Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Stiri
 
INTERNATIONALE
Adaugat: 28 Februarie 2014    Actualizat: 28 Februarie 2014

UPDATE 9.39: Persoane înarmate neidentificate au preluat controlul, în cursul nopţii de joi spre vineri, asupra aeroportului din Simferopol, în Crimeea, o regiune autonomă a Ucrainei, potrivit agenţiei Interfax. Aeroportul ucrainean din Simferopol rămâne deschis.

Aproximativ 50 de persoane înarmate au preluat controlul, în cursul nopţii, asupra aeroportului, în faţa căruia o mulţime care flutura steaguri ale flotei ruse la Marea Neagă s-a reunit ulterior, conform agenţiei Interfax-Ucraina.

Aceste persoane au sosit la aeroport la bordul a trei camioane fără numere de înmatriculare, potrivit unor martori citaţi de Interfax.

Vineri, la ora 01.50 GMT (03.50, ora României), ei deţineau în continuare controlul asupra aeroportului, potrivit unui martor intervievat de o jurnalistă a AFP.

Aeroportul din Simferopol rămâne deschis

Aeroportul ucrainean din Simferopol, în Crimeea, rămâne deschis, în timp ce persoane înarmate, îmbrăcate în uniformă, patrulează în exterior, într-o regiune afectată de tensiuni separatiste, a constatat un jurnalist al AFP.

Aproximativ 50 de persoane înarmate au pătruns, în cursul nopţii, în aeroport, potrivit agenţiei Interfax-Ucraina.

"Aeroportul funcţionează în regim normal", a declarat un oficial administrativ.

Aproximativ zece militari, îmbrăcaţi în uniformă şi purtând ecusoane de culoare neagră, patrulează la intrarea în aeroport, potrivit unui jurnalist al AFP prezent la faţa locului.

Civili, militanţi proruşi, sunt de asemenea prezenţi în incinta aeroportului. Ei afirmă că sunt prezenţi pentru a menţine ordinea.

"Suntem cu toţii voluntari, prezenţi pentru a nu permite aterizarea fasciştilor sau radicalilor din vestul Ucrainei", a declarat purtătorul lor de cuvânt improvizat, care s-a prezentat ca un fost ofiţer de poliţie.

La rândul său, Vadim, un tânăr inginer, oferă asigurări că nu este un "extremist". "Însă, dacă bandiţii naţionalişti vor veni, ne vom bate cu ei. Vom găsi arme dacă vom avea nevoie de ele", a dat asigurări el.

Populată în majoritate de rusofoni, Crimeea este regiunea uraineană cea mai susceptibilă de a se opune noilor autorităţi de la Kiev, după înlăturarea de la putere a lui Viktor Ianukovici săptămâna trecută.


UPDATE 18:50: Parlamentul din Crimeea a stabilit data de 25 mai pentru organizarea unui referendum pe tema statutului regiunii autonome ucrainene.


UPDATE 18.30: Parlamentul regiunii autonome Crimeea a demis Guvernul local, în cursul unui vot desfăşurat joi seară. Parlamentul a adoptat această decizie în contextul în care este ocupat de câteva ore de un grup de protestatari proruşi.


UPDATE 13.10: Un avion militar echipat medical a fost pregătit, joi, să decoleze către Kiev şi să preia 12 ucraineni răniţi în conflictele din această ţară, pentru a fi trataţi în România, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

"La sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc joi dimineaţă o şedinţă operativă pentru organizarea unei misiuni umanitare de ajutorare a unor cetăţeni ucrainieni răniţi în conflictele din Ucraina", se arată într-un comunicat emis de MAI.

În acest sens, un avion militar al MApN, care va avea la bord o echipă de medici SMURD, va decola către Kiev de îndată ce autorităţile române vor fi anunţate că persoanele rănite sunt pregătite pentru transport.

Misiunea va fi coordonată de secretarul de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al MAI, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) şi Ministerul Sănătăţii.

Misiunea a fost organizată la solicitarea părţii ucrainene, primită prin Ambasada României la Kiev. Viceprim-ministrul Gabriel Oprea, a înaintat această solicitare Executivului, iar decizia a fost aprobată, miercuri, în şedinţa de Guvern.


UPDATE 12.24: Echipajele avioanelor de luptă din Districtul Militar de Vest au fost plasate în stare de alertă ridicată în cadrul unor exerciţii-surpriză ordonate miercuri de către Vladimir Putin, comandantul suprem al forţelor armate, a anunţat Ministerul rus al Apărării, relatează agenţia Interfax online.

