Domnitorul Basarab I

BASARAB I (circa 1310-1352)

            Basarab I a fost domnitorul care, prin unificarea formaţiunilor politice dintre Dunăre şi Carpaţi, a întemeiat statul liber al Ţării Româneşti. Denumit, prin tradiţie, întemeietorul, Basarab I este evocat ca erou al istoriei noastre în numeroase legende populare.

           Stăpan mai întai pe ţinutul Campulungului şi Argeşului, Basarab şi-a extins treptat autoritatea asupra celorlalţi feu­dali locali, procesul de constituire a statului încheindu-se în primul sfert al veacului al XlV-lea.

           « Organizarea statelor feudale româneşti a creat condiţiile ridicării vieţii econo-sociale pe o treaptă superioară, a înscris în istorie epoci de puternică în­florire a civilizaţiei materiale şi spiri­tuale pe teritoriul ţării noastre, marcate şi de personalitatea unor mari domni­tori patrioţi.» («Programul Partidului Comunist Român de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism»).

           Intemeierea Ţării Româneşti nu putea fi pe placul regelui Ungariei care-şi vedea stanjenite planurile de expan­siune teritorială la sud de Carpaţi. Din această pricină, au izbucnit curand conflicte. La îndemnul nobililor, regele Carol Robert de Anjou a pornit o ex­pediţie «în ţara voievodului vlahilor Basarab... ca să alunge din ţara aceasta I pe Basarab... să o dea unuia din sfătui­torii săi». Oştirea regelui a trecut mun­ţii pe la Severin, în luna septembrie 1330. Pentru evitarea războiului, dom­nitorul român a trimis soli «demni de toată cinstea ». Regele maghiar a respins cu nechibzuinţă avantajoasele propu­neri de pace şi, neluand în seamă aver­tismentul lui Basarab că, de va mai îna­inta « inlăuntrul ţării, primejdia nicidecum nu o va putea înlătura», s-a sumeţit să-şi continue drumul. După o stră­veche tactică de luptă, Basarab a pus­tiit locurile din calea duşmanului. Incepand să sufere de «foamea cea mare», oastea maghiară, ajunsă fără izbandă pană prin părţile Argeşului, a primit, în fine, poruncă de întoarcere. Intr-o stramtoare din munţi, la Posada, o aşteptau însă Basarab şi oamenii lui.

           «Mulţimea nenumărată a românilor - scrie în continuare acelaşi important izvor din epocă, „Cronicon pictum“ sau „Cronica pictată de la Viena“ - sus pe rapi, alergand din toate părţile, arunca săgeţi asupra oastei ungureşti care era în fundul văii, pe un drum care însă nici nu ar fi trebuit numit drum, ci mai curand un fel de corabie strimtă, unde, din pricina înghesuielii, cei mai sprinteni cai şi ostaşi cădeau în luptă... Au căzut tineri şi bătrani, principi şi nobili fără nici o deosebire... Şi românii au dus mulţi prinşi cu sine, atat răniţi cat şi nevătămaţi, şi au luat foarte multe arme şi hainele preţioase ale tuturor celor căzuţi, şi bani în aur şi argint şi vase preţioase şi cingători de sabie şi multe pungi cu groşiţe late (cu bani) şi mulţi cai cu şei şi fraie, ce toate le-au luat şi le-au dus la Basarab voievod.»

            Victoria obţinută de Basarab în lupta de la Posada, din 9 - 12 noiembrie 1330, a consfinţit independenţa Ţării Româneşti. Marele act istoric al înte­meierii, înfăptuit de Basarab I, îl aşază pe domnitor printre cei mai de seamă eroi ai neamului nostru. Inscripţia de epocă de pe monumentul pe care l-a înălţat la Curtea de Argeş îi cinsteşte pe drept memoria, numindu-1 «marele Basarab voievod».

Sursa foto: http://ro.wikipedia.org/wiki/Basarab_I