Familia Mavrocordat

MAVROCORDAŢII (sec. XVII-XVIII)

            Familie bogată, numeroasă, Mavrocordaţii au dat în veacurile XVII-XVIII numeroşi oameni de seamă, câţiva din ei şi domni în ţările române.

            Marele dragoman Alexandru Mavro­cordat (Exaporitul) (1641-1709) s-a distins ca dascăl, medic, filozof, diplo­mat. A fost profesor la Academia din Constantinopol, una din cele mai reputate şcoli din sud-estul european. A fost printre primii adepţi ai teoriei lui William Harvey privind circulaţia sângelui; în spiritul acestei teorii a scris lucrarea «Instrumentul pneumatic al cir­culaţiei sângelui». Om de mare cultură, Alexandru Mavrocordat Exaporitul a pus bazele unei vaste biblioteci care, în timpul urmaşilor săi, domnitorii Nicolae şi Constantin Mavrocordat, avea să cuprindă mii de cărţi şi ma­nuscrise şi să se bucure de faimă europeană (apreciata pe la 1780 la suma de 600000 taleri, biblioteca Mavrocordaţilor interesa - în dorinţa de a fi cumpărată pentru valoarea ei - mari personalităţi ale Europei: papa, regele Angliei, împăratul Carol al Vl-lea etc.). Ca om politic, Alexandru Mavro­cordat s-a remarcat prin tratativele care au dus la negocierea păcii de la Karlowitz din 1699.

            Domn al Moldovei (1709-1710; 1711 - 1715) şi al Ţării Româneşti (1715-1716; 1719-1730), Nicolae Mavrocordat, fiul lui Alexandru Exaporitul şi strănepotul de soră al lui Alexandru vodă Iliaş (1616-1633, cu întreruperi), a reformat modul de percepere al dări­lor, extinzând în 1723 sistemul ruptoarei iniţiat de Brâncoveanu, sistem prin care obştea se obliga să plătească global vistieriei, în patru rate anuale, banii datoraţi de membrii ei. Restrângând, în felul acesta, abuzurile pe care aren­daşii le făceau la strângerea dărilor, reforma fiscală reluată de Nicolae Mavrocordat a uşurat starea materială a poporului, contribuind la redresarea economică a păturilor sociale sărace. Nevoile de bani ale Porţii au impus însă, în 1728, reintroducerea dării pe vii, a dării pe vite.

            Nicolae vodă Mavrocordat a sprijinit învăţămîntul, îngrijindu-se de organi­zarea şi dezvoltarea lui. A înfiinţat o şcoală pe lângă episcopia Buzăului, şcoală care a fiinţat până în timpul războiului rusoturc din 1768-1774. La Văcăreşti, la marginea de atunci a Bucureştilor, a ctitorit o altă şcoală care, cum spune o informaţie de mai târziu, avea «doi profesori, pentru filozo­fie şi matematică».

            O ştire din 1741 informează că tot aici, «în tipografia şcoalei Văcăreştilor», se tipăreau cărţi pentru nevoile învăţământului.

            Şederea lui Nicolae Mavrocordat în scaunul Ţării Româneşti se leagă şi de înălţarea unuia dintre cele mai fru­moase monumente medievale de arhi­tectură bucureşteană: ansamblul arhi­tectural de la Văcăreşti, ridicat între 1716-1722 şi întregit cu noi zidiri în deceniile care au urmat. În proporţiile elegante ale loggiei casei domneşti de aici, în şirul arcadelor de pe latura esti­că a incintei, în repertoriul şi bogăţia motivelor sculpturale de pe trupurile de piatră ale coloanelor ori de la por­taluri şi pisanii, se descifrează uşor elemente ale artei brâncoveneşti care au constituit pentru meşterii Văcăreş­tilor izvor de aleasă inspiraţie.

            În timpul primei sale domnii în Mol­dova, voievodul a înfiinţat Academia domnească de la Iaşi, la care au predat profesori de seamă, bine cunoscuţi în toată aria Europei răsăritene. Un mi­sionar italian nota că domnitorul «a instituit (în capitala Moldovei) două şcoli, una de limbă greacă şi alta în limba moldovenească», cronica atribuită lui Amiras menţionând că şcolile moldove­neşti erau urmate şi de elevi veniţi din alte ţări.

            Frate cu Nicolae Mavrocordat, Ioan Mavrocordat a fost timp de trei ani domnitor al Ţării Româneşti (1716-1719). Bun diplomat, a participat la tratativele de pace care au urmat răz­boiului purtat de Imperiul otoman cu austriecii şi veneţienii, pace încheiată la Passarovitz, în anul 1718.

            Voievod cu numeroase domnii, atât în Moldova (1733-1735, 1741-1743, 1748-1749, 1769) cât şi în Tara Ro­mânească (1730, 1731-1733, 1735-1741- 1741, 1744-1748, 1756-1758, 1761 -1763), spirit luminat şi instruit, ştiu­tor de multe limbi străine (vorbea ita­liana, franceza, greaca veche şi moder­nă, turca, persana), cărturar şi iubitor de cultură ca şi tatăl său Nicolae Mavrocordat, Constantin Mavrocordat şi-a propus să modernizeze, prin reforme, starea celor două provincii româneşti. În 1746, în Muntenia, şi trei ani mai târziu, în Moldova, domnitorul a în­făptuit eliberarea ţăranilor aserviţi, prin plata sumei de 10 taleri de per­soană, drept răscumpărare. În acelaşi timp a stabilit zilele de muncă pe care sătenii erau obligaţi să le presteze anual în folosul moşierului: 12 în Muntenia, 24 în Moldova. Constantin Mavrocor­dat a hotărât o nouă organizare a boie­rimii, criteriul după care cineva putea face parte din această clasă socială fiind nu proprietatea pământului, ca până atunci, ci deţinerea unei slujbe domneşti. Boierii mari sau veliţi erau complet scutiţi de dări. Boierii de clasa a doua îşi păstrau unele privilegii materiale,ei şi urmaşii lor (numiţi ma­zili) fiind supuşi doar la o parte din impozite. Domnitorul a înfăptuit şi o reformă fiscală, înlocuind numărul mare de dări personale printr-una singură, de 10 lei, achitată în 4 sferturi (cu timpul s-a ajuns însă ca anual să se strângă 6 şi chiar 12 sferturi, în felul acesta datoria faţă de stat triplându-se). În locul vechilor pârcălabi şi căpitani, Constantin Mavrocordat a pus jude­ţele sub conducerea ispravnicilor şi, pentru slujbaşii statului, a introdus sistemul salarizării. Şi în domeniul învăţământului, al culturii, domnitorul s-a reliefat ca personalitate plină de ini­ţiative. (Neculce cronicarul scria că domnitorul «au dat ştire tuturor mazi­lilor în toată ţara ca să-şi aducă copiii la învăţătură, la şcoală, ca să înveţe orice limbă le-ar fi voia».) Acordând preţuire cărţii şi răspândirii ei, a sprijinit tipa­rul. La îndemnul său, a apărut în anul 1741 cea mai veche colecţie tipărită de documente româneşti.

            Prin neobosita activitate materializată în înnoirile aduse principalelor do­menii sociale, administrative şi cul­turale ale ţărilor române, Constantin Mavrocordat se aşază printre figurile de seamă din viaţa politică a veacului al XVIII-lea.

Sursa foto: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Mavrocordat