"O anchetă pentru terorism a fost deschisă", a anunţat Parchetul într-un comunicat, precizând că "două grupuri înarmate de persoane neidentificate formate din 10-15 persoane" au atacat în noaptea de miercuri spre joi clădirile Parlamentului şi Guvernului de la Simferopol, capitala Crimeei, unde au arborat steagul Rusiei.

Ucraina l-a convocat joi pe însărcinatul cu afaceri rus Andrei Vorobiev, pentru a-i "aminti" că Rusia este garanta integrităţii sale teritoriale, a anunţat Ministerul ucrainean de Externe într-un comunicat.

Kievul "a insistat asupra faptului că Rusia s-a oferit garantă a independenţei şi integrităţii teritoriale a Ucrainei", a subliniat ministerul.

"I-am remis o notă prin care cerem ca militarii (din cadrul) Flotei ruse la Marea Neagră (staţionaţi la Sevastopol, în Crimeea) să se abţină de la orice mişcare în afara perimetrului în care sunt cantonaţi", a adăugat ministerul.


UPDATE 11.05: Reprezentanţi ai grupului de persoane înarmate care a preluat controlul joi dimineaţa asupra clădirilor Parlamentului şi Guvernului Crimeei l-au informat pe premierul regiunii autonome că nu sunt "autorizaţi" să poate negocieri, relatează postul Russia Today în pagina electronică.

Potrivit postului rus, premierul Anatoli Mohiliov a trimis un număr de telefon la care poate fi contactat grupului de persoane înarmate care au preluat controlul asupra sediului Parlamentului din Crimeea.

Grupul se numeşte "Autoapărarea populaţiei vorbitoare de limba rusă din Crimeea", potrivit postului rus Russia-24, care adaugă că membrii grupului au anunţat că vor permite accesul numai "parlamentarilor şi preşedintelui legitimi" în clădire.

Preşedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov a avertizat joi Flota rusă la Marea Neagră împotriva oricărei "agresiuni militare".


UPDATE 10.13: Această măsură, alături de încercuirea cartierului Parlamentului, la Simferopol, de către forţele de ordine, este menită să evite "o baie de sânge în rândul populaţiei civile" şi "evoluţia situaţiei către confruntări armate", a declarat Avakov, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

"Provocări sunt în curs", a adăugat el, îndemnând la păstrarea "minţii limpezi".

Persoane înarmate deţin controlul, joi dimineaţa, asupra anumitor clădiri oficiale de la Simferopol, capitala Crimeei, a declarat Anatoli Mohiliov, premierul acestei republici autonome, pentru AFP.

Persoanele respective, înarmate cu "arme moderne", au sosit în cursul nopţii de miercuri spre joi, a adăugat el.

O sursă din cadrul Parlamentului (Rada) a declarat pentru agenţie că aproximativ 30 de persoane echipate cu arme automate au deschis focul în direcţia ferestrelor acestor clădiri, fără să rănească pe cineva, către ora locală 4.20 (şi ora României), după care au pătruns înăuntru, scrie Mediafax.

Preluarea controlului acestor sedii, în apropierea cărora mii de persoane care susţin sau se opun noii puteri proeuropene s-au confruntat miercuri, a fost confirmată agenţiei de către serviciul de presă al Parlamentului.

Potrivit unui jurnalist Interfax, sediile au fost baricadate şi sunt încercuite de către poliţie.

"Am fost informat că sediile Radei Crimeei şi Consiliului de Miniştri al Crimeei au fost ocupate de către persoane înarmate, purtând uniforme fără semne de identificare", a scris într-un mesaj postat pe pagina de Facebook Refat Ciubarov, unul dintre liderii tătarilor din Crimeea, o comunitate majoritar musulmană, care s-a angajat în mişcarea de contestare a lui Viktor Ianukovici, destituit din funcţia de preşedinte de către Parlamentul ucrainean.

Crimeea, care a aparţinut mai întâi Rusiei, în cadrul fostei Uniuni Sovietice, a fost ataşată Ucrainei în 1954. Ea continuă să găzduiască Flota rusă la Marea Neagră în cartiere istorice din oraşul portuar Sevastopol.

Proruşii reclamă organizarea unui referendum cu privire la statutul Crimeei, în sudul Ucrainei, afectată de tensiuni separatiste care s-au intensificat după destituirea lui ianukovici săptămâna trecută.

