RUSSO, ALECU
Alecu Russo s-a născut la data de 17 martie 1819 şi a murit în data de 5 februarie 1859, la Iaşi.
Prozator şi memorialist.
Coborâtor dintr-o veche familie boierească, fiu al «cavalerului» Iancu Rusu. Mama provine din familia Donici.
Studiază în Elveţia (1829-1835) şi petrece un an la Viena (1935-1936).
Este numit asesor la judecătoria din Piatra (1841-1844) şi avocat.
După Revoluţia din 1848,a cărei desfăşurare o urmăreşte în Transilvania şi Banat (fiind şi arestat, câteva săptămâni, de autorităţile maghiare), duce o viaţă de privaţiuni, aproape de limita indigenţei.
Membru în Divanul apelativ, şi, pentru scurt timp, director al Departamentului Lucrărilor Publice (1856).
Deşi bolnav incurabil şi înglodat în datorii, sprijină lupta pentru Unire, solidarizându-se cu acţiunile duse împotriva lui Vogoride.
Moare la câteva zile după marea izbândă de la 24 Ianuarie 1858.
Deşi a scris puţin iar multe dintre operele sale, compuse în franceză s-au publicat postum, Alecu Russo se numără printre cei mai reprezentativi exponenţi ai paşoptismului. Ideolog al specificului naţional, alături de Kăgălniceanu, teoretician al folclorului şi colaborator al lui Alecsandri în culegerea poeziilor populare, el se remarcă pe tărâmul prozei de idei, îndeosebi prin strălucite polemici împotriva latiniştilor.
Pe plan beletristic, se afirmă în tabloul de moravuri şi în memorialistică.
Prin Cântarea României, dă o operă de înflăcărat patriotism avântată şi profetică, una dintre cele mai patetice mărturii de conştiinţă ale generaţiei sale.
OPERA.
Cântarea României, Bucureşti, 1906 (1924, 1943, 1969, 1971); Scrieri, Bucureşti, 1908; Scrieri, Craiova, 1940; Opere complete, Bucureşti, 1942; Opere alese, Bucureşti, 1950; Piatra Teiului, Bucureşti, 1963 (1967); Scrieri alese, Bucureşti, 1970; Scrieri şi articole, Bucureşti, 1970;
Sursa foto: http://1.bp.blogspot.com/-yuzzDTUWjD4/UULphU7B0uI/AAAAAAAAApo/t7owettb-9Y/s1600/PC270155.JPG