţă (o scrisoare a Cantacuzinului adresată comandantului austriac al Transilvaniei a fost intercep­tată ÅŸi trimisă la Poartă), au fost închiÅŸi la Bostangibasi - fortificaÅ£ie din Istanbul cu tristă faimă - ÅŸi spanzuraÅ£i în zorii zilei de 7 iunie 1716.

           Ruperea, înainte de vreme, a firului vieÅ£ii, l-a împiedicat pe stolnic să-ÅŸi termine principala operă,«Istoria Ţării RomâneÅŸti». Începută în timpul lui Åžerban vodă Cantacuzino, lucrarea se păstrează parÅ£ial: predoslovia (introdu­cerea) ÅŸi opt capitole care narează evenimentele petrecute doar pană la ve­nirea hunilor. Cercetarea de către au­tor a unor cărÅ£i de istorie referitoare la perioade mai noi, precum ÅŸi anii mulÅ£i - peste un pătrar de veac pe care i-a dedicat acestei opere, îndrep­tăţesc presupunerea că stolnicul a lă­sat lucrarea într-o formă mai cuprin­zătoare decat o ÅŸtim noi astăzi. Istoria stolnicului Cantacuzino este cea dintai scriere care argumentează logic pro­blema continuităţii elementului etnic daco-roman la nord de Dunăre, împă­ratul Aurelian neputand retrage în anul 271 e.n. «...atata suma de noroade de oameni, cu case cu copii...». Pe de alta parte, notează în continuare autorul, «nicăiri urmă de ale altora romani ce au fost in Dachia... nu este: că de ar fi undevaÅŸi... s-ar vedea ÅŸi s-ar cunoaÅŸte, cum ÅŸi în Ardeal ÅŸi pe aici ÅŸi pe unde au fost aceea pană acum aevea sânt».

           Constantin Cantacuzino are puternic înrădăcinat sentimentul unităţii româ­nilor, a originii lor daco-romane:«Insă rumânii înÅ£eleg nu numai ceÅŸtea de aici, ce ÅŸi de Ardeal, carii încă ÅŸi mai neaoÅŸi sant ÅŸi moldovenii ÅŸi toÅ£i caÅ£i ÅŸi într-altă parte se află ÅŸi au această limbă, măcară fie ÅŸi cevaÅŸi osebită în niÅŸte cuvinte denamestecarea altor limbi... iară tot unii sant. Ce dară pe acestea, cum zic_, tot rumâni îi Å£inem, că toÅ£i aceÅŸtia dintr-o fantană au izvorât ÅŸi cură.»

           Stolnicul Cantacuzino are meritul de a fi contribuit la tălmăcirea în româneÅŸ­te a mai multor cărÅ£i, printre care Biblia numită «a lui Åžerb an Cantacuzino» (fraÅ£ii Greceanu, autorii în fapt ai acestei traduceri, scriau că în munca lor l-au avut «îndreptătoriu pe cinstitul blagovodnicul ÅŸi prea înÅ£eleptu dumnea­lui Constantin biv vel stolnic».

           Constantin Cantacuzino este primul român care a întocmit o hartă a Ţării RomâneÅŸti, hartă tipărită în anul 1700 la Padova.

Sursa foto: http://cantacuzino.xhost.ro/profi.php