Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Turism
 
ATRACTII TURISTICE
Adaugat: 07 Iunie 2017    Actualizat: 07 Iunie 2017
 
StangaStanga
DreaptaDreapta

    Tinovul Poiana Stampei este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV IUCN (rezervație naturală de tip botanic), situată în județul Suceava, pe teritoriul administarativ al comunei Poiana Stampei. Are o suprafata de aproape 700 ha, fiind declarata inca din anul 1955 monument al naturii.  In 2007 a fost declarata sit de importanta comunitara, dobandind recunoastere europeana ca pare integranta a Retelei Natura 2000.

     Recunoașterea internațională a fost obținută odată cu aderarea la Convenția privind Zonele Umede (Ramsar, 1971) în anul 2011, prin declararea rezervației ca Zonă Umedă de Importanță Internațională.

Localizare

     Aria naturală cu o suprafață de 681.80 hectare (cunoscută și sub denumirea de Tinovul Mare Poiana Stampei) se află în Depresiunea Dornelor, la limita vestică a județului Suceava cu județul Bistrița-Năsăud, în partea nord-vestică a Parcului Național Călimani, în imediata apropiere a drumului european E58.

Biodiversitate

     Turbăriile se formează doar în locurile în care relieful favorizează acumularea unui surplus de apă (de exemplu, o adâncitură), pe substrat acid și care nu permite drenarea apei, acolo unde clima este mai rece și bogată în precipitații. Aici, resturile plantelor se descompun foarte greu sau rămân nedescompuse pentru perioade foarte lungi de timp, de ordinul miilor de ani. Acest fapt a condus la la formarea turbei. În stratele de turbă s-au păstrat grăuncioare de polen de la plantele care au crescut aici din timpuri îndepărtate ceea ce permite cercetătorilor remodelarea vegetației din trecut

     Aria protejată dispune de trei tipuri de habitate naturale de interes comunitar; astfel: Turbării activeTurbării cu vegetație forestieră și Turbării degradate capabile de regenerare naturală.

     Flora rezervației are în componență arbori și arbusti cu specii de: pin de pădure (Pinus sylvestris), molid (Picea abies), salcie aurită (Salix aurita), salcie târâtoare (Salix rosmarinifolia), mesteacăn pitic (Betula humilis), merișor (Vaccinium vitis idaea), afin (Vaccinium myrtillus) sau cununiță (Spiraea chamaedrifolia).

     La nivelul ierburilor sunt întâlnite specii de plante rare; printre care: churechi de munte (Ligularia sibirica), gălbenuș (Crepis paludosa), călțunul doamnei (Geum rivale), iarba ciutei (Doronicum austriacum), crețușcă (Filipendula ulmaria), clopoțelul de munte (Campanula serrata), clopoței (Campanula patula ssp. abietina), poroinic (Dactylorhiza maculata), toporaș galben de munte (Viola biflora), orhidee (Dactylorhiza majalis, Gymnadenia conopsea), sânzâiene (Galium uliginosum), buhai (Listera ovata), dumbrăviță de baltă (Epipactis palustris), limba cucului (Botrychium multifidum), oușor (Streptopus amplexifolius), trifoi de baltă (Menyanthes trifoliata), trestioară (Calamagrostis neglecta), ferigă de mlaștină (Dryopteris cristata), coada-calului (Equisetum sylvaticum), rogozuri (Carex curta, Carex rostrata); precum și câteva specii de mușchi de turbă (Sphagnum wulfianumDicranum virideCampylopus pyriformisSphagnum capillifolium și Drepanocladus vernicosus).

     Faună (mamifere, reptile, amfibieni, insecte) protejată semnalată în arealul zonei naturale: șoarecele pitic (Micromys minutus), șopârla de munte (Lacerta vivipara), tritonul carpatic (Triturus montandoni), broasca-roșie-de-munte (Rana temporaria), două libelule:Leucorrhinia pectoralis și Cordulegaster heros(calul-dracului); precum și mai multe specii de fluturi și molii (Aphantopus hyperantus,Anthocharis cardaminesArgynnis paphia - arginie mare de pădure, Callophrys rubiColias hyaleColias croceusHepialus humuli, Lycaena tityrus, Leptidea sinapis, Melanargia galathea, Maniola jurtina, Triodia sylvina, Pararge aegeria).

Monumente și atracții turistice:

Obiective de interes istoric, cultural și turistic aflate în vecinătatea rezervației naturale:

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil” din Poiana Stampei, construcție secolul al XIX-lea (1883-1885), monument istoric.

Gospodăria țărănească (Ion Ivan) din Poiana Stampei, construcție secolul al XIX-lea, monument istoric.

Situl de importanță comunitară Cușma.

sursa foto: http://static.panoramio.com/photos/large/43173551.jpghttp://media.monitorulsv.ro/poze/2013/08/28/303931maxim.jpg,http://photos.wikimapia.org/p/00/01/72/45/78_big.jpg, http://www.financiarul.ro/wp-content/uploads/vegetatie-ww.jpg, http://photos.wikimapia.org/p/00/01/72/45/76_big.jpg,http://www.skytrip.ro/images/obiective/judet/Suceava/bigs/Rezervatia-naturala-Tinovul-Poiana-Stampei-20110204175244.jpg


Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
Video Games Museum se va deschide în București, de către Asociația...
 
Domeniul Regal Săvârșin a anunțat deschiderea oficială din acest ...
 
Ediția a XVII-a a Festivalului Clătitelor de la Prejmer are loc pe 6...
 
A început „răsfățul culinar într-un peisaj de primăvară”.
 
Evenimentul se va desfășura până pe 21 aprilie.
 
Pentru minivacanța de Paște și de 1 Mai, turiștii care ajung în C...
 
Curio Collection by Hilton se va deschide în această vară, la Timi...
 
Alternativă la orașele aglomerate de pe Valea Prahovei.
 
 
 
 
ACTUALITATE
 
MAE, atenționare de călătorie pentru 1 Mai

» 26 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
INTERNATIONALE
 
Macron: Să fim lucizi, Europa poate muri!

» 26 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
COPII SANATOSI
 
 Opt obiceiuri sănătoase în sarcină

» 26 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
Sâmbătă, 27 aprilie, se redeschid Canionul și Tiroliana 7 Scări

» 26 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL NEAMT
 
Principalele proiecte ale candidatului PNL la Primăria Poiana Teiului

» 26 Aprilie 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL HUNEDOARA
 
Candidatul PNL la CJ Hunedoara: Județul merită să fie condus de o echipă liberală vizionară

» 25 Aprilie 2024 | Comentarii 0