Eugen Ionescu scriitor

IONESCU, EUGEN

            Eugen Ionescu, scriitor francez de origine română – dramaturg, poet, critic litarar, publicist. S-a născut la 26 noiembrie 1909, la Slatina, judeţul Olt ca fiu al avocatului Eugen Ionescu, licenţiat în Drept la Paris, şi al Théresèi (născută Icard) de origine franceză. A trecut în eternitate la 28 martie 1994, la Paris.

            La patru ani îşi urmează mama în Franţa, unde va rămâne până în anul 1924, când părinţii săi divorţând se întoarce cu tatăl său în ţară. A fost elev la Liceul „Sf. Sava”. În 1928 îşi trece examenul de bacalaureat la Liceul Central din Craiova.

            La vârsta de 15 ani va semna în „Revista literară” a Liceului „Sf. Sava” poezia copilul şi clopotele (nr. 1, 1927). Preferinţele literare sunt: Arghezi, Blaga, Urmuz, Baudelaire, Valéry, Dostoievski, Proust,

            Debutează ca poet în prima serie a publicaţiei lui T. Arghezi, „Bilete de papagal”, în anul 1928.

            În anul 1929, se înscrie la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, luând licenţa în filologie modernă, în anul 1932, în urma examenelor de limba şi literatura franceză, cu profesorul Charles Drouhet şi la literatura română cu Mihail Dragomirescu – critic literar.

            Între anii 1936-1939, susţine o activitate intensă publicistică cu poezie şi critică în revistele: Zodiac, Azi, Floarea de foc, Vremea, Facla, Rampa, Critica, Viaţa literară, Ideea europeană etc.

            În 1931, apare prima plachetă de versuri – Elegii pentru fiinţe mici.

            În 1934, apare cartea de eseuri critice Nu, premiată cuPremiul pentru scriitori tineri needitaţi, volum care a iscat un mare scandal.

            Profesor de limba franceză la Liceul din Cernavodă, Liceul „Sf. Sava” şi „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti.

            Cele două decenii de activitate în câmpul literaturii române moderne s-au caracterizat prin spiritul său de frondă. Nu a făcut parte din nicio grupare , publicând la mai multe reviste.

            În 1938, va beneficia de o bursă de studii din partea Guvernului francez şi va pleca la Paris pentru pregătirea tezei de doctorat: Tema păcatului şi tema morţii în poezia franceză de după Baudelaire – teză rămasă neterminată. În 1941, se stabileşte în Franţa. Continuă să publice în revista „Viaţa românească”; frecventează grupul revistei „Esprit”; se naşte singurul copil Marie-France, profesoară de limba franceză şi traducătoare a operelor tatălui. În 1950 a avut loc premiera piesei Cântăreaţa cheală, după care urmează Lecţia (1951), Scaunele (1951). Începând cu anul 1950, prestigioasa editură franceză Gallimard îi publica volumele de Teatru. În 1998, avea să se încheie traducerea şi publicarea în ţara noastră a cinci volume de Teatru ionescian, din câte se cunosc până astăzi (traducere, cuvânt înainte şi notă asupra ediţiei Dan C. Mihăilescu, Editura Univers, 1994-1998). În 1970, este ales membru al Academiei Franceze.

            Creator al teatrului de avangardă, în anii 1950, unul dintre novatorii teatrului absurdului – recunoscut pe plan universal.

            OPERA:

            Lucrări în limba română: Elegii pentru fiinţe mici, 1931; Nu, 1934; un foarte mare număr de articole în revistele vremii.

            Lucrări în limba franceză: La Editura Gallimard, începând cu anul 1950, îi apar şase volume de teatru, după care continuă să i se publice reeditări şi noi volume de teatru până în 1981. Dintre piesele cele mai cunoscute cităm: La Cantatrice chauve (Cântăreaţa cheală), La leçon (Lecţia), Jacques ou la Soumission (Jacques sau Supunerea), Les Chaises (Scaunele), Tueur sans gages (Ucigaş fără simbrie), Rhinocéros (Rinocerii), Le Roi se meurt (Regele moare), La Soif et la Faim (Setea şi foamea), La lacune (Lacuna), Jeux de massacre (Jocul de-a măcelul), Machett (Machett), Ce formidable bordel! (Ce nemaipomenită harababură!).

            Proză, eseuri, memorialistică: Notes et contre-notes (Note şi contranote), 1962; La photo du Colonel (Fotografia Colonelului), 1962; Entre la vie et le rêve (Între viaţă şi vis),1966; Convorbiri cu Claude Bonnefoy; Journal en miettes (Jurnal în fărâme), 1967; Présent passé, passé présent (Prezent trecut, trecut prezent), 1968; Le Solitaire (Însinguratul), 1973; Antidotes (Antidoturi), 1977; Un homme en question (Sub semnul întrebării), 1979; La quête intermittente (Căutarea intermitentă), 1987;

            Două volume de desene şi refexii asupra actului de a picta: Découvertes (Descoperiri), 1969 şi Le Noir et le Blanc (Negrul şi Albul), 1981.

            Până în anul 1999 s-au publicat în limba română următoarele scrieri ale lui Eugen Ionescu: Însinguratul, traducere de Rodica Chiriacescu, 1990.

            Teatru I-II, studiu introductiv de B.Elvin, Editura pentru Literatură Universală, 1968; Teatru I-II, Editura Minerva, 1970; Eu, Ediţie îngrijită de Mariana Vartic, cu un prolog la Englezeşte fără profesor de Gelu Ionescu şi un epilog de Ion Vartic, Editura Echinox, Cluj, 1990; Jurnal în fărâme, Traducere de Irina Bădescu, Humanitas, 1992; Note şi contranote, Traducere şi cuvânt introductiv de Ion Pop, Humanitas, 1992; Război cu toată lumea I-II, Ediţie îngrijită şi bibliografie de Mariana Vartic şi Aurel Sasu, Humanitas, 1992; Teatru I-V, Traducere şi cuvânt înainte, Note asupra ediţiei de Dan C. Mihăileanu, Editura Univers, 1994-1998.

Sursa foto: http://www.artline.ro/files/gItems/image/5/ionesco_1.jpg