Confruntări violente au avut loc miercuri între manifestanţi proruşi şi susţinători ai noilor autorităţi ucrainene la Simferopol, în contextul în care preşedintele Parlamentului local excludea orice dezbatere asupra unei eventuale secesiuni.

Peste 5.000 de persoane s-au adunat miercuri în faţa sediului Parlamentului Crimeei, tătarii pe de o parte, cei mai numeroşi, iar proruşii pe de altă parte, potrivit unui jurnalist AFP.

Corpul unui bărbat, aparent mort în urma unei crize cardiace şi care nu prezenta urme de violenţă, a fost găsit în apropiere de sediul Parlamentului, în urma acestor confruntări.


Persoane înarmate neidentificate au preluat controlul, joi dimineaţa, asupra Parlamentului şi Guvernului din Crimeea, la Simferopol, capitala acestei republici autonome rusofone din Ucraina afectate de tensiuni separatiste, şi au arborat steaguri ruseşti, potrivit agenţiei Interfax. Ministrul ucrainean interimar de Interne Arsen Avakov a anunţat că întreaga poliţie a fost plasată în stare de alertă.

Această măsură, alături de încercuirea cartierului Parlamentului, la Simferopol, de către forţele de ordine, este menită să evite "o baie de sânge în rândul populaţiei civile" şi "evoluţia situaţiei către confruntări armate", a declarat Avakov, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

"Provocări sunt în curs", a adăugat el, îndemnând la păstrarea "minţii limpezi".

Persoane înarmate deţin controlul, joi dimineaţa, asupra anumitor clădiri oficiale de la Simferopol, capitala Crimeei, a declarat Anatoli Mohiliov, premierul acestei republici autonome, pentru AFP.

Persoanele respective, înarmate cu "arme moderne", au sosit în cursul nopţii de miercuri spre joi, a adăugat el.

O sursă din cadrul Parlamentului (Rada) a declarat pentru agenţie că aproximativ 30 de persoane echipate cu arme automate au deschis focul în direcţia ferestrelor acestor clădiri, fără să rănească pe cineva, către ora locală 4.20 (şi ora României), după care au pătruns înăuntru.

Preluarea controlului acestor sedii, în apropierea cărora mii de persoane care susţin sau se opun noii puteri proeuropene s-au confruntat miercuri, a fost confirmată agenţiei de către serviciul de presă al Parlamentului.

 


Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
Elevii, scrisoare deschisă pentru candidații alegerilor locale: Să se angajeze să prioritizeze educația!
Consiliul Național al Elevilor a transmis o scrisoare deschisă candi...
 
Târg de Florii cu produse montane românești, în curtea Ministerului Agriculturii
Începând de astăzi și până pe 27 aprilie, în curtea Ministerulu...
 
Românii din străinătate vor putea cumpăra titluri de stat
Ministerul Finanțelor va pune la dispoziția românilor din străină...
 
Un nou aeroport internațional se va construi în România. Va fi singurul din țară cu anumite facilități
Proiectul Aeroportului Internațional Galați-Brăila a primit acordul...
 
ANM anunță vreme caldă în minivacanța care urmează, dar și precipitații în unele zone
Vreme caldă și precipitații izolate în minivacanța de 1 Mai și P...
 
Mii de restaurante din stațiunile turistice au fost controlate de ANSVSA: S-au dat amenzi de peste 2 milioane de lei
Inspectorii ANSVSA au controlat în ultima săptămână mii de restau...
 
Ministerul Muncii: Se pot angaja și plăti legal persoane pentru munci casnice
Persoanele fizice au posibilitate să angajeze, printr-o platformă a ...
 
MAE, atenționare de călătorie pentru 1 Mai
Românii care vor să tranziteze Ungaria spre destinații din Europa t...
 
 
 
 
ECONOMIE
 
APIA: Se acordă 2,66 milioane lei pentru crescătorii de animale

» 08 Mai 2024 | Comentarii 0
 
ACTUALITATE
 
MAI propune: Brățări electronice pentru cei în control judiciar și arest la domiciliu

» 08 Mai 2024 | Comentarii 0
 
SANATATE
 
Cele mai bune materiale pentru perna de dormit

» 08 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
Satul de vacanță Zaga-Zaga, o destinație inedită din Delta Siretului

» 08 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL BOTOSANI
 
Comuna Stăuceni face economie la buget cu ajutorul tehnologiei moderne

» 08 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL ARGES
 
Primarul Piteștiului anunță construirea a două blocuri pentru tinerii specialiști

» 07 Mai 2024 | Comentarii 0