Romania Mama pe Facebook Romania Mama pe Twitter
Ştiri și evenimente de ultimă oră    |
Suna la sau trimite un email la romaniamam2012@gmail.com
AI UN PONT?
RoMama
» Home
» Termeni si Conditii
» Cont nou institutii
» Contact
 
Turism
 
ATRACTII TURISTICE
Adaugat: 08 Martie 2019

      Notele dramaturgului I. L Caragiale, frământările sale, lucruri mai puțin cunoscute din tinerețea sa, se pot afla vizitând Casa Memorială I. L. Caragiale din Ploiești, strada Kutuzov. În anul 1858 familia lui Caragiale se mută la Ploiești din comuna Haimanale (Dâmbovița), atunci scriitorul avea șase ani; bunicul său a fost bucătar și provenea din insula grecească Idria.

 

      Turiștii curioși pot afla, spre exemplu, ce note avea marele dramaturg în ultimul an de gimnaziu, la casa memorială din Ploiești aflându-se catalogul descoperit de elevi ai Liceului Sfinții Petru și Pavel (unde a studiat și Caragiale) în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Potrivit Monicăi Bostan, muzeograf al Casei Memoriale I. L. Caragiale din Ploiești, scriitorul a fost un elev mediocru, „a terminat al V-lea dintre nouă școlari câți se aflau atunci în clasă”, avea note slabe la română, dar excela la istorie, matematică și franceză. Până să își descopere adevărata vocație, Caragiale a predat franceză la un liceu particular din București, asta pe lângă numeroasele slujbe pe care le-a avut.

 

      Din catalog reiese că I. L. Caragiale nu era strălucit la materiile umaniste, în ultimul an școlar el fiind notat cu 4 la lucrarea scrisă la limba română și cu 6 și 7 la studiu. Renumitul dramaturg a repetat clasa a II-a, însă nu din cauza notelor mici, ci datorită unei afecțiuni medicale „și-l pierde pe învățătorul pe care avea să-l evoce în scrierea `După 50 de ani`, în care-l numește părintele său spiritual, spunând că limba românească, atâta câtă știe, o știe datorită dascălului său” spune muzeograful Monica Bostan.

 

      Caragiale își pierde tatăl la 18 ani și familia sa se mută la București, aici adolescentul mai face un an de gimnaziu la un liceu particular și mai apoi studiază timp de doi ani mimică și arta declamațiunii la Conservatorul de Artă Dramatică din București unde l-a avut ca profesor pe unul dintre unchii săi, Costache Caragiali.

 

      „Tatăl lui Caragiale a avut doi frați, Iorgu și Costache, care au fost proprietarii primei trupe de teatru de pe teritoriul țării noastre, putând fi numiți chiar întemeietorii teatrului românesc modern. Și din perioada aceea datează prietenia dramaturgului cu Eminescu, pentru că atunci l-a cunoscut, în spatele scenei, Eminescu fiind sufleur și în trupele de teatru ale lui Caragiali. Ulterior ei se reîntâlnesc în redacția ziarului `Conservatorul`, `Timpul` și mai apoi la `Junimea`” transmite Monica Bostan.

 

      Muzeograful mai spune că tatăl lui Caragiale a avut o primă căsnicie cu o actriță de origine greacă pe nume Calliope, de care se pare că nu a divorțat niciodată. „Cel puțin noi nu am găsit niciun act care să dovedească faptul că tatăl scriitorului a divorțat de prima lui soție. Exact cum Mateiu (n.r. - copilul lui Caragiale dintr-o relație pasageră cu Maria Constantinescu, funcționară la Monopolul de Stat) a suferit de sindromul bastardului pentru că era din afara căsătoriei, același lucru se spune și despre Caragiale. Și el, neexistând un divorț, era tot un copil din afara căsătoriei” povestește Monica Bostan.

 

      Ca părinte, Caragiale a avut parte de evenimente foarte triste. Pe lângă tensiunile care existau între el și Mateiu, scriitorul a trăit de două ori cea mai groaznică dramă: a asistat la moartea prematură a doi dintre copiii săi, două fetițe, care s-au stins înainte să împlinească un an.

 

      Din păcate, de-a lungul timpului nu s-au păstrat foarte multe obiecte personale ale marelui dramaturg, acestea au fost strânse de profesorul Nicolae Simache, părintele muzeelor din regiunea Ploiești. Casa Memorială se află acum într-o altă clădire decât cea care a aparținut familiei lui Caragiale, cele două case în care a locuit scriitorul la Ploiești fiind dărâmate.

 

 

      Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește-ne pe Facebook pentru a afla mai multe noutăți. Dă Like paginii noastre printr-un click aici!

 

 

Sursa foto: ://en.wikipedia.org/wiki/Ion_Luca_Caragiale.  ://adevarul.ro/locale/ploiesti/secretele-vietiilui-caragiale-materie-note-mici-muzeograf-am-putea-spune-copilnascut-afara-casatoriei-1_5c7fcbe2445219c57ef2c8c8/index.html. ://www.lapunkt.ro/2015/07/10-zece-punkte-ion-luca-caragiale/. ://www.portalturism.com/obiectiv-turistic/muzeul-memorial-ion-luca-caragiale-ploiesti-romania

 

Ploiesti, PRAHOVA
Comentarii 0 Comentarii

Operator:   
 
 
 
 
 
 
ABONARE NEWSLETTER:
 
Adresa de email:
 
 
TOP ARTICOLE
Mina de petrol de la Sărata Monteoru este singura de acest fel în ex...
 
Stațiunea Gura Humorului este una dintre cele mai fumoase și pitore...
 
Pasionații de mers pe munte care vor să încerce experiența parcurg...
 
Un bloc de rocă izolat în lacul de acumulare Izvorul Muntelui, de pe...
 
„Leagănul de creștere a lipițanului românesc”, așa este supra...
 
În Munții Apuseni, într-un cadru natural de o frumusețe aparte, se...
 
O banală mătură poate aduce sfârșitul unei relații.
 
Răvășitul Oilor & Festivalul Brânzei și Pastramei Bran se va desf...
 
 
 
 
SHOWBIZ
 
Denisa Hodișan, soția lui Flick, a izbucnit în secția de votare: „Băi, oamenilor!”

» 28 Septembrie 2020 | Comentarii 0
 
SPORT
 
Ilie Dumitrescu, despre FCSB: Spuneți-mi altă echipă cu așa jucători valoroși!

» 28 Septembrie 2020 | Comentarii 0
 
CULINAR
 
Suc de roșii pentru iarnă - rețetă simplă și delicioasă

» 28 Septembrie 2020 | Comentarii 0
 
STIRI TURISM
 
Castelul Guthman Valenta
BRASOV
» 28 Septembrie 2020 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL SIBIU
 
Într-o secție de votare din Sibiu s-a găsit un buletin de vot ștampilat. Dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot

» 28 Septembrie 2020 | Comentarii 0
 
STIRI JUDETUL HARGHITA
 
CJ Harghita se va asocia cu Primăria Borsec pentru a finaliza o investiție importantă

» 26 Septembrie 2020 | Comentarii 0