Iancu Văcărescu poet

VĂCĂRESCU, IANCU

(1792-1863)

            Iancu Văcărescu, fiul lui Alecu Văcărescu şi al Elencăi Dudescu (soră cu bunica lui I. Ghica), clucereasă, cu trecere la curte şi cu relaţii de familie boiereşti. Despărţită de Alecu Văcărescu, care a murit când copilul avea şape ani, Elenca Dudescu a asigurat fiului ei o educaţie aleasă, demnă de renumele familiei Văcărescu.

            S-a născut la Bucureşti, în 1792 şi a trecut în eternitate la 3 martie 1863, fiind înmormântat în cimitirul Bellu, împreună cu ceilalţi membri ai familiei Văcărescu.

            A luat lecţii de greacă şi franceză în casă; în 1804 a fost trimis la Viena, unde a avut contact cu mişcarea italiană de emancipare naţională. Revine în ţară în 1810, fiind exilat la Buzău până în 1812.

            Începând cu 1814 va ocupa mai multe funcţii: vel-comis, căminar, ispravnic de Dâmboviţa, „logofăt de străini” – însărcinat cu formalităţile primirii străinilor în ţară, sub domnia lui Alexandru Şuţu (1818).

            A susţinut marile acţiuni culturale: înfiinţarea în 1818, de către Gh. Lazăr a Şcolii româneşti de la „Sf. Sava”; a scris un prolog la inaugurarea tipografiei de la cişmeaua lui Mavrogheni (1818), a scris un prolog la prezentarea primului spectacol în limba română cu Hecuba lui Euripide – 1819.

            A fost membru al „Societăţii literare” înfiinţată de unchiul său Nicolae Văcărescu. A condus teatrul grecesc din Bucureşti (1819); a făcut parte din „Societatea Filarmonică” din Bucureşti; a prezidat „Asociaţia literară” (1844), care a reunit pe cei mai buni scriitori din Ţara Românească.

            Traducător, susţinător al culturii, adeptul crezului naţionalist al lui Ienăchiţă Văcărescu a evoluat spre romantism. Şi-a afirmat, în toate împrejurările, simţămintele patriotice, inclusiv cu prilejul mişcării revoluţionare a lui Tudor Vladimirescu.

            În 1834 a fost numit preşedinte al divanului judecătoresc din Bucureşti (până în 1836). În 1841 a candidat la alegerile de deputaţi pentru Adunarea Obştească, fiind ales. Ar fi dorit tronul Ţării Româneşti, dar a fost ales, în 1843, Gheorghe Bibescu (care se va căsători cu verişoara sa, fiica lui Nicolae Văcărescu).

            În iarna anului 1843 a luat parte la concertele date la Bucureşti de Franz Listz căruia i-a închinat versuri alese.

            A fost preşedinte al „Asociaţiei literare” (1845).

            OPERA: Poezii alese, 1830; Colecţie din poeziile d-lui marelui logofăt Iancu Văcărescu, 1848;

            Traduceri din dramaturgia universală: Britanicus de Racine, 1827; Ermiona, mireasa lumii celeilalte de Fr. W. Ziegler, 1834; Grădinarul orb sau Alai înflorit de August von Kotzebue, 1836 şi drama Ceasul de seară de acelaşi autor, 1830; Betrand şi Raton de E. Scribe şi dragostea din copilărie (autor neidentificat), 1846; Napoleon la Şoen Brun şi Sfânta Elena – drame după M. Regnier şi Ch. Dupenty; un fragment din Faust de Goethe ş.a. I se atribuie şi localizarea Voiaj din Podul Mogoşoaii pân la Ţarigrad.

Sursa foto: http://www.poeziile.com/images/poze/iancu-vacarescu.jpg