Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Stiri
 
DEPUTATI
Adaugat: 19 Mai 2013    Actualizat: 12 Iulie 2013

Roman a recunoscut ca a fost spion pentru KGB

 

         Gafa de proportii a primului premier al loviturii de stat

         In Franta a fotografiat planurile unui baraj militar facut cu americanii si le-a trimis in tara * Adica facea spionaj si avea un ofiter de legatura * Considera Franta o putere inamica pe teritoriul careia actiona "din patriotism" * Cum era regula in Razboiul Rece, planurile au ajuns la KGB * Roman: "Nu vreau sa mai vorbesc!"

         Petre Roman a facut, miercuri seara, in timpul emisiunii "Nasul" de la B1Tv, o dezvaluire extrem de interesanta. Practic, fostul premier al Romaniei de la inceputul anilor '90 a recunoscut ca a facut spionaj militar in perioada in care era un simplu doctorand in Franta.

         Dezvaluirea lui Roman vine dupa ce Cornel Dinu a insinuat ca acesta ca a facut parte din reteaua Caraman, care Mihai Caraman a fost singurul spion roman decorat de KGB. Petre Roman a povestit ca, in perioada in care se afla la doctorat in Franta, a avut ocazia sa vada planurile unui fel de baraj acvatic militar si, dorind binele tarii, a facut poze sau a copiat acele poze si planurile barajului. Pe care le-a trimis ulterior in tara. Roman a precizat a fost singura data cand a facut asa ceva in viata lui si ca gestul sau a fost determinat de patriotism.

         Interesant este cum putea sa faca asa ceva un simplu doctorand, daca nu avea legaturi cu Securitatea. Practic, din "patriotism", Petre Roman a riscat sa fie acuzat de spionaj militar. La fel de interesant este unde a trimis aceste documente Petre Roman. Contactat de Agentia de Investigatii Media, fostul premier a refuzat sa dea explicatii despre acest episod. "Nu vreau sa vorbesc. Imi ajunge ce am spus pana acum", ne-a declarat Petre Roman. Ratiunile pentru care Petre Roman poate fi invinuit de spionaj pe teritoriul Frantei pot fi citite aici.

         Agentia de Investigatii Media a stat de vorba cu personaje care au jucat un rol important in Revolutia din 1989 si care stiu, de asemenea, detalii despre activitatea lui Petre Roman. De asemenea, am stat de vorba si cu istoricul Marius Oprea, unul dintre cei mai buni cunoscatori ai perioadei de dinainte de 1989.

         Sergiu Nicolaescu: "Ceva adevarat este"

         Sergiu Nicolaescu a refuzat sa comenteze acuzatiile lui Cornel Dinu si dezvaluirea facuta de Petre Roman, dar a precizat ca "ceva adevarat este". "Eu ma abtin sa comentez. Cel putin deocamdata. Este normal sa iti pui semne de intrebare. Va spun un singur lucru: adevarul se afla pe undeva. Ceva adevarat este", ne-a declarat Sergiu Nicolaescu.

         Gelu Voican: "Caraman il simpatiza pe Roman"

         Gelu Voican Voiculescu refuza sa creada ca Petre Roman ar fi putut avea legaturi cu Securitatea. "Eu refuz sa cred ca avea legaturi cu Securitatea. O fi facut-o din patriotism. Oricine putea sa faca asa ceva. Barajele nu sunt obiective militare. Nu trebuia sa aiba legaturi cu Securitatea pentru a face asa ceva. Securitatea nu se apropia de oameni ca Petre Roman. El era fiul lui Walter Roman", ne-a spus Gelu Voican Voiculescu. Acesta sustine ca Petre Roman era simpatizat de Caraman, dar ca nu a facut parte din reteaua care a adus cele mai mari prejudicii NATO. "Activitatea lui Caraman s-a incheiat in 1969. Roman a plecat la doctorat in '71, deci cu doi ani mai tarziu. Ei nu s-au cunoscut decat in ianuarie 1990. Ce putea sa faca un doctorand cum era Roman in reteaua Caraman. Acolo erau folositi cetateni francezi, belgieni si asa mai departe. Nu romani. Astea sunt fabulatii. Niste speculatii. Nu stiu ce ratiuni in determina pe Cornel Dinu sa zica asa ceva. Poate ca este inca suparat ca nu l-a pus Roman ministru al Sportului. Dupa '89, Petre Roman nu a avut nici o legatura cu numirea lui Caraman la SIE. Eu m-am ocupat de asta. Am avut mai multe optiuni, dar, in final, a fost ales Caraman. L-am anuntat cand eram in birou la generalul Stanculescu si planuiam inlocuirea generalului Nicolae Militaru. Raporturile lui Caraman cu Iliescu nu au fost cele mai bune. Mihai Caraman si Petre Roman s-au inteles bine. Caraman chiar il simpatiza pe Roman", ne-a declarat Gelu Voican Voiculescu.

