Stefan Octavian Iosif poet

I

IOSIF, ŞTEFAN OCTAVIAN

            Ştefan Octavian Iosif s-a născut între 11 septembrie 1875, la Braşov şi a murit pe data de 22 iunie 1913, la Bucureşti.

            Poet.

            Al cincilea copil dintre cei unsprezece ai profesorului braşovean Ştefan Iosif şi al Paraschivei (născută Mihălţan).

            Studiile la «Gimnaziul public român» din Braşov, la Liceul maghiar din Sibiu (1889-1891), la liceul particular «Lumina» din Turnu Măgurele, şi la liceele «Gheorghe Lazăr» şi «Matei Basarab» din Bucureşti, terminate în 1895.

            Se înscrie la Facultatea de Litere şiFilosofie din Bucureşti, dar nu-şi dă examenul de licenţă.

            Încearcă să trăiască din scris, ocupând funcţii de corector prin redacţii, copist la Ministerul Domeniilor, secretar al lui Tiktin la Iaşi, unde intră în legătură cu cercurile socialiste.

            În 1899 este luat de Virgil Cioflec la Paris şi în Germania, la reîntoarcere intră în redacţiile revistelor Floare albastră, Curierul Naţional şi Sămănătorul.

            Custode, pentru puţin timp, la Muzeul Aman, apoi bibliotecar la Biblioteca Fundaţiei Carol I, unde funcţionează 11 ani.

            În 1905 se căsătoreşte cu Natalia Negru.

            Debutează, în 1888, cu un poem despre Mihai Viteazul în revista şapirografiată a lui Radu D.Rosetti, Păcăleandru.

            Prima poezie tipărită, Izvorul, apare în Revista şcoalei, la Craiova;

            Colaborări la: Viaţa, Vatra, Lumea nouă (Iaşi), Epoca literară, Gazeta săteanului, Adevărul ilustrat, Povestea vorbei, Convorbiri literare, Literatură şi artă română, Pagini literare, Luceafărul, Cumpăna, Flacăra, Viaţa românească etc.

            Cariera sa literară este legată, însă, de revistele tradiţionele, în special de Sămănătorul.

            Colaborarea cu Dimitrie Anghel la poemele dramatice Legenda funigeilor, Cometa, Carmen Saeculare, la Caleidoscopul lui A. Mirea şi la traducucerile din Verlaine, Ibsen, Petöfi, Schiller, Goethe, Heine, R. Wagner, Corneille, Th. de Banville, La Fontaine etc., aduce un oarecare reviriment , mai ales sub raport formal, într-o creaţie ce rămâne, însă, reprezentativă pentru curentul tradiţionalist şi o punte lirică între universul poeziei lui G. Coşbuc şi universul poeziei lui O. Goga.

            OPERA:

            Versuri, Bucureşti, 1897; Patriarhale, Bucureşti, 1901; Poezii. 1901-1902, Bucureşti, 1902; A fost odată. Poveste în versuri, Bucureşti, 1903; Din zile mari. Poem istoric, Bucureşti, 1905; Credinţe. Poezii, Bucureşti, 1905; Zorile. Dramă în două acte şi în versuri, Bucureşti, 1907; Poezii, 1893-1908, Bucureşti, 1908; A fost odată…, Bucureşti, 1909; Cântece, Bucureşti, 1912; Poezii, Bucureşti, 1939 (ediţia a II-a, 1940); Versuri, Bucureşti, 1952; Poezii alese, Bucureşti, 1959; Versuri, Bucureşti, 1960; Opere alese, I-II, Bucureşti, 1962; versuri originale şi tălmăciri, Bucureşti, 1965; Opere, I-III, Bucureşti, 1970-1976; A tradus din Verlaine, Ibsen, Petöfi, Schiller, Goethe, Heine, R. Wagner, Corneille, Th. de Banville, La Fontaine ş.a. Parte din aceste traduceri, publicate antum în volumul Tălmăciri, Bucureşti, 1909 şi în plachete separate.

Sursa foto: http://2.bp.blogspot.com/-vEcIqQxb7I8/TmyfdZ1nzzI/AAAAAAAAA0Q/dek6O4kbCAs/s1600/StO+Iosif.jpg