Primarul municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu, a anunțat luni pe rețeaua de socializare că au început lucrările de modernizare și reabilitare a străzii Voila. Investiția este una dintre cele mai așteptate, mai ales de locuitorii din zonă, care de peste 50 de ani nu au beneficiat de lucrări atât de complexe la infrastructura rutieră.
De precizat este că, înainte de asfaltarea completă a străzii, la insistențele primarului Moldoveanu s-a introdus canalizarea și a fost schimbată conducta de apă, pentru ca strada să nu mai fie spartă în momentul în care Hidro Prahova va demara proiectul de schimbare a conductelor.
Nu în ultimul rând, un alt aspect important al lucrării este că se folosesc fonduri extrabugetare, mai exact, administrația locală a obținut bani pentru strada Voila prin programul „Anghel Saligny”.
„Cred că sunt peste 50 de ani de când nu s-a mai făcut o investiție majoră pe această stradă. (…) S-a introdus canalizare, a fost schimbată conducta de apă, la insistențele mele, pentru a nu mai sparge din nou strada când se va implementa proiectul european al societății Hidro Prahova SA, iar acum reabilităm complet strada. Încheiem un ciclu complet, canalizare, apă, asfaltare și astfel strada Voila va avea tot ce trebuie, locuitorii din acest cartier vor avea toate condițiile necesare și așteptate de multă vreme. Cu bani de la bugetul local nu am fi putut realiza lucrările de modernizare, demonstrăm și cu această ocazie importanța fondurilor extrabugetare atrase pentru Câmpina, pentru modernizarea orașului, condiții mai bune de trai, civilizație” a scris edilul pe pagina personală de Facebook.
Te-ar putea interesa: Factura simplificată ar putea fi valabilă de miercuri: „Am avut ultimele teste!”
Ne poți urmări pe Facebook sau poți descărca aplicația gratuit și te anunțăm noi când apare ceva nou!