         Virgil magureanu: "Nu vreau sa mai vorbesc"

         Fostul sef al Serviciului Roman de Informatii din perioada 1990-1997, Virgil Magureanu, nu mai doreste sa comenteze pe marginea subiectului privind posibilele legaturi ale lui Petre Roman cu reteaua Caraman. "Eu nu vreau sa ma mai bag in asa ceva. Nu cunosc nimic. Va spun sincer ca nu imi place subiectul. Despre asemenea lucruri eu nu mai vreau sa vorbesc", ne-a spus Virgil Magureanu.

         Marius Oprea: "Roman a ajuns pe alte filiere"

         Fostul director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, istoricul Marius Oprea, crede ca ascensiunea lui Petre Roman se datoreaza nu retelei Caraman, ci altor filiere. De asemenea, acesta lasa sa se inteleaga ca premierul de la inceputul anilor '90 era un agent. "Petre Roman a fost promovat prin alte filiere. El a fost la Toulouse, dar dupa desfiintarea retelei. Nu exista dovezi ca domnul Roman a facut parte din reteaua Caraman. Ce ridica cele mai mari semne de intrebare este faptul ca domnul Caraman a devenit seful SIE in 1990. El nu a fost recomandat pentru aceasta functie de catre Petre Roman, caci nu putea sa-l recomande un agent. L-a recomandat cel care coordona reteaua KGB din Romania, adica Ion Iliescu. A fost o decizie dictata de Moscova si pusa in practica de Iliescu. Este halucinant ca domnul Caraman, cel care a facut un aprig spionaj contra Vestului si unul de mare succes, a ajuns in fruntea SIE. El a furat cele mai mari secrete ale NATO, din cauza lui fiind nevoie de schimbarea amplasamentelor rachetelor. Numirea lui la SIE a fost un semnal dat de Romania impotriva NATO si care demonstra ca noi ne alaturam fostului bloc sovietic", sustine istoricul Marius Oprea.

 

Sursa foto: adriangagiu.wordpress.com

BRASOV
Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
MAE, avertisment pentru români în contextul conflictului dintre Israel și Iran
Alertă de călătorie și îndemn la precauție.
 
Borrell: Țările UE să trimită urgent sisteme antirachetă în Ucraina, altfel rețeaua de electricitate va fi distrusă
Șeful politicii externe a UE îndeamnă țările europene să trimit...
 
Climatolog, despre schimbarea radicală a vremii: E un semnal de alarmă!
„E un semnal de alarmă că aceste fenomene se repetă”.
 
Ciucă spune de ce armata NU va fi obligatorie în România, în următorii doi ani
„Nu avem pregătită infrastructura necesară ca în următorii doi ...
 
De la anul va intra în vigoare obligativitatea colectării textilelor. Prețul hainelor ar urma să crească
Ministrul Mediului a anunțat că de la 1 ianuarie 2025, va intra în ...
 
Medic psiholog, despre consumul de droguri: Provoacă distrugere de neuroni și de sinapse
Un psiholog atrage atenția că marijuana comercializată la noi în ...
 
Deca, despre testarea antidrog în școli: Trebuie să existe un program național, accesibil din punct de vedere al costurilor
Ministrul Educației susține că școlile și liceele din țara noast...
 
Poșta Română: Program special între 1-6 mai. Detalii despre livrarea pensiilor
Cu ocazia minivacanței de 1 Mai și de Paște, Poșta Română va ave...
 
 
 
 
ACTUALITATE
 
Un nou aeroport internațional se va construi în România. Va fi singurul din țară cu anumite facilități

» 27 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
ACTUALITATE
 
MAE, atenționare de călătorie pentru 1 Mai

» 26 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
INGRIJIREA TENULUI
 
Trei reguli simple pentru ca tenul să arate mai tânăr după 40 de ani

» 27 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
Sâmbătă, 27 aprilie, se redeschid Canionul și Tiroliana 7 Scări

» 26 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL NEAMT
 
Principalele proiecte ale candidatului PNL la Primăria Poiana Teiului

» 26 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL HUNEDOARA
 
Candidatul PNL la CJ Hunedoara: Județul merită să fie condus de o echipă liberală vizionară

» 25 Aprilie 2024 | Comentarii 0