Lovitură grea pentru cel care a fost omul lui Dan Voiculescu, Codruț Sereș, fost ministru al Economiei. Acesta a fost condamnat marţi de judecătorii Curţii Supreme la şase ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de trădare. De asemenea, fostul ministru al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy judecat şi el în acest dosar, a primit cinci ani de închisoare. Cei doi sunt acuzaţi că s-ar fi folosit de funcţiile pe care le-au deţinut pentru a favoriza mai multe persoane în dosare de privatizare strategice.
Decizia nu este definitivă, inculpaţii mai având la dispoziţie o singură cale de atac.
Sereş a primit cinci ani de închisoare pentru aderare la un grup infracţional şi şase ani de închisoare pentru trădare prin transmitere de secrete, potrivit deciziei instanţei supreme. Judecătorii au comasat pedepsele şi au dispus ca fostul guvernant să o execute pe cea mai grea, de şase ani de închisoare.
Dosarul a fost trimis în judecată în 2009 de procurorii DIICOT.
Codruț Sereș și Zsolt Nagy sunt acuzați că ar fi contribuit la realizarea a șapte privatizări strategice, creând un prejudiciu de milioane de euro.
Sursa foto: capital.ro