Constantin STROESCU
S-a născut la Iaşi tenorul şi pedagogul român Constantin STROESCU, pe data de 15 martie 1886. Artist emerit, profesor emerit.
A studiat Conservatorul din Iaşi, apoi la Paris cu Jean de Reszke şi la Milano cu Guagni. A cântat mult în străinătate fiind solist al operelor din Boston şi Paris (la Opera comică, începând din 1919; a debutat în operă la Boston, în Gioconda de Ponchielli). Preocupat de lied, a fost unul dintre reputaţii noştri interpreţi ai acestui gen. Printre reuşitele sale cităm liedurile de George Enescu pe versuri de Clément Marot pe care le-a cântat în primă audiţie la Paris, acompaniat de compozitor. În tinereţe a avut şi activitate de actor de film, apărând în creaţiile marelui regizor francez René Clair (Milionul, A nous liberté).