Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Administratie
 
Adaugat: 01 Iulie 2013

 „Poiana Câmpina trebuie să redevină localitatea înfloritoare care a fost odată!”

          - Interviu cu primarul comunei, Alin Moldoveanu

          Pentru mulţi, candidatura dvs. la Poiana Câmpina a reprezentat o surpriză, având în vedere că nu proveniţi din  comună. Cu toate acestea, aţi câştigat alegerile locale şi, iată, sunteţi primarul localităţii. Vă aşteptaţi la această victorie electorală?

          Chiar dacă nu sunt originar din Poiana Câmpina, asta nu înseamnă că nu cunoşteam problemele localităţii. Am aici mulţi prieteni, multe cunoştinţe, vorbeam despre Poiana, veneam destul de des la Poiana. Aşa a şi apărut ideea candidaturii mele la funcţia de primar. Nu pot să spun că eram sută la sută sigur de victorie, dar ştiam că oamenii nu sunt mulţumiţi de modul în care le era administrată localitatea şi doreau o schimbare.

         Alegerile au trecut, v-aţi apucat de treabă. Ce priorităţi v-aţi stabilit pe termen scurt?

         Da, am intrat foarte repede în pâine, pentru că a fost o vară agitată, cu destule probleme. Mă consider o persoană destul de operativă, încerc să mă mişc foarte repede, să găsesc soluţii la problemele apărute şi să acţionez repede. Bineînţeles, nu de unul singur, ci cu ajutorul viceprimarului şi salariaţilor din Primărie, precum şi cu ajutorul Consiliului Local. Din momentul în care am terminat cu alegerile, nu mai facem politică, facem administraţie locală. Avem mult de treabă. O prioritate a reprezentat-o rezolvarea problemei privind alimentarea cu apă. Nu am putut concepe ca, în plină vară, cu temperaturi foarte ridicate, sute de familii din Poiana să nu aibă apă. Împreună cu Consiliul Local, am decis să intrăm în HidroPrahova şi vă asigur că, pentru întreaga localitate, aceasta este cea mai bună soluţie. Apoi, am avut derulate lucrări de asfaltare pe mai multe străzi din Bobolia şi Poiana. Urmează Răgmanul, unde este o lucrare mai complexă, pe care o vom realiza în mai multe etape. Am spus-o şi o repet: vreau ca, până la sfârşitul acestui mandat, să nu mai existe stradă neasfaltată în comuna noastră.

          Totuşi, nu aveţi la dispoziţie un buget local prea consistent, care să vă permită investiţii majore. Cum veţi reuşi să rezolvaţi problema banilor?

          Sunt mai multe surse la care vom apela. Pe lângă bugetul local, vom încerca să obţinem bani şi de la bugetul judeţean. Apoi, să nu uităm de fondurile europene. Atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea localităţii va reprezenta o prioritate pentru noi. O sursă importantă o vor constitui şi sponsorizările de la societăţile private. Sunt multe firme în Poiana. Unele au aici sediul, altele doar puncte de lucru. Eu am avut o discuţie cu reprezentanţii acestor firme şi am găsit multă înţelegere din partea lor. Nu sunt doar vorbe, pentru că, iată, cu mai puţini bani de la bugetul local şi mai mulţi din sponsorizări, realizăm trei parcuri superbe în comună şi tot din sponsorizări am organizat şi spectacolul dedicat împlinirii a 502 ani de atestare documentară a localităţii. Eu consider că poienarii meritau o astfel de sărbătoare. Sunt multe probleme în viaţa de zi cu zi, ştim cu toţii asta. De aceea, măcar la zile de sărbătoare, oamenii merită să se întâlnească, să petreacă, măcar câteva ore, să mai uite de necazuri, să se distreze puţin.

          Sunteţi văzut deseori pe teren, acolo unde se lucrează, sau chiar acolo unde apare câte o problemă. Este doar o pornire de început de mandat sau acesta este stilul dvs. de lucru?

          Aşa lucrez eu, nu pot sta lipit de scaunul de la birou. Aşa o să mă vedeţi mereu, pe teren. Vedeţi, noi, la Primărie, avem puţini salariaţi, un număr insuficient de personal pentru nevoile localităţii. Eu şi viceprimarul încercăm să ne implicăm cât putem de mult. Nu pretindem că ne pricepem la toate, dar învăţăm din mers, nu ne e ruşine să întrebăm, atunci când nu ştim ceva, vrem ca oamenii să ştie că ne pasă, că ne străduim, că noi căutăm soluţii şi nu ne lăsăm până nu le găsim. Şi mai vrem ca oamenii să apeleze cu încredere la noi, să-şi spună deschis punctele de vedere, păsurile, ideile şi chiar propunerile.

          Aveţi în faţă trei ani şi jumătate de mandat. Ce aţi dori să se spună despre dvs. la finalul acestuia, în 2016?

          Că am venit să fac treabă şi am făcut treabă bună. Că localitatea arată mai bine, că oamenii sunt mai mulţumiţi. Cred că Poiana Câmpina trebuie să redevină comuna înfloritoare care a fost odată. Pentru asta, nu ne vom întoarce în trecut, ci vom investi permanent pentru viitor. Poiana are un mare potenţial de dezvoltare, trebuie doar să găsim resursele necesare, strategia potrivită, fie ea economică, socială, turistică sau de altă natură. Cu alte cuvinte, trebuie să ne preocupe dezvoltarea comunei şi vă asigur că ne preocupă!



 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
Primarul comunei Florești anunță că amplasamentul pentru construir...
 
Clasa principală a unei grădinițe din Municipiul Câmpina a fost re...
 
„Construim aceste două blocuri pe strada Smârdan și în Războien...
 
Iluminat public controlat prin telegestiune, dar și stațiile de trat...
 
Primăria Craiova derulează o campanie de primăvară de ridicare a d...
 
Alexandru Teodor Chirilă este candidatul PNL la Primăria Poiana Teiu...
 
Călin Petru Marian candidează din partea PNL la șefia Consiliului J...
 
Primăria Balș anunță că în perioada 16-23 mai vor avea loc acți...
 
 
 
 
ACTUALITATE
 
CFR Călători: Din 14-15 iunie, toate trenurile duc la Marea Neagră

» 18 Mai 2024 | Comentarii 0
 
ECONOMIE
 
Boloș: Guvernul trebuie să facă eforturi pentru a asigura un echilibru între deficit și realizarea investițiilor

» 17 Mai 2024 | Comentarii 0
 
COPII SANATOSI
 
Trei sfaturi simple pentru a-i ține pe copii departe de ecrane

» 18 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
În această seară se va putea vizita gratuit, în premieră, Muzeul Pompierilor Militari Brașoveni

» 18 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL ALBA
 
Două blocuri din Zlatna vor intra în lucrări de anvelopare

» 18 Mai 2024 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL TIMIS
 
Primăria Timișoara a prelungit termenul de selecție pentru bugetarea participativă

» 17 Mai 2024 | Comentarii 0