În perioada 28 noiembrie – 31 decembrie 2018, la Deva se desfășoară Târgul de Iarnă. Pe parcursul acestuia, între orele 09:00 – 22:00, Piața Unirii și Bulevardul 1 Decembrie 1918 se transformă în adevărate spații de distracție și relaxare, deopotrivă pentru adulții și copii.
Produsele de sezon sunt vândute de comercianți veniți din opt județe; cele 21 de căsuțe din lemn și rulote, care sunt amplasate în centrul orașului, oferă vizitatorilor preparate din carne, lapte, siropuri, dulcețuri, jucării, produse de patiserie, vinuri, produse handmade, cadouri, decorațiuni și ornamente specifice sărbătorilor de iarnă, produse de artizanat și bijuterii.
În zona gastronomică a Târgului, participanții pot degusta preparate tradiționale calde, ceai și vin fiert cu scorțișoară. Atmosfera de sărbătoare va fi întregită de cântece de iarnă. Din 2 decembrie 2018, în fiecare sâmbătă și duminică, pe scena din Piața Unirii vor avea loc concerte de muzică ușoară și folclor susținute de soliști și ansambluri cunoscute.
Sursa foto: ://www.google.ro/search?q=targ+de+iarna+deva&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwiYmZPJju_eAhXqA8AKHQUqDcoQ_AUIDigB&biw=1920&bih=938#imgrc=yw9mN-X7eekwKM: