Statuia lui Alexandru Ioan Cuza a fost dezvelita la data de 27 mai 1912 in prezenta regelui Carol I, a principilor Ferdinand si Carol. Statuia a fost amplasata in piata centrala a orasului Iasi, denumita simbolic Piata Unirii, locul unde s-a jucat pentru prima data Hora Unirii in anul 1859. In ziua dezvelirii au participat o multime de locuitori, multi in costume nationale, s-au pavoazat cladirile din jur cu steaguri si covoare populare, s-au tinut discursuri inflacarate de catre mai multi istorici ai neamului romanesc ca Xenopol si Iorga.
Initiativa ridicarii unui monument in cinstea lui Cuza Voda a apartinut boierului Grigore Ghica-Deleni, urmasal unei mari familii boieresti cu mosii prin zona Harlaului. Statuia lui Cuza Voda a fost contractata cu sculptorul italian Rafaello Romanelli (1856-1928). Romanelli era un sculptor agreat de Curtea Regala a Romaniei, el executand inainte si Bustul regelui Carol I de la Castelul Pelisor.
Statuia lui Alexandru Ioan Cuza este reprezentata in marime supranaturala, fiind asezata pe un soclu si un piedestal de piatra alba de granit de Italia, avand impreuna 6, 5 metri inaltime. Statuia este realizata din bronz si are o inaltime de 3, 5 metri. Domnitorul este infatisat in celebra sa uniforma de ofiter si invaluit de mantia princiara.
In grupul statuar de la baza soclului sunt reprezentati in marime naturala de catre acelasi sculptor: Mihail Kogalniceanu, Costache Negri, Nicolae Kretzulescu si generalul Ioan Emanuel Florescu.
La baza soclului, pe toate cele patru laturi, sunt amplasate coroane de bronz in interiorul carora se afla cate o placa cu o data istorica:
- pe latura din fata - 5/24 januare 1859 - alegerea ca domnitor a lui Cuza in Moldova si in Țara Romaneasca
- pe latura din dreapta - 17 decemvrie 1863 - Cuza promulga "Legea secularizarii averilor manastiresti";in urma aplicarii ei, 25% din teritoriul tarii devenea patrimoniul statului
- pe latura din spate - 2 mai 1864 - Cuza dizolva dizolva Adunarea Legiuitoare si promulga o noua constitutie, care intarea puterea domnului in detrimentul legislativului si o noua lege electorala care sporea considerabil numarul alegatorilor
- pe latura din stanga - 11 fevruarie 1866 - detronarea lui Cuza
In partea superioara a spatelui soclului se afla un altorelief de bronz in forma de hrisov pe care sunt nscrise meritele lui Cuza. Peste hrisov se afla stema Principatelor Romane, realizata tot din bronz.
O replica a statuii se afla in Piata Unirii din Craiova.
sursa foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d7/Statuia_lui_Alexandru_Ioan_Cuza_din_Ia%C5%9Fi5.jpg