Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Administratie
 
MARI PERSONALITATI ROMANESTI
Adaugat: 11 Mai 2017    Actualizat: 11 Mai 2017

     George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni, Botoşani - m. 4 mai 1955, Paris) este considerat cel mai important muzician român. Personalitatea sa artistică s-a manifestat în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor.

      A început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, primind îndrumări muzicale de la părinţii săi şi de la un vestit lăutar, Niculae Chioru. De la vârsta de 5-6 ani datează primele sale încercări de compoziţie. Studiul profesionist al muzicii i s-a datorat, pentru început, profesorului Eduard Caudella.

     Între anii 1888-1894, studiază la Conservatorul din Viena, avându-i ca profesori, printre alţii, pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) şi pe Robert Fuchs (compoziţie). La vârsta de 8 ani debuzează ca violinist. Presa vieneză l-a numit „un Mozart român“.

     După absolvirea Conservatorului din Viena, îşi continuă studiile la Conservatorul din Paris (1895-1899) sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet şi Gabriel Fauré (compoziţie). Printre colegii săi de la Paris se numără Maurice Ravel, Florent Schmitt, Charles Koechlin şi Theodor Fuchs.

     Debutul său componisitic în condiţii excepţionale, datorat în parte protectoarei sale Elena Bibescu, are loc pe 6 februarie 1898, la Concertele Colonne din Paris, cu Poema Română, op. 1.

     În acelaşi an, muzicianul în vârstă de 17 ani începe să dea lecţii de vioară şi susţine recitaluri la Bucureşti. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra protectoare a artei Carmen Sylva), este deseori invitat să cânte la Castelul Peleş din Sinaia. Enescu a compus mai multe lieduri, inspirat de câteva poeme ale reginei Carmen Sylva.

     Din primii ani ai secolului XX datează compoziţiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române, op. 11(1901-1902), Suita nr. 1 pentru orchestră, op. 9(1903), prima sa Simfonie, în Mi b, op. 13 (1905), Şapte cântece pe versuri de Clément Marot, op. 15 (1908).

     Activitatea sa muzicală alternează între Bucureşti şi Paris. Întreprinde turnee în mai multe ţări europene, alături de parteneri prestigioşi, ca Alfredo Casella, Pablo Casals, Louis Fournier.

     În timpul Primului război mondial rămâne în Bucureşti. Dirijează Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiţie integrală în România), compoziţii de Hector Berlioz, Claude Debussy, Richard Wagner, precum şi creaţii proprii: Simfonia nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră nr. 2 op. 20 (1915). În 1913, are loc prima ediţie a Concursului Naţional de Compoziţie fondat de el cu scopul stimulării creaţiei muzicale autohtone. Decernat din venituri proprii şi constând din sume generoase, premiul oferea câştigătorilor şansa de a se specializa la Paris, precum şi de a-şi auzi interpretate în concerte piesele laureate.

     După război, maestrul continuă seria turneelor atât în Europa, cât şi în Statele Unite ale Americii. Peste Ocean a dirijat, începând din 1923, orchestre prestigioase, printre care Philadelphia Orchestra, Boston Orchestra, Chicago Symphony.

     Activitatea sa de pedagog capătă de asemenea o importanţă considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniştii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux şi Yehudi Menuhin. Acesta din urmă a păstrat un adevărat cult şi o profundă afecţiune pentru Enescu. "Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (...) Rădăcinile puternice şi nobleţea sufletului său sunt provenite din propria lui ţară, o ţară de inegalată frumuseţe." (Yehudi Menuhin)

     În 1936, pe 13 martie, a avut loc la Paris premiera operei Oedip, pe un libret de Edmond Fleg, cu un succes răsunător la public.

     În timpul celui de-al doilea război mondial, Enescu rămâne în Bucureşti, unde se distinge printr-o activitate dirijorală intensă, încurajând totodată şi creaţiile unor muzicieni români ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Theodor Rogalski, Sabin Drăgoi.

     În 1946, în luna aprilie întreprinde un turneu în URSS, unde intră în contact cu personalităţi de primă mână ale muzicii ruse: Dmitri Şostakovici, Aram Haciaturian, Kiril Kondraşin, David Oistrah, Lev Oborin. În luna mai, primeşte la Bucureşti vizita lui Yehudi Menuhin. În luna septembrie, împreună cu soţia sa Maria (Maruca, născută Rosetti-Tescanu, devenită la prima căsătorie prinţesă Cantacuzino) , pleacă în turneu în Statele Unite ale Americii. La revenirea în Europa se stabileşte la Paris, din protest faţă de regimul comunist instaurat în România.

     Printre ultimele creaţii se numără Cvartetul de coarde op. 22 nr. 2, poemul simfonic Vox Maris op. 31, Simfonia de cameră op. 33.

     George Enescu se stinge din viaţă în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 şi este înmormântat la Père Lachaise din Paris.

sursa foto: http://www.cotidianul.ro/images/stiri/0413/1365232511enes.jpg


Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
61 de UAT-uri din județul Buzău vor primi microbuze pentru transportul elevilor
Consiliul Județean Buzău anunță începerea proiectului „Dotarea ...
 
Un primar PSD a jignit o persoană seropozitivă: Nu vă apropiați!
Un primar PSD din județul Bacău a jignit o persoană infectată cu H...
 
Persoanele care cultivă ilegal terenuri aparținând CJ Giurgiu, vor fi acționate în instanță
La ultima ședință a Consiliului Județean Giurgiu s-a decis ca pers...
 
Siguranța pietonilor, o prioritate a Primăriei Valu lui Traian
Primăria Valu lui Traian a demarat o serie de lucrări de reparații ...
 
O bază sportivă și un bazin de înot se vor construi în zona Târgului săptămânal din Caracal
Cele două investiții se vor realiza cu fonduri de la Compania Națio...
 
Clădirea Primăriei Țăndărei va fi reabilitată energetic
Clădirea în care funcționează Primăria Țăndărei va fi reabilit...
 
Primăria Focșani anunță deschiderea festivă a anului sportiv școlar 2023-2024
„Vor fi demonstrații de fotbal, volei, handbal, badminton, atletism...
 
Percheziții la primărie, la 4 firme și o persoană fizică din Lugoj
Polițiști din cadrul IPJ Timiș au efectuat percheziții la Primări...
 
 
 
 
ACTUALITATE
 
Stroe (PNL): Geoană are șanse la prezidențiale pentru că vine din zona NATO/ Poate fi un candidat bun

» 03 Octombrie 2023 | Comentarii 0
 
ECONOMIE
 
De la 1 octombrie, salariul minim brut pe țară este de 3.300 de lei

» 02 Octombrie 2023 | Comentarii 0
 
SANATATE
 
De ce să folosești zilnic un parfum? Beneficii ale mirosului frumos asupra stării mentale

» 02 Octombrie 2023 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
La Muzeul Național de Istorie are loc, începând de astăzi, expoziția „Cuza 150”
BUCURESTI - ILFOV
» 03 Octombrie 2023 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL SIBIU
 
Primăria Moșna a modernizat drumul către satul Alma Vii

» 02 Octombrie 2023 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL ALBA
 
Președintele PNL Alba Iulia s-a întâlnit cu locuitorii: După mai bine de trei săptămâni de întâlniri...

» 30 Septembrie 2023 | Comentarii 0